Recenzie: Bășica Lumii și a ne'Lumii de Flavius Ardelean

Știi momentul acela când asculți un basm înainte de culcare și cuvintele celui ce îți citește curg ușurel unul după celălalt, iar tu plutești pe aripi de vis spre un loc și un timp unde povestea nu e chiar reală, dar nici închipuire și unde nici tu nu mai ești consistent, cum erai... Imaginează-ți acum aceeași stare de plutire, dar cauzată de o boală, imaginează-ți un aproape-somn febril în care realitatea și visul se amestecă, dar în care simți și cum ceva fierbinte ți se târăște prin vene, arzând prin tine.

Cam așa se simte povestea asta, precum o boală care crește în tine, ți-a pătruns în sânge și ți se împrăștie prin corp...

Reamintesc că legenda - orice legendă - este un patogen capabil de puternice mutații, atât în mintea bolnavului, cât și în afara minții purtătorului [...] Patogenul mitului căpătase mutații atât de violente, încât un Bartholomeus nou fusese descoperit într-un beci al unei case din cartierul Faber. Din fericire, emanația nu căpătase totalitatea puterilor și capacităților cognitive, fiind lesne de capturat și cercetat. Acel prim pas, cel al izolării virusului într-o formă a evoluției atât de înaintată, a contribuit la înțelegerea noastră a legendei și a încadrării acesteia în categoria pandemiilor de gradul trei.
— Flavius Ardelean - Bășica Lumii și a ne'Lumii

Povestea: Taush și Bartholomeus au murit, iar Danko Ferus s-a pierdut fără urmă, însă povestea lor nu e nici pe departe încheiată. Sfântul cu sfoară roșie a ajuns în Valea Roasă, purtat bucată cu bucată de vrăbii. Bartholomeus a devenit un schelet animat de o Sfântă a ne'Lumii, iar Danko și capul său de cal au ajuns în Poartă, unde vor lepăda sângele de om, transformându-se împreună în mai'Om. Și toți trei foștii ucenici ai lui Moșu Tace își vor continua uceniciile sub învățători noi, descoperind alte taine ale lumilor.

Și tot ucenici sunt și și Ulrik și Karina, doi tineri care vor încerca, fiecare în felul său, să înfăptuiască o lucrare măreață, întru slava mai'Lumii și întru înfrângerea ne'Lumii pe care ne'Oamenii din ea o numesc Lume. Și în tot acest timp, Tapal plutește mai departe prin vid, plin de bășici care ascund Lumi cum n-au mai fost și cum, o dată ce bășicile se vor sparge, nu vor mai fi, poate, niciodată...

Părerea mea: Și iată că s-a adeverit ceea ce a spus întotdeauna Bartholomeus, cum că nu te poți încrede în scornelile lui adevărate, pentru că acest volum demonstrează că fiecare poveste are tot atâtea variante câți cititori, dacă nu chiar mai multe. În același timp, Bășica Lumii și a ne'Lumii extinde foarte mult universul deja stabilit în primul volum și explică felul în care funcționează multe aspecte, mai ales din ne'Lume, unde se petrece majoritatea acțiunii.

În plus, fiecare personaj este pur și simplu fascinant. M-au vrăjit, rând pe rând, atât poveștile celor trei ucenici pe care îi cunoșteam deja, cât și a lui Ulrik și a Karinei. M-am bucurat să văd un personaj feminin în prim plan, personaj cu care am relaționat mai ușor decât cu ceilalți, chiar dacă povestea e scrisă de un bărbat (nu cred că a contat vreodată, în cazul lui Flavius personajele lui transcend repede paginile scrise și devin persoane, ființe reale). Însă preferatul meu rămâne Danko Ferus, cel care leagă toate poveștile și toate universurile, cel a cărui poveste am aflat-o în sfârșit (oare?).

Și peste toate persoanele și poveștile lor mai e un strat de teme și obsesii, de jocuri cu limbajul, împins până al limitele sale și dincolo de ele. De la amestecarea cuvintelor din primele pagini și până la bulele de cuvinte ale unui personaj subacvatic, se simte frustrarea că suportul de limbaj al poveștii nu e de-ajuns, că e prea rigid. Iar experimentele și jocurile cu structura de bază, modul în care literele sunt forțate să se potrivească poveștii și nu invers, totul e incredibil. Ca și cum ai privi un mag care, stăpânind toate formulele magice începe să le amestece și să le distileze, creând unele noi.

Sfântul pricepu astfel că în golurile limbii, acolo, între o literă și alta, între un sunet și altul, în liniște, sunt lumi întregi, vaste peisaje irigate de râurile nerostitului, lumi împăturite-n lumi, lăsate să dospească în ignoranța omului care crede că, atunci când tace, vorbele nu se urnesc.
— Flavius Ardelean - Bășica Lumii și a ne'Lumii

Și, pe deasupra, dincolo de stratul poveștii și de suportul ei, mai e ceva, ceva ce nu poate fi numit sau descris, ce ține de cititor, de prezența acestuia. El e mediul în care se dezvoltă povestea și, spre deosebire de orice am mai citit până acum, de data asta poți simți visceral cum povestea crește în tine, cum te umple și cum, cât timp citești, ești altceva, mai puțin și mai mult decât erai înainte. Acesta e, de fapt, motivul pentru care aș citi orice scrie Flavius, pentru acea senzație nedefinită de defazare față de lumea înconjurătoare. E un sentiment fascinant și înfricoșător, e senzația aceea că ți-ai văzut reflecția clipind sau că umbra din colțul ochiului ți-a zâmbit. E frica de întuneric și de necunoscut, amestecate cu beția simțită pe marginea unei clădiri înalte și atracția căderii. E senzația că-ți poți simți sângele din vene curgând și că e plin de cerneală și de cuvinte și că nimic nu va mai fi niciodată la fel ca înainte de această senzație.

Așadar, aș putea să vă recomand Bășica Lumii și a ne'Lumii pentru că veți întâlni niște personaje memorabile, cu vieți surprinzătoare care se desfășoară în niște Lumi incredibile. Sau aș putea să vi-l recomand pentru stilul în care e scris, pentru felul în care limbajul devine o unealtă flexibilă, în loc de un cadru rigid. Sau pentru modul în care sunt descrise poveștile și ideea de legendă care poate ridica sau dărâma Lumi. Dar eu o să vi-l recomand mereu pentru felul în care te face să te simți, pentru că te vei îmbolnăvi de povești și singurul lucru pe care vei mai vrea să-l faci e să-i îmbolnăvești și pe alții.

căci niciodată o poveste nu stă locului, ci se pornește într-o lume și se isprăvește în alta, așa cum, atunci când e povestită, se naște în gura unuia și moare în inima altuia, iar unul fără celălalt n-are noimă, că povestea ar sta ciuntită și de neînțeles, așa cum o lume fără cealaltă nu se poate.
— Flavius Ardelean - Bășica Lumii și a ne'Lumii