Blogosfera SF&F: Omnium de Florin Stanciu

Sunt puține cărți pe care le-am așteptat cu atâta răbdare impusă. Știam că Florin lucrează la un roman de câțiva ani, ani în care mi-am ținut întrebările în frâu, așteptând cuminte ziua în care voi afla cum arată o carte scrisă de un genetician îndrăgostit de SF. Normal, aveam așteptări foarte mari de la Omnium. Și de data asta pe bună dreptate.

Povestea:

Pământul a fost distrus cu multe generații în urmă de un obiect numit Spinul lui Dumnezeu. Din fericire, umanitatea se stabilise deja prin câteva alte zone din Sistemul Solar, așa că specia noastră nu a dispărut. Însă ne-am schimbat complet, deoarece din clipa în care planeta-mamă a dispărut, scopul nostru a fost unul singur: răzbunarea.

Secole mai târziu, oamenii de știință ai viitorului își petrec timpul studiind rămășițe de pe vechiul Pământ, ajutați de PHIL, o Inteligență Artificială. Însă atunci când un corp viu este descoperit acolo unde n-ar fi trebui să poată supraviețui nimic, omenirea e pe cale să treacă printr-o nouă schimbare.

Părerea mea:

Știm cu toții că nu există, cu adevărat, bloggeri de carte obiectivi. De-a lungul timpului, am ajuns să cred că acest lucru se întâmplă pentru că fiecare dintre noi are anumite așteptări de la o carte. Autorul, descrierea, coperta, editura, toate aceste elemente ale unei cărți ne creează așteptări. Dacă ele sunt prea mari, s-ar putea să fim dezamăgiți de o carte bună. Dacă, dimpotrivă, sunt prea mici, atunci o carte slăbuță s-ar putea să ne impresioneze.

Partea cea mai faină, însă, e când ai așteptări mari și ele sunt împlinite. Fiind vorba de o carte publicată la editura Nemira, deja mă așteptam la o carte bună. Fiind vorba de un proiect care a fost în lucru câțiva ani, din nou, rezultatul final trebuia să fie impresionant. Și, partea mea preferată, fiind vorba de un autor care iubește știința, universul inventat trebuia să stea bine de tot pe picioare. Din fericire, am bifat toate aceste așteptări: Omnium a fost o carte bună, lucrată, coerentă, cu câteva întorsături de situație care m-au luat prin surprindere și cu un final extrem de bine construit.

Ceea ce nu înseamnă că e o carte perfectă. N-aș recomanda romanul cuiva care nu citește SF pentru că probabil s-ar plictisi. Nici măcar nu știu dacă l-aș recomanda cuiva care citește SF, dar nu e pasionat de calculatoare sau de ideea de inteligență artificială. Nu e un roman de acțiune, deși are câteva scene destul de tensionate. Însă are și multe pasaje în care pur și simplu ți se explică lucruri, ba chiar există un personaj al cărui scop - asumat și foarte fain construit - este să-ți explice în detaliu diverse aspecte. În general, asta reduce mult dinamismul acțiunii, dar avantajul este că te captivează, te prinde și te ține acolo, în starea de „burete” care trebuie să absoarbă informații cât mai repede, pentru că altfel riști să rămâi prea tare în urmă și să pierzi șirul poveștii. Unora poate să le displacă acest stil, dar mie îmi place la nebunie.

E o carte care te face să te simți mai deștept, cumva, pentru că reușești să ții pasul. E construită foarte bine din acest punct de vedere, cu o singură excepție notabilă: la un moment dat, se povestește istoria Pământului începând de la crearea lui, trecând prin toate etapele evoluției vieții. Acel fragment mi s-a părut puțin pedant, mi s-a părut prea detaliat, ca și cum cititorul n-ar mai fi fost tratat ca o persoană suficient de inteligentă încât să știe acele lucruri. Se prea poate ca inducerea acestui sentiment de inferioritate să fi fost intenționată în acel context (încerc foarte tare să nu vă dau spoilere), dar mie mi s-a părut puțin cam prea multă informație.

Personajele în sine sunt subsumate poveștii, cu excepția protagonistului. Ceea ce de obicei mă deranjează, dar aici mi-a plăcut pentru că, din punctul meu de vedere, scopul cărții e să-ți dea o anumită stare, să te facă să te simți strivit de forța poveștii. De aceea sunt atât de multe explicații, de aceea ritmul e alert, pentru că se întâmplă destule lucruri dincolo de înțelegerea ta pe care, totuși, cineva se îndură și încearcă să ți le explice și ție. Te simți mic, dar asta îți oferă o perspectivă superbă, îți oferă acel sense of wonder pentru care m-am apucat eu de citit SF.

Ah, și are un deznodământ al naibii de bun. De obicei, eu nu prea mă prind ce urmează să se întâmple în cărți, dar aici am ghicit, ceea ce m-a făcut să mă simt extrem de perspicace, ceea ce cred că n-a fost o întâmplare. Cu excepția fragmentului explicativ despre care vorbeam mai sus, mi s-a părut un roman care își respectă cititorii. Din nou, nu prea știu cui să-l recomand. Cred că nu toată lumea gustă stilul acesta în care mai mult decât personajele contează povestea și starea pe care ți-o induce. Dar dacă vă place hard SF-ul și dacă vi se pare interesantă ideea de IA, atunci cred că o să vă placă și Omnium. Mult.

blogosfera sf&f.png

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Omnium, le găsiți pe blogurile:

Pe 20 decembrie vom scrie despre Povești din umbră, reunite de Bogdan Hrib. Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.