Blogosfera SF&F: Amendamentul Dawson de Ciprian Mitoceanu

Un roman distopic extrem de potrivit pentru a fi citit în climatul politic actual (mai ales privind către ceea ce se întâmplă în SUA), dar și pentru climatul propriu-zis. Totuși, stilul a fost puțin cam minuțios în explicații și detalii, ceea ce m-a deranjat pe alocuri.

Povestea:

John Barton este un cetățean oarecare din categoria C+ a Americii, ceea ce, conform ultimului Amendament Dawson, înseamnă că nu i se pot acorda funcții în care să aibă putere de decizie, că are ceva mai multe drepturi decât categoriile D, E sau nefericiții F, dar și că poate fi oricând sacrificat pentru a salva pe cineva dintr-o categorie superioară.

Totuși, John este mulțumit să-și ducă traiul liniștit, ferindu-se de necazuri și de cei care pun la îndoială Guvernul. Asta până când este selectat pentru a primi onorul suprem: va fi ridicat în rang. Sau, cel puțin o parte din el va deveni A4+, pentru că inima lui este compatibilă cu unul dintre geniile Americii, care trebuie salvat prin orice mijloace. Inclusiv prin a primi inima lui John, sacrificiul lui fiind prevăzut de lege.

Pentru prima dată, John realizează că Sistemul nu este creat ca să-l protejeze, așa că alege să lupte pentru viața lui, descoperind astfel tot ce se ascunde dincolo de propaganda politicienilor americani.

Părerea mea:

Inițial, Amendamentul Dawson mi-a amintit de Brave New World a lui Huxley, care implementa un sistem asemănător de clasificare a oamenilor, deși acolo totul se făcea încă de la etapa conceperii unui nou om. Ba chiar mi-ar fi plăcut enorm dacă finalul ar fi prezentat ceva legat de manipularea genetică, astfel încât să se sugereze că societatea se va transforma în cea imaginată de Huxley. În fine, ideea mi s-a părut foarte faină, la fel ca toată premiza cărții. E genul acela de distopie care te lovește în moalele capului pentru că se bazează pe niște premize foarte plauzibile.

Mai exact, oamenii sunt împărțiți în funcție de nivelul de inteligență, măsurat cu ajutorul unui test pe care îl dau la finalul perioadei de învățământ obligatoriu. Apoi, fiecare dintre ei trebuie să respecte foarte strict încadrarea și drepturile și îndatoririle care decurg din aceasta. Dar ceea ce e interesant este că toate aceste informații și multe altele (cum ar fi modul în care s-a ajuns de la lumea noastră la lumea lor) apar pe parcurs, astfel încât dintr-o societate străină și necunoscută, lumea în care trăiește John devine una ușor de înțeles.

Din păcate, cititorul capătă aceste informații din dialoguri, de cele mai multe ori, așa că acestea par forțate, jucând doar rolul de a servi informații cititorului. Rareori m-au convins frazele ample și foarte explicative că personajele care le rostesc sunt oameni adevărați și nu doar păpuși în mâinile unui autor. Excepția ar fi însuși Dawson, al cărui discurs are deseori o justificare foarte clară: e un politician obișnuit să combată argumente folosindu-se de logica proprie și/sau are nevoie să tragă de timp. De fapt, Dawson mi s-a părut cel mai interesant și totodată credibil personaj, adeseori credința sa oarbă în propriile discursuri justificând faptul că personajul nu părea complet uman.

Celelalte personaje, însă, mi s-au părut și ele lipsite de umanitate. John, cetățeanul care bagă mereu capul în pământ are o justificare foarte faină pentru comportamentul său de oaie de turmă, dar are și câteva puseuri care mi se par complet necaracteristice (câteva având loc în dialogul final cu Dawson), în ciuda faptului că luptă pentru viața lui. Nu m-a convins deloc că și-a schimbat modul de a gândi, ci doar că a schimbat o propaganda de stat cu cea a rebelilor, rămânând o oaie maleabilă.

În concluzie, lumea creată de Mitoceanu este detaliată și înspăimântătoare, dar cel mai înfricoșător e că ar putea deveni realitate. E o lecție despre un om care tratează viețile umane la kilogram și consecințele acestui fapt. Din păcate, totuși, toată această lume foarte amănunțit creată strivește cu forța ei personajele și dialogurile, care devin simple instrumente de transmitere a detaliilor către cititor. Totuși, recomand Amendamentul Dawson tuturor celor care se cred superiori altora, celor care nu cred în egalitate și care cred că un sistem preferențial, indiferent pe ce baze, ar fi mai bun.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Amendamentul Dawson, le găsiți pe blogurile:

Pe 18 octombrie vom scrie despre Haiganu. Fluviul șoaptelor de Marian Coman. Dacă mai sunt bloggeri interesați să ni se alăture, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.