Blogosfera SF&F: Povești din umbră (antologie)

După câteva luni de citit romane, a venit iar rândul unui volum de povestiri în cadrul Blogosferei SF&F. De data asta, un set de tineri care s-au cunoscut la un atelier de scriere creativă și-au strâns la un loc poveștile de debut, iar Bogdan Hrib le-a reunit în antologia Povești din umbră.

Textele sunt destul de diferite între ele, elementul comun fiind tema umbrei, care oferă coerență volumului. Astfel, n-o să mai respect structura pe care o folosesc de obicei într-o recenzie, ci o să iau textele la rând, vorbind puțin despre fiecare în parte. Fiind vorba de texte scurte, s-ar putea să dau niște spoilere, dar o să încerc să evit acest lucru. Și, desigur, nu voi dezvălui finalul niciuneia dintre povestiri.

Curaj la borcan de Teodora Anghel spune povestea unui tânăr obișnuit (sau cel puțin așa credea el) care descoperă într-un mod neplăcut faptul că magia există. Totuși, cu ajutorul unui ghid, reușește să nu se lase copleșit de lumea magică ascunsă în lumea noastră.

Fiind primul text, m-a ajutat să-mi setez un orizont de așteptări pentru restul povestirilor. Neștiind la ce să mă aștept, nu mi s-a părut nici prea slab, nici extraordinar. Nu mi-a plăcut că există cel puțin o idee nesoluționată căreia nu i-am văzut rostul (ca să nu dezvălui prea multe, mă refer la o relație uitată dintr-un motiv pe care l-am găsit neconvingător). De asemenea, m-a deranjat puțin faptul că timpurile verbale nu se potrivesc unele cu altele. Totuși, ideea legată de umbre și de modul lor de funcționare mi s-a părut faină, cu mult potențial. Și citind biografia de la finalul volumului, mi-am dat seama că pentru 17 ani, e un text care anunță că după o rafinare a stilului, s-ar putea să avem parte de un autor de fantasy interesant.

Pădurea sufletelor uitate de Alexandra Apețean este povestea lui Ovidiu, un tânăr gay dat afară de părinți și părăsit de iubit, pe care pașii îl poartă spre pădurea unde ajung de obicei cei suficient de răniți încât să plece singuri la drum mânați de durere. Totuși, pădurea nu-i va oferi alinarea pe care o caută.

Mi-a plăcut povestea în sine, modul cum evoluează situația, cum lucrurile se dezvăluie pas cu pas. Finalul mi s-a părut cam sec, mi-ar fi plăcut mai mult un final deschis, dar nu mi se pare neapărat un final prost, doar unul care nu e pe gustul meu. Per total, însă, cred că povestea putea fi mai scurtă, mai concentrată. Mi s-a părut că efectul răsturnărilor de situație se pierde prin multele sugestii că lucrurile nu sunt ceea ce par, care diluează mult povestea.

Santinela de Alexandru Balaci este o lecție despre gelozie și urmările ei. În această poveste, Sergiu devine el însuși o umbră imaterială ce se poate plimba printre oameni fără a fi văzut. Totuși, această abilitate are consecințe de neimaginat.

Prima poveste care m-a „prins”. Are un început fain, care mi-a plăcut, ba chiar am reușit să empatizez cât de cât cu personajul. Totuși, de la un punct încolo mi se pare că se schimbă complet registrul. Finalul nu e neapărat rău, ba chiar e interesant în felul lui (am eu o presupunere cum că descoperirea din final era posibilă cu mult, mult timp în urmă), dar cele două părți sunt atât de diferite între ele ca ritm și intensitate a poveștii încât mi s-au părut cumva nepotrivite împreună. Ah, și deși nu sunt microbistă, mi s-au părut interesante alternările dintre acțiunea propriu-zisă și relatarea unui meci, a fost un procedeu bine realizat pentru că accentuează cumva nepăsarea pe care o simte protagonistul.

Umbra vraciului de Mădălina Căpraru spune povestea unei tinere care trece printr-o traumă care o urmărește până în inima Africii. 

Asta e, cred, cea mai grăbită poveste. Nu în sensul ritmului, cât cred că e textul care am mai fi avut nevoie de ceva timp pentru a fi revizuit. Sunt destule aspecte care mi s-au părut confuze, mai ales fragmentele scrise din perspectiva masculină care fie ar fi trebui să fie gândurile protagonistei - caz în care trebuia schimbat genul - fie, dacă am înțeles eu bine, sunt scrise din perspectiva unui ajutor de vraci căruia nu i-am înțeles rolul în poveste... Cert e că textul e destul de greu de înțeles, deși ideea de a schimba cadrele și perspectivele atât de brusc e destul de faină.

Captivi destinului de Rebeca G. Cojocaru este povestea lui Abel, un bărbat care își iubește nebunește soția, însă iubirea lui nu e de-ajuns să o salveze de la moarte... cel puțin nu până când Abel urmărește o umbră și descoperă că lucrurile nu sunt atât de simple.

În ciuda elementelor supranaturale, aș încadra povestea în genul romance, care nu e deloc genul meu. Declarațiile de iubire eternă, sentimentele ucigătoare de durere, deciziile disperate și impulsive... Nu știu, chiar nu pot judeca obiectiv povestea pentru că stilul în care e scrisă nu e absolut deloc pe gustul meu și știu că e doar o chestiune de gust. De asta, prefer să nu-mi proiectez prejudecățile pe acest text și mă rezum doar la a aprecia finalul deschis.

În umbra lui Anubis de Ștefan D. Guță ne poartă în Egipt atât cu 5000 de ani în urmă, cât și în zilele noastre. Textul spune povestea unui rău antic care a fost întemnițat, dar care va ieși din nou la iveală deoarece curiozitatea oamenilor nu are limite.

Altă povestea care m-a „prins”. Mi-a plăcut faptul că acțiunea e plasată în alt timp, pare un text documentat (deși nu am verificat nici datele istorice, nici dacă denumirile diverselor obiecte sunt corect folosite). Referința nu-foarte-subtilă-dar-foarte-cool la serialul Stargate m-a făcut să zâmbesc, mi-a plăcut mult. Per total, n-am văzut probleme în poveste, cu excepția unor replici ale lui Anubis, care mi s-au părut prea... „de cartier” pentru un zeu antic. De asemenea, mi-ar fi plăcut ca numele trădătorului să fie folosit și în capitolul intermediar (deși e evident cine e, avea totuși un nume).

Cântecul umbrelor de Diana Tujan este o poveste despre patru copii care descoperă patru instrumente ieșite din comun, ce le vor schimba destinul și îi vor duce pe culmile succesului... dar nu se vor opri acolo.

Mi-ar fi plăcut să nu fie o coincidență faptul că unele dintre cele mai bune povești din volum sunt la final, dar ele au fost așezate fix în ordinea alfabetică a numelui autorilor... Revenind la text, mi-a plăcut, curge frumos și evoluează firesc. E un picuț cam documentară, mai mult spune ce s-a întâmplat decât s-o arate (nu respectă acel "show, don't tell" despre care vorbesc deseori autorii străini), dar nu m-a deranjat. Și mi s-a părut fain că deși finalul era destul de previzibil, a fost mult mai dark decât mă așteptam.

Per total, a fost un volum destul de echilibrat. Se vede că autorii sunt debutanți, așa că nu l-aș recomanda celor care vor să citească doar romane de la excepțional în sus, dar e o lectură faină pentru cei care vor să descopere cum scrie un autor aflat la început de drum. Și dacă se țin de treabă, unii dintre acești autori vor publica într-o zi și acele romane din categoria „de la excepțional în sus”.

blogosfera sf&f.png

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Povești din umbră, le găsiți pe blogurile:

Pe 10 ianuarie vom scrie despre Povestiri SF, o altă antologie a unor autori la început de drum (nu neapărat debutanți). Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.