La o cafea, o carte bună și... un unicorn roz

Sâmbăta trecută am paticipat la a 3-a întâlnire organizată de editura Tritonic în grădina celor de la The Coffee Factory. Totuși, scriu la atâtea zile după eveniment pentru că acesta a fost foarte diferit de lansările cu care eram obișnuită și am încercat să-mi iau răgazul necesar ca să înțeleg ceva din ceea ce s-a întâmplat.

Pe scurt, la ora 17:03, atunci când am ajuns eu

(a doua oară în acea zi, pentru că inițial am ajuns pe la 11, când știam eu că ar trebui să aibă loc lansările... ca să descopăr grădina goală și să învăț să verific și orele evenimentelor, nu doar ziua și locul...)

, grădina era plină cu oameni. Și nu plină, la modul că nu mai erau locuri, ci efectiv era o mulțime incredibilă de oameni. Lansarea trebuia să înceapă la 17:00. Mulțimea era acolo de mult mai devreme, conform celor ajunși acolo înaintea mea. Și deja nu se mai stătea la coadă la cărți, pentru că tirajul fusese epuizat. Se stătea la coadă pentru a fi trecut pe o listă de așteptare. Pentru cei care n-au fost niciodată la o lansare de carte în România, așa ceva nu se întâmplă. E un unicorn. Și s-a întâmplat la lansarea unui autor român de SF&F aflat la debut. Unicorn roz. Așa ceva nu se întâmplă.

Și totuși s-a întâmplat. Evenimentul cuprindea 3 lansări și o prezentare de carte. Însă mulțimea de mai sus venise acolo pentru un singur titlu: Obsesie, primul volum al seriei Iubiri periculoase, de Georgiana Sandu. Deși se află la debut, e vorba doar de debutul pe hârtie, pentru că povestea ei a apărut pe wattpad (desigur, varianta publicată este una îmbunătățită, revizuită și adăugită, cu scene care vor schimba povestea, după cum spune autoarea), unde avea deja 5,7 milioane de citiri.

Pe scurt, wattpad e ca un fel de twitter + blog, mai mult sau mai puțin. Practic, în loc de cele 140 de caractere de pe twitter, aici o postare este un capitol dintr-o poveste. Am comparat platforma oarecum cu un blog pentru că poți scrie orice îți poftește inima, iar lumea poate comenta, exact ca pe blog. Cât despre asemănarea cu twitter, dacă îți place vreun autor, îl poți urmări, ca să fii mereu la curent cu cele mai noi capitole.

Revenind la eveniment, cei câțiva oameni care participăm frecvent la lansări ne-am strâns deoparte, încercând să înțelegem ce se întâmplă, ce anume a adus sute de oameni, unii dintre ei venind din alte orașe, la o lansare. Bine, nu tocmai o lansare, pentru că autoarea n-a apucat să spună nimic la început, iar la final, după cele peste 2 ore de autografe, majoritatea fanilor plecase. Însă oamenii fuseseră acolo, marea de tinere (și câțiva tineri) existase, se manifestate... și chiar și acum, nimeni n-ar ști să spună de ce. Am încercat să avansăm întrebări și teorii... O fi fost cartea? O fi fost autoarea? O fi fost ideea că o carte publicată pe wattpad a ajuns pe hârtie? O fi fost faptul că publicul acela pe care noi nu-l cunoaștem, dar autoarea da, poate nu știe că există autori români contemporani sau nu știe cât de bine scriu sau nu știe că scriu și pentru ei?

Și totuși, publicul ăsta există. L-am văzut, l-am cântărit, l-am judecat... Dar sute de oameni au stat la coadă, s-au trecut pe liste de așteptare, au plecat cu o carte acasă. Întrebarea care ar trebui să ne preocupe acum, cred eu, nu e ce i-a adus acolo, ci cum ajungem la ei, cum îi prezentăm lor pe ceilalți autori care și-ar dori un loc lângă Obsesia Georgianei.