Despre cărți: Când ecranizarea depășește cartea

Da, mă refer la Game of Thrones. Nu, nu voi da spoilere din ultimul sezon sau din oricare sezon, de fapt. Nu vreau să discut despre acțiunea din serial, ci despre ceea ce se întâmplă atunci când o ecranizare continuă povestea unei serii de cărți neterminate.

În 2011, atunci când a început Game of Thrones, eu una m-am bucurat. Trecuse cam un an de când terminasem volumul patru, Dansul dragonilor nu apăruse încă, așa că îmi era extrem de dor de unul dintre cele mai faine universuri ficționale. În plus, pentru că un serial e mereu mai popular decât materialul sursă, abia așteptam să apară mai mulți oameni cu care să pot discuta despre istoria inventată a unei lumi imaginare.

Apoi serialul a „prins”, oamenii s-au îndrăgostit de episoadele sângeroase, explicite și mereu surprinzătoare, în care dialogurile inteligente ascundeau baza unei noi avalanșe de teorii, iar personajele viclene creau răsturnări de situație incredibile. Așadar, a devenit repede evident faptul că serialul va depăși cărțile mai devreme sau mai târziu. Sincer, am fost în tabăra celor care sperau că asta va însemna că nu vom aștepta șapte ani până la Winds of Winter (zic șapte ani pentru că după publicarea primelor trei volume, au trecut cinci ani până la volumul patru, șase până la volumul cinci, așa că mi-a plăcut să-mi imaginez că vor trece șapte ani până la volumul șase...). Dar indiferent când (sau dacă) urma să avem parte de volumele 6 și 7 (poate și 8?), cel puțin urma să aflăm cum se termină povestea, ceea ce abia așteptam.

george-martin-urzeala-tronurilor.jpg
 
Game_of_Thrones_title_card.jpg
 

Așa au trecut anii și sezoanele, fiecare personaj având parte de o poveste mai mult sau mai puțin similară cu materialul sursă, diferențele stârnind cele mai mari controverse. Apoi a venit 2016 și sezonul șase, când povestea din serial ajunsese din urmă cărțile și era momentul să le depășească. Toți fanii, cititori sau doar telespectatori, urmau să fie pe picior de egalitate, fără idee despre ceea ce urma să se întâmple, fiecare având doar speculații. Unii cititori au ales să nu urmărească niciun episod nou până nu se publică și restul volumelor. Alții, printre care mă număr, am decis că merită să aflăm ceea ce se întâmplă în linii mari, chiar dacă în final, detaliile ar fi diferite față de cărți.

Văzând sezonul șase, am simțit pe alocuri că scenariștii nu mai au niciun material pe care să se bazeze. Au fost situații pe care, dacă le-aș întâlni în cărți, m-ar dezamăgi prin simplitate, prin lipsa de subtilitate și de surpriză care îl caracterizează pe George RR Martin. Dar, per total, am simțit în continuare atracția irezistibilă a Westerosului și a poveștilor sale.

Apoi a venit sezonul șapte, mai scurt decât celelalte, pregătind marele final de anul viitor (sau din 2019, depinde ce planuri are echipa de producție...). Personaje care n-au mai interacționat de sezoane întregi urmau să ajungă la un loc, situații și teorii anticipate de ani de zile urmau să fie confirmate sau infirmate, tensiunea urma să atingă cote nebănuite. Și au venit episoadele și deși pe moment am retrăit senzațiile pe care mi le provoca seria de romane, mi s-a părut chiar mai evident că scenariștii nu sunt Martin și că serialul s-a îndepărtat complet de subtilitățile care ne-au făcut pe unii să iubim seria.

Pe scurt, am simțit că pentru a primi ceea ce-mi doream - să aflu ce se întâmplă - am dat la schimb toată unicitatea poveștii și am primit în loc un spectacol semi-hollywoodian plin de clișee și de „răsturnări de situație previzibile”. Toată tensiunea pe care o crease autorul legat de soarta personajelor, senzația aceea că nimeni nu e în siguranță, moartea ireversibilă a unor personaje îndrăgite, subtilitatea detaliilor care îți permiteau să ghicești ceea ce urmează sau, dimpotrivă, să greșești radical... toate acestea mi-au lipsit.

Am regăsit, în schimb, un serial cu un buget mare care reușește să impresioneze vizual și să eșueze la capitolul logică, cu personaje care ajung prea repede dintr-un loc în altul și cu un set de coincidențe fericite care se întâmplă la marele fix. Până și dialogurile inteligente au fost înlocuite cu momente de comic relief (serios, a fost un moment în ultimul episod când am simțit că mă uit la un film Marvel) și cu indicii evidente, care apoi sunt supra-explicate...

Totuși, o să continui să mă uit. Iubesc prea mult universul acesta, am investit prea multe sentimente ca să renunț acum. În plus, chiar sunt curioasă ce se va întâmpla, indiferent dacă modul de livrare al poveștii mi se pare din ce în ce mai slab... Dar, în același timp, sper să vedem cărțile publicate și sper ca dezamăgirile mele să nu se regăsească în ele...

Voi vă uitați la serial? Ați citit cărțile? Se compară? Sau poate aveți alte seriale ecranizate care v-au făcut să aveți sentimente neclare, amestecate?