Recenzie: Wild Cards #1

Cred că nu e prima dată când menționez că toată copilăria mea a fost presărată de desene animate cu super-eroi. De la Spiderman la X-men, de la Thor la Fantastic 4, poveștile oamenilor cu puteri fenomenale care luptă de partea binelui au fost basmele mele moderne. WildCards spune poveștile unor astfel de oameni, dar nu în stilul clasic al înfruntărilor dintre bine și rău, ci mult mai nuanțat, mai gri, mai realist.

Povestea:

După al doilea război mondial, extratereștrii ajung pe Terra. Și nu sunt deloc omuleți verzi, ci oameni ca și noi. Tocmai de aceea au ales planeta noastră, deoarece aveau nevoie de cobai pe care să-și testeze virusul, iar pământenii foarte asemănători lor din punct de vedere genetic erau ființele ideale pentru acest scop. Însă nu toți cei de pe planeta Takis văd lucrurile la fel, așa că extraterestrul poreclit Doctor Tachyon va încerca să împiedice răspândirea virusului pe Terra.

Din păcate, nimeni nu va lua în seamă un omuleț excentric care se dă drept extraterestru decât atunci când va fi prea târziu. O dată eliberat, virusul omoară marea majoritate a populației, iar pe ceilalți îi afectează într-un mod complet imprevizibil: unii capătă puteri supranaturale, devenind așa numiții Ași, iar alții capătă mutații care îi transformă în monștrii, devenind Jokeri. Și de-aici începe o istorie întinsă pe zeci de ani, presărată cu multe momente în care noii eroi sunt adulați sau temuți, iar monștrii sunt marginalizați sau integrați, cu greu, în societate. Toate astea în timp ce doctorul Tachyon încearcă să ajute umanitatea să se adapteze schimbărilor sociale aduse de virusul WildCards.

Părerea mea:

Știam câte ceva despre carte înainte s-o citesc, așa că, fiind vorba despre o antologie, mă așteptam la povești scurte și nuvele plasate în același univers. Autorii, însă, au mers un pas mai departe, având personaje care se regăsesc în mai multe povestiri. Așadar, deși nu e vorba despre un roman, nu pare nici o antologie, ci un fel de colaj cu fragmente din viața oamenilor din universul WildCards.

Cartea asta este scrisă cu pasiune, ceea ce se vede de la mii de kilometri. Căutând câteva informații despre poveste și neavând cartea la îndemână, am descoperit modul în care a fost ea creată: totul a început de la un joc de roluri (RPG) între mai mulți autori de Science Fiction, coordonați de George R.R. Martin. După un timp, jocul a devenit o sursă de inspirație și toți s-au pus pe scris. Rezultatul a fost bijuteria asta, scrisă de oameni pasionați de super-eroi și de benzi desenate, care însă au dat poveștilor un aer matur, serios și pe alocuri mult mai întunecat decât paginile pline de culoare ale comicsurilor.

Volumul în sine e fascinant pentru că e un hibrid între antologie și roman cum n-am mai întâlnit. Fiecare poveste are individualitatea ei și se simte influența celui care a scris-o. Unii au ales să se concentreze pe latura politică a noii lumi, alții au preferat să vorbească despre o dramă personală a unui Joker sau a unui As, sunt interludii care accentuează perspectiva presei sau a societății, în general. Povestirile sunt practic bucăți foarte diferite din același puzzle. Dar e același puzzle și asta se simte. Au fost momente în care chiar uitam că citesc proze ale unor autori diferiți, pentru că toate povestirile creează împreună un tot foarte unitar. Întregul volumul este o privire de ansamblu alcătuită din multe puncte de vedere individuale. E fascinant, captivant, superb și am iubit fiecare pagină.

De fapt, încerc foarte tare să-mi temperez entuziasmul ca să nu pară că exagerez, pentru că vreau foarte mult să vă conving să citiți WildCards. Mai ales că, așa cum spuneam mai devreme, sunt personaje care apar în mai multe povești, uneori ca personaje principale, alteori în fundal, ca niște easter eggs, astfel încât universul te convinge de la prima la ultima literă de veridicitatea lui. În plus, e interesant să urmărești soarta unor personaje de-a lungul anilor, să vezi cum îi influențează evenimentele. Mai ales în cazul lui dr. Tachyon, care are un destin aparte și care mi-a amintit cumva de profesorul Xavier din X-Men (deși Tachyon e un personaj mult mai fain). În plus, în cazul lui există multe momente faine în care diferențele culturale dintre Terra și Takis ies în evidență fix când uiți că omulețul excentric vine din altă lume.

Dacă tot am adus vorba de personaje faine și de easter eggs, fanii lui George R.R. Martin au observat, probabil, că el are de cele mai multe ori asupra sa o broșă cu o țestoasă. Povestirea lui, Jocurile Țestoasei, o să aibă un personaj care are o legătură foarte inedită cu ideea unei țestoase. Nu vă spun mai mult de-atât, doar că pentru mine a fost un detaliu simpatic, ca și protagonistul, de care m-am atașat mult.

Așadar, dacă sunteți iubitori de benzi desenate și/sau de super-eroi, dacă vă plac universurile și istoriile alternative sau poveștile spuse din mai multe perspective, atunci vă recomand WildCards. E genul de volum care te prinde, se citește repede și te lasă dorindu-ți mai mult. Tocmai de aceea, abia aștept următorul volum, abia aștept să mă întorc într-un univers în care indiferent dacă ai tras un As sau un Joker, viața ta nu va fi deloc ușoară.