Recenzie: Unul dintre noi minte de Karen M. McManus

După ce-am terminat de citit Îngerul cauzalității, am decis să iau o scurtă pauză de la SF și am ales să citesc un roman realist. Mă așteptam la o carte relaxantă, numai bună de citit în concediu când vrei să te odihnești cu o cană de ciocolată caldă lângă tine. În schimb, am fost plăcut surprinsă de cât de captivantă este povestea.

Povestea:

Bronwyn, Nate, Addy și Cooper sunt patru elevi americani obișnuiți, fiecare cu propria viață. Totuși, liceul lor e mai stresant decât media, deoarece colegul lor Simon a creat o aplicație gen Gossip Girl numită Despre Asta. Evident, Simon nu e nici pe departe cea mai populară persoană din școală, însă nimeni nu se aștepta să fie ucis în timpul unei ore de detenție când, rămas singur cu cei patru, a fost otrăvit cu unt de arahide, la care era alergic.

Investigația care urmează îi are în centru pe cei patru, fiecare cu secretul său: Bronwyn e stereotipul tocilarei, dar a mers prea departe de dragul notelor. Nate e genul bad-boy, un delincvent eliberat pe cauțiune, care a revenit la obiceiurile sale ilegale. Addy e în gașca fetelor populare, având un iubit atlet fără de care nu-și poate imagina viața, dar ea n-a reușit mereu să se ridice la înălțimea așteptărilor lui. Și Cooper e un sportiv de succes, cu un viitor strălucit în față, doar că ascunde un detaliu care i-ar putea afecta serios cariera.

Simon le aflase tuturor secretele, urmând să le dezvăluie. Însă doar unul dintre cei din sala de detenție a preluat inițiativa și l-a ucis. Dar cine?

Părerea mea:

După ce am citit recent câteva romane polițiste în care criminalul apare ca personaj abia spre final, mi-a plăcut să regăsesc o enigmă cum îmi place mie, în care cititorul e și el parte din anchetă. Se prezintă de la început scena crimei, suspecții, dar și acțiunile lor de după moartea lui Simon. Practic, cititorii știu mai multe decât poliția, așa că e ușor să te lași prins în jocul de-a detectivul. Mai ales că Unul dintre noi minte e un roman care se citește repede.

Cel mai interesant e faptul că romanul nu e scris la persoana a III-a, ci adaugă un element suplimentar de suspans fiind scris la persoana I, din perspectivele celor patru protagoniști. Pe mine tehnica m-a ajutat să descopăr repede identitatea criminalului, dar mi-a plăcut faptul că am ghicit. La fel, mi-a plăcut că autoarea a strecurat mici indicii care m-au făcut să mă îndoiesc de concluzia mea.

Totuși, din punctul meu de vedere, romanul e captivant nu datorită investigației, ci mulțumită modului în care e dezvoltată psihologia personajelor. Toți cei patru pornesc la drum ca niște stereotipuri, dar moartea lui Simon îi afectează în moduri foarte diferite, maturizându-i. Asta mi-a plăcut mai ales pentru că mă așteptam la personaje de carton, dar am descoperit în schimb niște tineri care încearcă să reziste cât mai bine posibil unei presiuni sociale.

De asemenea, pentru mine cartea a fost un foarte bun exemplu al societății americane. Am tot văzut filme cu liceeni pentru care statutul social era cel mai important lucru din lume, dar întotdeauna situația mi s-a părut prezentată mult prea superficial ca s-o iau în serios. Aici, însă, e vorba despre moartea unui om, și totuși lumea, ca întreg, nu se concentrează decât pe aparențe. Reportajele media îi transformă pe cei patru din paria în eroi și invers și nimeni nu se oprește să-și dea seama cât de anormal e acest lucru. Cumva, un roman pe care îl credeam simplu și relaxant reușește să ridice întrebări despre valorile lumii în care trăim (sau, cel puțin, a lumii în care trăiesc protagoniștii).

Unul dintre noi minte e o carte faină, numai bună de citit atât pentru cei pasionați de o enigmă care la prima vedere nu are o soluție simplă, dar și pentru cei interesați de felul în care un eveniment traumatic poate schimba oamenii, mai ales tinerii. Eu v-o recomand cu drag când aveți câteva ore în care să vă lăsați absorbit de un roman care se citește pe nerăsuflate.