Recenzie: Destinul coroanei (Jocul coroanei #2)

După ce am terminat de citit Jocul coroanei, am avut parte de un mic conflict interior cu privire la o posibilă continuare. Pe de-o parte, mi-a plăcut mult finalul deschis al primului volum al seriei, mi se părea o încheiere satisfăcătoare a poveștii. Pe de altă parte, mi-am dorit să mai călătoresc prin Rusia magică a Vikăi și a lui Nikolai, așa că am fost curioasă ce aventuri s-ar putea ascunde într-o continuare.

Totuși, conflictul meu n-a durat prea mult, pentru că am aflat repede că exista deja o continuare, așa că am așteptat cuminte traducerea ei, apoi m-am pus pe citit.

Notă: Dacă nu ați citit încă primul volum, s-ar putea să vreți să săriți peste partea în care povestesc acțiunea din Destinul coroanei, deoarece va conține câteva spoilere destul de importante din prima carte a duologiei. Totuși, în a doua parte a recenziei nu voi oferi niciun spoiler ;)

Povestea:

După terminarea Jocului coroanei, toți cei implicați și-ar fi dorit să aibă parte de ceva timp în care să-și jelească morții și să învețe să facă față noii situații. Însă cu țarul mort și cu mișcările împotriva coroanei devenind din ce în ce mai vocale, nimeni nu are timp de odihnă.

Pașa trebuie să se obișnuiască repede cu povara noii sale țări, în timp ce Vika trebuie să învețe că a fi Mag imperial nu înseamnă nici pe departe că e liberă să facă orice își dorește. Și deși amândoi trebuie să-și accepte partea de responsabilitate pentru moartea lui Nikolai, băiatul nu a dispărut încă din viața lor.

Supraviețuind, dar rămânând doar o umbră blocată într-un vis, Nikolai încearcă să găsească o cale de a se elibera. Însă singura lui șansă e să accepte ajutorul mamei sale, care e în același timp ucigașa tatălui său. Dar ajutorul ei vine cu un preț greu de prevăzut.

Părerea mea:

Am așteptat câteva zile de când am terminat romanul ca să pot scrie despre el. Am vrut să am ceva timp de gândire, pentru că am fost destul de dezamăgită de final. Ceea ce, retrospectiv, e puțin ciudat, deoarece finalul e foarte fain. Însă pe moment, inima mea de gheață și-ar fi dorit ceva mai multă dramă și durere pentru personaje.

În rest, n-am nimic de reproșat cărții. Mi-a plăcut mult antagonistul, identitatea lui a fost o surpriză plăcută. Modul în care el a devenit ceea ce este, dar și în care a fost înfrânt mi s-au părut niște dovezi de ingeniozitate din partea autoarei. În plus, personajul negativ m-a ajutat să înțeleg mult mai bine felul în care funcționează magia în acest univers, ceea ce mi-am și dorit de la o continuare a primului volum. Îmi place ca orice doză de supranatural să aibă niște reguli clare, altfel intervenția magiei începe să pară doar o metodă folosită de autor pentru a-și scăpa personajele din situații fără scăpare. Aici, din fericire, nu e cazul, așa că am putut să mă transpun în poveste.

Și apropo de poveste, mi-a plăcut și documentarea din spatele acestei Rusii paralele. Deși istoria acestei serii e foarte diferită de cea a Rusiei, micile detalii care amintesc de locul și timpul în care are loc povestea sunt superbe. Obiceiuri, îmbrăcăminte, expresii, toate sunt foarte bine inserate în text. Nu avem parte de „burțile” pe care le strecoară unii autori pentru a-și demonstra documentarea, ci toate detaliile sunt doar menționate, suficient cât să creeze atmosfera acelor timpuri.

De asemenea, mi-a plăcut modul în care se dezvoltă personajele în acest volum. Vika, Pașa, Nikolai, dar și Iuliana sau Renata evoluează de-a lungul poveștii, tragediile prin care au trecut forțându-i pe toți să se maturizeze, să ia decizii drastice, să învețe că timpul nu poate fi întors și lucrurile nu pot niciodată reveni la simplitatea pe care o aveau înainte ca lumea să se fi întors pe dos. Știu că un element atât de banal precum evoluția personajelor n-ar trebui să fie un motiv suficient pentru a lăuda o carte, dar am senzația că de-a lungul timpului am citit atâtea cărți cu personaje de carton, încât am ajuns să apreciez faptul că personajele sunt bine scrise.

În concluzie, în ciuda faptului că mi-a plăcut mult finalul primului volum, mă bucur că a existat și această continuare. Destinul coroanei e o carte care ridică miza din primul volum, dar oferă și rezultate pe măsură. Și chiar dacă finalul nu a fost pe gustul meu evil, mi-a plăcut o nouă călătorie într-o Rusie vrăjită pe care Evelyn Skye m-a făcut s-o iubesc. Vă recomand cartea dacă vă plac poveștile magice, dar și dacă ați vrea să citiți o istorie alternativă care ar fi putut fi reală dacă Pământul ar fi fost un loc puțin mai magic.