Evenimente: Clubul de carte Nordic Noir

După patru ani petrecuți în gașca cititorilor de SF, am zis că e momentul să încerc să (mai) fac un pas în afara zonei mele de confort și să particip la un club de lectură cu altă tematică. Așa că am ochit clubul de carte al editurii Trei. L-am ochit de ceva vreme, de fapt, însă n-am reușit niciodată să aflu cu suficient timp înainte ce carte vor dezbate. Luna trecută, însă, cu ajutorul „abilităților” mele detectivistice, am descoperit un comentariu la o poză de pe facebook unde se anunța că pentru luna noiembrie vor citi Ragdoll. Ultima ta zi.

 
 

Așa că am cumpărat cartea, am citit-o și ieri seară am reușit să-mi fac intrarea glorioasă la clubul Nordic Noir printr-o „minunată” întârziere la limita superioară a sfertului academic (mulțumesc RATB-ului și traficului bucureștean, n-aș fi reușit fără ajutorul lor). Din fericire, singura deranjată am fost eu, fetele (și un băiat, they have a boooy!) fiind super primitoare. Discuția despre carte nici măcar nu începuse, așa că am aterizat la fix ca să aflu în ce tabără e fiecare: unora le plăcuse cartea, iar ceilalți considerau că e cam previzibilă/plină de clișeele genului polițist.

Eu m-am încadrat în ce-a de-a doua categorie. Mie cartea mi s-a părut că începe promițător, cu ceva scene grafice foarte bune, dar se pleoștește într-o anchetă plină de personaje-șablon care nu prea fac nimic necaracteristic clișeului care le stă la bază. Cel mai fain e un puști proaspăt transferat, care face o grămadă de muncă migăloasă în timpul lui liber și e complet neapreciat pentru asta, dar și el devine cam enervanto-arogant când crede că a descoperit ucigașul, deși pentru cititor e evident că greșește.

Cartea mi s-a părut ușor de citit, dar lipsită de suspans sau de vreo provocare pentru cititor. N-ai cum să-ți dai seama cine e criminalul, poți doar ghici cum se vor îmbina piesele de puzzle pe măsură ce-ți sunt dezvăluite. Totuși, deși nu prea citesc romane polițiste, nu mi s-a părut greu să pun piesele cap la cap, așa că m-am cam plictisit. Oricum, fragmentele mai grafice mi s-au părut cele mai interesante pentru că aveau ceva încărcătură emoțională.

Din fericire, am găsit repede pe cineva care să fi simțit la fel, așa că n-a trebuit să vorbesc mai deloc (sunt super-timidă în cercuri de persoane pe care nu le cunosc prea bine, așa că am cam stat tăcută în colțul meu). Însă mi s-a părut fascinant cât de diferită e atmosfera față de clubul de lectură cu care mă obișnuisem. Poate și pentru că acolo sunt „de-a casei”, pe când aici am fost cam „outsider”, mai ales din punctul de vedere al bagajului de cărți citite. N-am priceput majoritatea referințelor la alte cărți, din simplul motiv că lecturile mele sunt din cu totul altă zonă literară. De fapt, la capitolul acesta, eram extraterestrul din cameră :)

Revenind la club, mi s-a părut o reuniune a unor amici care aveau chef de vorbit despre de toate. Ulterior, am înțeles de la Laura că de obicei discută mai mult despre cartea lunii și mai puțin despre altele, dar mie tocmai ușurința și naturalețea divagațiilor mi-au lăsat impresia că toți cei prezenți se cunosc deja de suficient timp încât să se simtă foarte confortabil în prezența celorlalți. În plus, toată lumea iubea cărțile și lectura, ceea ce e un sentiment foarte liniștitor. Din punctul acesta de vedere, nu m-am simțit deloc extraterestră. Dimpotrivă!

Trăgând linie, a fost o experiență foarte plăcută și... călduroasă. De fapt, cel mai ușor aș putea-o descrie ca pe o ieșire din „bula mea”, că tot e la modă discuția despre bulele sociale care se formează pe Internet. Obișnuită fiind cu cititorii de SF&F, am simțit diferențele între acest grup și cel al iubitorilor fantasticului. Ceea ce nu înseamnă că am de gând să o las mai ușor cu genul meu literar preferat, dar probabil voi continua să încerc lunar câte o carte din altă zonă a literaturii.

Dar voi? Ați încercat vreodată să citiți cărți din afara cercului vostru de confort literar? Și dacă da, a fost o experiență plăcută sau nu prea?