Blogosfera SF&F: Noaptea în oraș fără părinți de Dănuț Ungureanu

Luna aceasta, am decis ca volumul despre care vom vorbi în cadrul Blogosferei SF&F să nu mai fie ales prin vot democratic în grupul de pe Facebook, ci am hotărât cu de la noi putere să scriem despre cartea care a câștigat premiul pentru cel mai bun roman al anului la RomCon, AntareSFest și SciFi Fest (cel puțin deocamdată, pentru că mai sunt ceva premii în SF-ul românesc care urmează să fie acordate în perioada următoare).

Povestea:

După standardele lumii sale, Leni Spector este un copil înstărit. Are posibilitatea să se conecteze la eter oricând dorește, are un paznic din plastă care să-l apere de pericolele lumii exterioare și un implant cu o inteligență limitată, dar suficientă pentru nevoile stăpânului său.

Toate acestea deoarece tatăl său este unul dintre cei mai pricepuți tranzactori, care înțelege cum funcționează ceața de cifre și folosește acest lucru în favoarea sa și a asociaților săi. Însă pe lângă talentul său, Tati S. are și un plan care să liberalizeze accesul la eter, însă acest lucru deranjează oamenii din vârful sistemului, care îl elimină rapid.

Însă oamenii nu mai sunt de mult limitați la o singură viață, așa că Leni va face tot ce-i stă în putință pentru a aduce la un loc un trup, gândurile și sufletul lui Tati S., pentru a-și recăpăta părintele pierdut.

Părerea mea:

Am citit acest volum pentru prima dată la începutul anului. Pe moment, m-au impresionat personajele, lumea creată, dar și cuvintele noi care au înlocuit ceea ce am folosi noi azi (centă = sută, ceață de viață = suflet etc). Mi-amintesc cât de greu mi-a fost să termin de citit romanul și că, trecând de jumătate, mi s-a părut incredibil de dens și de greoi per total, deși, dacă mă gândeam la acțiune în sine, nu mi se părea nimic prea greu de priceput. Atunci am crezut că e un semn că citesc literatură „adevărată”, mai presus de înțelegerea mea.

Când am reînceput Noaptea în oraș, fără părinți săptămâna trecută, singurul lucru pe care mi-l aminteam era acea densitate apăsătoare a prozei. Așa că am decis să fiu mai atentă la cum e scris romanul și mai puțin la ceea ce se întâmplă. Oricum, povestea e relativ simplă, dar destul de interesantă, un fel de aventură nu neapărat inițiatică (nu mi s-a părut că Leni s-ar schimba fundamental până la final), ci pur și simplu un set de peripeții ale unui copil al viitorului, născut pe o cale care astăzi nu pare tradițională, crescut în eter (care e ca un fel de internet plus realitate virtuală) și cu un implant gânditor în cap. Aventura lui ar putea fi un roman numai bun pentru toate vârstele.

În plus, pe fundalul acestei aventuri descoperim pas cu pas o lume care ar putea fi descrisă ca fiind un cyberpunk, dar unul foarte original. Lumea cyber e și aici una perfectă, unde toți oamenii care au acces pot avea tot ce-și doresc. În schimb, lumea reală este deprimantă și periculoasă, dar, spre deosebire de romanele cyberpunk pe care le-am citit până acum, lumea exterioară nu e foarte tehnologizată, nici plină de oameni tatuați cu părul roz și de magazine cu neoane strălucitoare, ci este o lume săracă, moartă, care nu are de oferit decât aer de salină și paste create din resturile nedorite ale acestei lumi. Tot acest univers ar putea fi un exemplu de originalitate.

Dar pentru a descoperi acea aventură a lui Leni și pentru a înțelege regulile acelei lumi, trebuie să treci de cuvintele textului, de toate acele cuvinte noi atât de bine gândite, dar atât de insistent folosite, de toate acele figuri de stil interesante prin ele însele, dar atât de generos împrăștiate prin roman. Cartea aceasta se citește greu, în ciuda capitolelor scurte. Ba uneori chiar din cauza lor, pentru că ocazional se sare peste întâmplări care își vor găsi explicația mult mai târziu, ascunsă printr-un paragraf filozofic despre cu totul și cu totul altceva.

Deseori, pare că proza scapă de sub condei și pleacă la o plimbare pe tărâmuri irelevante, pentru a se întoarce mult prea târziu unde îi e locul. Nu e un text pentru oricine și e păcat, pentru că nu era nevoie de literatură de dragul literaturii, ci de o poveste care există totuși, dar care, poate, ar fi avut nevoie de un editor care să taie în text viu și să scoată la suprafață aventura lui Leni din beția de cuvinte.

Bineînțeles, fiind vorba de stil, plăcerea lecturii va fi o chestie de gust. Unora poate o să le placă textul cu multiplele sale nuanțe și întorsături de frază. Dar cred că, din păcate, mulți se vor opri prea devreme din citit, pierzând din vedere subiectul romanului. Eu am continuat lectura pentru că am fost, totuși, curioasă ce se va întâmpla până la final, dar am avut nevoie deseori de câteva pauze lungi pentru a-mi limpezi mintea, pauze pe care le-am folosit ca să regret că o aventură cu atâta potențial nu a beneficiat de o formă mai potrivită.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Noaptea în oraș, fără părinți, le găsiți pe blogurile:

Luna aceasta vom avea o ediție dublă, așa că pe 29 noiembrie vom scrie despre Omnium de Florin Stanciu. Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.