4 ani de jurnal

Acum fix patru ani de zile, tocmai aflasem că am trecut examenul de admitere și că din toamnă urma să fiu studentă la Calculatoare în Poli. Tocmai terminasem cu liceul, cu BAC-ul, cu admiterea, cu tot. Aveam în față viitorul pe care mi-l dorisem și o lungă vară în care să mă bucur de succesul meu. Era un nou început.

Așa că și pentru blog a fost un nou început. Nu știu câți dintre cei care citesc acest articol azi își amintesc că în 2011 acest blog se numea Povești întunecate și era scris de Andra. Sau câți (mai) știu că eu am venit în „echipa poveștilor” abia la finalul acelui an. Dar în martie 2013 am rămas doar eu în „echipă” și am decis că noul meu început va fi complet doar dacă acest spațiu virtual va deveni în întregime al meu, dacă va deveni reprezentativ pentru mine nu doar prin articole, ci și prin aspect și conținut. Așa că mi-am petrecut primăvara acelui an între meditații la română, probleme la mate, info și fizică și refăcut un blog.

Pe 27 iulie 2013, jurnalul meu a prins viață. Și de atunci s-au scurs patru ani extraordinari, în care blogul mi-a fost mereu refugiu și sursă de energie. Aici am putut să-mi găsesc echilibrul când viața părea să-mi scape de sub control și mulțumită acestui Jurnal am cunoscut oamenii cu care am legat probabil cele mai trainice prietenii. Pentru că aveam nevoie de subiecte pentru articole, am ieșit din casă și asta m-a ajutat să devin parte pentru prima dată din grupuri de oameni construite nu pentru că erau forțați să împartă același spațiu șase ore pe zi, la școală, ci pentru că suntem legați de o iubire împărtășită pentru același lucru: iubirea pentru povești.

Acum, patru ani mai târziu, am terminat facultatea și data de 27 iulie mă prinde în mijlocul unui concediu. Din nou, la finalul lui mă așteaptă viitorul pe care mi l-am imaginat în ultimii ani pentru mine și abia aștept să mă bucur de el. Și din nou, am simțit că blogul nu mai e suficient, nu se mai potrivește noului meu eu, ca un tricou preferat care s-a decolorat de la prea multe spălări.

Așa că a venit momentul ca și colțul meu virtual să crească alături de mine. Am decis să renunț la platforma blogger, care nu se mai potrivea cerințelor mele, fiind principalul lucru care mi se părea că mă limitează. Și dacă tot am schimbat platforma (deși am păstrat blogul vechi așa cum e, l-am „înghețat” în timp, ca link-urile vechi împrăștiate prin internet să continue să funcționeze), am decis să fac pasul următor și să-mi cumpăr propriul domeniu. Mi-a dat senzația de maturitate a blogului de care aveam nevoie.

Mi-am petrecut ultima lună aranjând noua „căsuță” a blogului, migrând articolele, făcând curat printre ele, decorând noul spațiu astfel încât să fie simplu, neîncărcat, funcțional, dar și călduros. Mi-am petrecut ultima lună așezând la locul său fiecare lucru, înlocuind pe cât posibil imaginile și link-urile din articolele vechi, astfel încât orice cititor „de dinainte” să regăsească rapid lucrurile cu care se obișnuise, iar un cititor nou să se simtă repede ca acasă.

Nu pot decât să sper că o să vă placă schimbarea și că o să-mi spuneți dacă aveți sugestii de orice fel. Și sper să ne bucurăm împreună de această aniversare, a patra din ceea ce-mi doresc să fie un șir lung, alături de voi, cititorii acestui blog, fără de care nimic din toate astea n-ar mai exista azi.