Blogosfera SF&F: Haiganu. Fluviul șoaptelor de Marian Coman

Când s-a încheiat votul pentru etapa aceasta a Blogosferei SF&F, m-am tot gândit dacă să refac recenzia volumului și dacă da, dacă voi reciti sau nu Fluviul șoaptelor. Am decis, totuși, că aș vrea să recitesc romanul și să scriu un articol nou, nu neapărat pentru că mi-aș fi schimbat părerea, ci pentru că în anul scurs, am învățat să fiu atentă la mai multe detalii atunci când citesc o carte :) Și, de ce să mint, am rareori ocazia să recitesc o carte, și cum acest roman mi-a plăcut, n-am vrut să ratez această șansă.

haiganu.JPG

Povestea:

Zourazi este un pui de vrăjitor, un copil care se trage din oamenii în sângele cărora au scuipat zeii. Însă este doar un orfan de nouă ani care trăiește alături de alți copii ai nimănui în casa lui Dekibalos, un căpcăun care se folosește de armata sa de orfani pentru furtișaguri mărunte.

Totuși, lucrurile urmează să se schimbe o dată cu venirea primăverii, când Moroianu, omul straniu care a încheiat un târg cu Dekibalos se va trezi și, o dată cu el, și majoritatea orfanilor spânzurați în pivniță. În schimbul găzduirii sale și a lui Zourazi, Moroianu i-a promis lui Dekibalos o armată de morți-vii de neînvins, cu care va putea cuceri cetățile în care își vindea cu umilință prada.

Dar Zourazi va reuși să evadeze în timpul iernii și, cu ajutorul lui Haiganu, Zeul Osândit, va schimba lumea pentru totdeauna.

Notă: Romanul face parte din proiectul Harap-Alb Continuă, o serie de benzi desenate care spune povestea fiului lui Verde-Împărat după ce primește tronul unchiului său. Romanul se petrece cu câteva secole înaintea basmului lui Creangă și se concentrează pe istoria lui Haiganu, care va fi ulterior supranumit Ochilă.

Părerea mea:

La prima lectură, m-am concentrat foarte mult pe acțiune, pentru că îmi doream să știu ce se întâmplă. Acum, însă, mi-a fost mai evident că se simte faptul că romanul a fost scris în foileton. Capitolele sunt scurte, cu secvențe care pot fi citite rapid și majoritatea se termină cu o frază misterioasă, un cârlig evident către următoarele capitole. Acest lucru are și avantaje și dezavantaje, normal. Pe de-o parte, poate deveni destul de previzibil că suspansul nu e chiar atât de necesar și că, de fapt, zgomotul misterios din finalul unei secvențe nu se va dovedi a fi ceva periculos. Pe de altă parte, e un roman ușor de citit în zilele noastre în care majoritatea oamenilor aleargă toată viața, găsind rareori lungi momente de răgaz. Eu am citit marea majoritate a romanului plimbându-mă prin metrou, trebuind deseori să mă întrerup, dar mi-a plăcut că puteam termina secvența cât urcam scara rulantă.

Un alt aspect pe care l-am observat abia acum a fost Haiganu și ambiguitatea personajului său. La prima lectură, îl cunoșteam puțin din benzile desenate, l-am asociat cu Ochilă, personajul pozitiv, și m-am concentrat pe Zourazi. Abia acum, atentă la gândurile sale, mi-am dat seama că e un personaj gri, cu bune și cu rele, dar care nu e neapărat de partea omenirii, ci de partea lui însuși și, mai ales, a răzbunării sale. Totuși, nu pot să nu simpatizez cu pierderea lui și, uneori, chiar pot fi de acord că omenirea nu merită pentru că suntem prea răi și egoiști. Așadar, e un personaj cu mult mai multă profunzime pe care mi-a plăcut să-l redescopăr.

Însă ceea ce îmi place cel mai mult la Fluviul șoaptelor și la întregul concept al seriei Haiganu este partea de reinterpretare, de creare a unui univers coerent pe baza unor elemente deja existente, bine stabilite. Romanul spune povestea lui Ochilă, prietenul lui Harap-Alb, care a devenit Haiganu, Zeul Osândit. Tot în acest roman a fost strecurată și istoria cerbului cu privirea ucigătoare pe care fiul lui Verde Împărat va trebui să-l ucidă la porunca spânului (care, apropo, e chiar Moroianu). Îmi place enorm de mult felul în care pe baza basmului s-a construit un întreg univers Fantasy de sine stătător, care integrează atât de bine și de frumos elementele poveștii lui Creangă.

Bine, poate, pe alocuri, singurul lucru pe care l-aș avea de reproșat e că universul acesta poate fi copleșitor. Mai ales la început, sunt multe denumiri de locuri și de persoane care pot părea amețitoare. Eu am depășit momentul folosind hărțile din roman, care m-au ajutat să mă orientez și să îmi fie foarte ușor să urmăresc tot ce se întâmplă. Iar pentru personaje... nu sunt nici pe departe câte sunt în alte serii Fantasy (se aude, domnu' Martin?), așa că după ce le-am reținut numele, i-am identificat ușor.

Prin urmare, vă recomand cu drag cartea și seria, indiferent dacă v-a plăcut sau nu Povestea lui Harap-Alb. Veți avea ocazia să vedeți și cealaltă latură a istoriei personajelor, cea în care nu doar fiul de împărat este protagonistul. Și rezultatul e un fantasy dark, captivant, pe care o să vreți să-l recitiți.

blogosfera sf&f.png

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Haiganu. Fluviul șoaptelor, le găsiți pe blogurile:

Pe 8 noiembrie vom scrie despre Noaptea în oraș, fără părinți de Dănuț Ungureanu. Dacă mai sunt bloggeri interesați să ni se alăture, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.