Recenzie: Aeria (Magonia #2)

A trecut ceva timp de când am citit primul volum, așa că nu-mi aminteam toate detaliile, ci doar magia pe care am simțit-o citind despre Magonia, lumea corăbiilor plutitoare pe care oamenii nu le pot vedea. Din fericire, am regăsit acea magie și în acest volum, ba chiar într-o doză mai mare.

Povestea:

După evenimentele din primul volum, Aza Ray s-a întors pe Pământ într-un alt corp - sănătos de data asta. Și deși are tot ce și-ar fi dorit înainte să descopere Magonia, ba chiar mai mult decât ar fi visat vreodată și deși Jason e mereu alături de ea, tot simte că-i lipsește lumea de deasupra, lumea care trebuia să fie a ei.

Însă lucrurile nu sunt atât de liniștite precum par: multă lume din Magonia mai are socoteli neîncheiate cu Aza, care e mereu cu ochii pe cer. În plus, Jason a pierdut-o o dată și nu e dispus să repete experiența, așa că-și ia niște măsuri de precauție care s-ar putea dovedi o mare greșeală.

Și peste toate astea, rămâne întrebarea: E Magonia singura lume ascunsă de ochii pământenilor?

Părerea mea:

Ceea ce m-a fascinat la primul volum și motivul pentru care mi-am dorit să termin această duologie a fost Magonia însăși, lumea fascinantă ascunsă deasupra capetelor noastre, care m-a captivat de la primele descrieri. Din păcate, începutul romanului Aeria se petrece pe Pământ și se concentrează pe relația dintre Aza și Jason, ceea ce e fain pentru cei care gustă să citească despre o frumoasă poveste dintre doi adolescenți, dar care pe mine m-a cam plictisit.

Totuși, spre deosebire de primul volum, unde mi s-a părut că povestea de dragoste nu era un element necesar, aici i-am înțeles existența: era nevoie de o motivație foarte puternică pentru ca Jason să ia anumite măsuri. Așa că deși nu mi-a plăcut neapărat începutul, i-am înțeles nevoia.

Și, în plus, nu durează atât de mult până când ajungem înapoi în Magonia, unde acțiunea e mult mai interesantă. Dacă în primul volum, Aza Ray a aflat totul prin intermediul personajelor din jurul ei, de data asta pornește într-o aventură pe cont propriu, descoperind singură ființele fantastice care trăiesc în cer și cântând alături de ele. Mi s-a părut că astfel, experiența de a vizita o altă lume e mult mai intensă, m-a vrăjit pur și simplu tot ce i s-a întâmplat ei.

De asemenea, m-a fascinat din nou modul în care e descrisă magia acestei lumi, felul în care cântecul unei magoniene se împletește cu cel al ființelor care o acompaniază... sunt niște pasaje foarte bine scrise, aproape poetice, când Aza cântă pentru a-și atinge scopurile, încercând totodată să nu se lase prinsă de propria melodie.

În plus, de parcă o lume fantastică n-ar fi fost de-ajuns, în acest volum există indicii cum că ar mai exista câteva locuri în care se ascund creaturi fantastice. Mi-aș fi dorit să fie mai mult explorate, chit că nu era loc în cele câteva sute de pagini ale volumului. Totuși, cred că există suficient material pentru o continuare.

Și, de fapt, deși nu găsesc vreo informație cum că ar exista vreun volum trei plănuit, mi se pare că tot volumul e gândit să determine fanii să ceară încă o carte. Nu spun că povestea nu se încheie într-un mod satisfăcător, pentru că are un final bun, dar parcă ar fi interesantă să vedem și ce s-ar întâmpla peste încă un an, cum ar mai evolua personajele și ce se mai ascunde pe planeta pe care credem că o cunoaștem atât de bine. E genul de carte al cărui final îl înțelegi, dar asta nu te oprește să nu-ți dorești mai mult!

La fel ca prima dată, recomand cartea și întreaga serie celor care visează cu ochii deschiși, celor care cred că lumea aceasta ascunde încă multe minuni, celor care și-au dorit să găsească o poartă spre un alt univers, unul care ascunde ceva pur și simplu magic. Vouă, visătorilor, o să vă placă Aeria!