Jurnal: Inovatorii sunt morți

Ieri s-a terminat în sfârșit sesiunea, penultima din viața mea. Comparativ cu prima, cea de acum patru ani, aproape că n-am simțit-o. N-a fost neapărat mai ușoară, cât mai puțin stresantă, mai ales pentru că m-am obișnuit cu atmosfera, cu zilele în care vrei doar să dormi, dar trebuie să bagi informații cu forța în memoria de scurtă durată, sau, dimpotrivă, să-ți reamintești un concept care te-a ajutat să înțelegi mai bine cum funcționează grămada de circuite care, miraculos, transformă o înșiruire de 0 și 1 aflate pe un server de pe alt continent în litere drăguțe pe care creierul tău le transformă mai apoi în idei.

 
diary.JPG
 

Și semestrul a fost cam tot așa, cu bune și cu rele, dar, per total, cu mai puține emoții extreme. Mi-a amintit cumva de clasa a 12-a, când știam deja cum merg lucrurile în liceu și ne puteam relaxa, fentând materiile care nu ne interesau și concentrându-ne pe cele faine (stresul pentru bac și admitere a venit mai târziu, spre vară). Totuși, la facultate sunt mult mai puține materii care trebuie fentate, din simplul motiv că majoritatea lucrurilor îți vor fi utile, deși nu există instituție de învățământ în care cea mai interesantă materie din lume să nu poată fi făcută terci de o persoană nepotrivită aflată la catedră.

Totuși, semestrul acesta a mai avut un element care mi-a amintit de liceu: am avut de scris un eseu. Mai exact, un position paper în care, plecând de la articolul The Computer for the 21st Century scris de Mark Weiser, să ne scriem propria părere, argumentată desigur. Mi-am amintit simultan de toate dățile când a trebuit să scriu o „părere” care era, de fapt, un rezumat al unei sinteze a unei păreri a unui critic cu care mai mult de jumătate dintre noi nu era de acord din simplul motiv că glorifica bombastic niște idei care nouă ni se păreau mediocre, dar și de toți profesorii minunați de literatură română sau engleză pe care i-am avut de-a lungul timpului, care m-au învățat că poți să scrii orice părere într-un eseu, atâta timp cât o argumentezi cum trebuie. Mi-am amintit de toți oamenii care ne-au învățat cum să ne structurăm ideile în scris, astfel încât să rămână ale noastre. Și mi-am amintit ce fain e să scrii ceva pentru școală, atunci când ai libertatea de a-ți exprima propriile idei.

Așa că am scris un eseu numit Inovatorii sunt morți, am luat nota maximă pe el, mai târziu am trecut materia, ultima, din păcate, unde l-am avut profesor pe unul din cei patru oameni de la catedră pe care i-am admirat în acești 4 ani și continui să-i admir și acum. Și vreau să-l împart cu voi, sperând că, indiferent dacă mai sunteți sau nu parte din învățământul românesc, aveți sau ați avut în fața voastră un om care v-a învățat mai mult decât informațiile seci pe care îi cerea curicula să vi le transmită:

Inovatorii sunt morți

de Georgiana Vlădulescu

Inovația a devenit un cuvânt aflat pe buzele tuturor în ultimii ani, însă privind în urmă, e ușor de descoperit că ideile prezentate astăzi ca fiind noi au fost deja imaginate mult înainte ca societatea să aibă capacitatea tehnologică să le pună în practică.

Citind 2001: Odiseea spațială în perioada adolescenței, am trăit un sentiment straniu descoperind descrierea unui dispozitiv extrem de similar unei tablete sau chiar al unui e-reader modern, romanul fiind scris cu aproape 50 de ani în urmă. Similar, citind astăzi Fahrenheit 451 semnat de Ray Bradbury (roman publicat în anul 1953) și aruncând o privire fugară la emisiunile televizate, senzația de similitudine este cel puțin tulburătoare.

Sunt multe cărți, filme și alte forme de exprimare artistică de anticipație care par să fi intuit modul în care arată astăzi lumea, însă pentru fiecare astfel de operă, există o multitudine care nu sunt nici pe departe exacte sau care prezintă mici inadvertențe (Isaac Asimov scria despre depozite polițienești pline de filmele nedevelopate ale cazurilor care n-au fost analizate încă, totul într-o lume populată de roboți [1], în care omenirea a cucerit deja spațiul sau Phillip K. Dick a imaginat un android care avea software-ul scris pe cartele perforate [2]) și unele despre care doar viitorul ne poate spune dacă autorii lor au anticipat corect (de la clasica „Mașină a timpului” a lui H.G Wells până la recent publicata trilogie „Jean le Flambeur” a lui Hannu Rajaniemi, numeroase titluri prezintă o posibilă versiune a viitorului).

Însă, îndepărtându-ne de zona Science Fictionului și apropiindu-ne de lumea pur științifică, intuițiile corecte sau foarte apropiate de adevăr devin mai puțin niște intuiții și mai mult niște simple concluzii, bazate pe extrapolarea informațiilor existente sau chiar pe rezultatele propriilor studii. Un astfel de exemplu este articolul The Computer for the 21 Century scris de Mark Weiser, cercetător la Xerox PARC. Articolul a fost publicat în 1991 și explică termenul ubiquitous computing, care se referă la ideea că mici dispozitive cu o putere de procesare relativ mică, dar interconectate și prezente peste tot ne vor influența în asemenea măsură viața, încât faptul că sunt omniprezente ne va determina să le considerăm parte din fundalul vieților noastre.

Sună cunoscut? Astăzi, același concept este denumit Internet of Things (IoT) și este prezentat drept un domeniu inovativ, care ne va schimba viețile… deoarece mici dispozitive conectate la Internet se vor regăsi peste tot în jurul nostru, ușurându-ne viața de zi cu zi și devenind gradual o parte a fundalului cotidian.

Bineînțeles, există câteva diferențe între cercetarea efectivă prezentată de Mark Weiser și ceea ce se încearcă astăzi în domeniul IoT, dar nu sunt suficiente pentru a trage concluzia că între ubiquitous computing și IoT nu se poate pune semnul egal. Weiser vorbește despre trei tipuri de dispozitive, diferențiate prin mărime, generale și interschimbabile, pe când în dezvoltarea unor dispozitive IoT se caută specificitatea, fiecare astfel de aparat având un rol bine stabilit.

Să luăm exemplul cel mai des folosit: conceptul de Smart House. O astfel de casă inteligentă este o locuință în care au fost integrate dispozitive conectate la internet, fiecare având propriul rol. Unde Weiser vedea tab-uri plasate pe fiecare element, care ar putea, spre exemplu, să anunțe sonor unde se găsește un obiect pierdut, astăzi se folosesc becuri inteligente, care se diminuează automat, pe măsură ce lumina exterioară se intensifică, sau frigidere care pot afișa ce alimente s-au stricat sau au fost consumate, creând o listă de cumpărături care se sincronizează automat cu telefonul mobil (care nu mai e de mult un telefon, ci un centru de comandă al unui număr în creștere de activități zilnice).

Așadar, indiferent dacă vorbim despre ubiquitous computing sau despre Internet of Things, concluzia este aceeași: mici procesoare cu scopuri bine definite ne vor umple treptat apartamentele, mașinile, orașele, atât de mult încât vor deveni doar obiecte de fundal, rareori conștientizate. Astfel, viitorul prezentat de Mark Weiser devine pe zi ce trece prezentul nostru. Asta, desigur, dacă nu cumva cercetătorii care se ocupă de dezvoltarea realității virtuale se vor mișca mai repede, iar viețile noastre vor semăna mai mult cu previziunile lui Vernor Vinge din La capătul curcubeului[3] și mai puțin cu orașele imaginate în filmul Minority Report în care panourile publicitare ți se adresau pe nume.

De fapt, asemenea cercetări, ipoteze și aparente previziuni care devin realitate nu sunt o raritate. Oamenii au fost dintotdeauna fascinați de posibilitățile nesfârșite pe care le aduce ziua de mâine, iar creatorii de Science Fiction, sub toate formele lui, iubesc să-și imagineze nu numai tehnologia pe care o vom avea în viitor, dar și modul cum aceasta ne va influența modul de gândire sau chiar ne va schimba din temelii felul de a fi.

Tocmai de aceea, adevărații inovatori, cei care și-au imaginat ceva complet neașteptat sau chiar inimaginabil la vremea respectivă, cei care au creionat atunci un viitor pe care astăzi e ușor să-l numim prezent, ei rareori apucă să-și vadă predicțiile împlinite.

Influența lor rămâne însă, iar tinerii visători de ieri care citeau romane pe sub bancă devin ceea ce astăzi numim, poate pe nedrept, inovatori.

Referințe:

[1] I. Asimov, Caverne de Oțel, Ed. Univers, București, 1992.

[2] P. K. Dick, Furnica electrică ed. 2, trad. Ion Doru Brana , Ed. Nemira, București, 2015.

[3] V. Vinge, La capătul curcubeului, trad. Maria Drăguț, Ed. Nemira, București, 2012.