Blogosfera SF&F: Cine doarme și visează de Cezarina Anghilac

E a doua ediție „întârziată” a Blogosferei SF&F, semn că vara și-a intrat cu adevărat în drepturi și că a durat mai mult ca de obicei până când am reușit să ne organizăm și să terminăm de citit Cine doarme și visează. Oricum, ca disclaimer, am vrut să fie clar faptul că nu volumul a fost problema (se citește foarte ușor), ci noi :)

Poveștile: Fiind un volum de povestiri destul de diferite între ele, am să iau titlurile pe rând și am să vă spun câteva cuvinte despre fiecare.

Doar vântul este povestirea care deschide volumul într-un mare fel: creează o atmosferă tensionată și întunecată, stabilește că omul nu înțelege cu adevărat lumea din jur, creându-și o armură găurită (creștinismul) și ignorând adevărata zeitate, Natura. Tot aici se formează un contrapunct fascinant între perspectiva oamenilor și cea a Pădurii, care contribuie la atmosferă, dar și la crearea suspansului. O povestire care mi-a plăcut mult și de la care mă așteptam să dea tonul volumului.

Un pește pentru Spuf abordează, din punctul meu de vedere, teme complet diferite, vorbind despre viața dură a cerșetorilor, dar și despre natura umană și felul în care unii ar face orice pentru a obține ceea ce își doresc. Mi s-a părut o poveste dureroasă și tristă, dar și complet diferită față de prima.

Fiară a fost iarăși o poveste care mi-a plăcut extrem de mult, având din nou Natura în prim plan, de data asta sub o altă formă, cea a kirbilor, niște feline superbe și mortale pe care le-am îndrăgit de la primele rânduri. Din nou, majoritatea oamenilor sunt personajele negative, fiind distrugători mai ales pentru că sunt mânați de frică, neștiință și orgoliu.

Lazării șoselelor este din nou un text în care Natura se răzbună, dar de data asta oamenii sunt în prim plan. Mi s-a părut o poveste foarte contrastantă, cu teama și neliniștea protagonistului fiind în antiteză față de calmul și lumina Iuniei, pe care am îndrăgit-o pentru excentricitatea ei. La fel, calmul și armonia drumului contrastează cu brutalitatea sfârșitului, care e aproape horror.

Pe prima pagină a ziarelor mi s-a părut cel mai disonant text, pentru că exceptând poate tema cerșetorilor, nu avea nimic comun nici în ton, nici în abordare cu celelalte texte. Și mi s-a părut puțin cam scurt, mi-a cam scăpat sensul întâmplării.

Cine doarme și visează a venit exact ca o cireașă în vârful tortului, având aceeași atmosferă sumbră precum primul text. Supranaturalul, confuzia, senzația de oboseală care se prelingea din text, totul a fost pur și simplu perfect. De fapt, dacă forțez puțin lucrurile, e textul care leagă cele două mari teme ale poveștilor: sumbrul și cerșetorii (deși lipsește Natura).

Părerea mea: Pe scurt, au fost texte care mi-au plăcut enorm (Doar vântul, Fiară, Cine doarme și visează), altele care m-au impresionat mai puțin (Pe prima pagină a ziarelor), dar cel mai mult mi-aș fi dorit o coeziune a temelor abordate, o serie de elemente comune între povestiri. Singurul lucru care le leagă este faptul că sunt scrise de aceeași persoană, ceea ce, pentru mine, nu e de-ajuns. Totuși, sinceră să fiu, nici eu n-aș ști cum să le grupez sau să le rearanjez ca să-mi placă mai mult, așa că acest „minus” rămâne doar o neplăcere subiectivă.

Care, de fapt, nici nu e atât de relevantă, pentru că indiferent cât de mult sau puțin mi-a plăcut un text, de fiecare data am iubit stilul în care e scris. Are Cezarina un mod de a se juca cu cuvintele, de a duce o enumerare dintr-una în alta până când creează ceva nou, neașteptat, surprinzător:

Fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare tresărire a trupurilor, fiecare atingere a lor, fiecare zâmbet, ba chiar și fiecare gând lăsat nerostit de teama rușinii, a urâtului și a ocării - toate acestea, și încă multe altele pe deasupra, țin de faptele noastre trecute, tot așa cum de ele atârnă, precum ochiurile într-o uriașă plasă de păianjen, ceea ce facem de-acum încolo.
— Cezarina Anghilac - Cine doarme și visează

Și povestirile sunt bine scrise, fiecare creează o atmosferă aparte, fie sumbră, fie tristă, fie apăsătoare, depinde de tonul poveștii. Recomand volumul oricărei persoane care îndrăgește poveștile mai sumbre, care iubește Natura și care n-are întotdeauna o părere foarte bună despre omenire în întregul ei.

 

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Cine doarme și visează, le găsiți pe blogurile:

Pe 13 septembrie vom scrie despre Amendamentul Dawson de Ciprian Mitoceanu. Dacă mai sunt bloggeri interesați să ni se alăture, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.