Despre cărți: supă la plic

Când eram eu mică și mă uitam la desene animate, am urmărit la un moment dat serialul Jack, piratul cel teribil. Într-unul dintre episoade, întrebat de un pudel roz, pufos și naiv dacă e pirat, Jack răspunde prompt: „Nu, sunt supă la plic”, moment în care pudelul acceptă să-l ducă la comoară. Replica e celebră printre cei de-o vârstă cu mine și mi s-a părut că tenta ușor amuzantă a titlului o să mă ajute să mă temperez puțin. Pentru că vreau să vorbim despre piraterie. Mai precis, pirateria cărților.

Sincer, nu credeam că o să ajung vreodată să scriu despre asta. Mi s-a părut ciudat să abordez subiectul pentru că în mintea mea, cititorii acestui blog sunt persoane care iubesc lectura, că altfel la ce să-l citească. Și îmi imaginam că genul acesta de persoană, cititorul acestui blog, pricepe cum funcționează piața editorială. Dar aparent pentru unii chestia cu priceputul e rocket science, prin urmare li se pare perfect normal să ceară și să primească o carte în format electronic absolut și complet gratuit. Ba unii au și e-reader special pentru a nu mai da bani pe cărți. Sper din suflet că ei nu se numără printre cititorii acestui blog și că aici suntem numai oameni care înțeleg cum stau lucrurile. Dar dacă mă înșel și ești o supă la plic, lasă-mă să îți explic cum stă treaba. (Pentru cei care nu trimit sau primesc cărți fără să plătească, nu mă adresez vouă, dar puteți folosi cu încredere argumentele mele în discuții cu supele la plic, cărora mă adresez mai jos)

O editură publică o carte în România. Pentru asta, editura dă bani la autor, la traducător (dacă e cazul), la redactor(i), la tipografie și în alte părți, cum ar fi la nenea care le dă net, curent electric și apă la sediu. Rezultatul acestor bani pe care editura îi dă este că o carte apare pe raftul unei librării de unde tu poți s-o cumperi. Tu dai bani pe ea, banii se întorc la editură, editura are alți bani cu care să poată plăti toți acei oameni astfel încât să scoată alte cărți și tu să primești continuarea la seria începută sau cartea X a aceluiași autor sau pur și simplu altă carte faină. Bineînțeles, toate astea se întâmplă într-o lume ideală, pentru că în lumea reală tu ești o supă la plic și strici Feng Shui-ul ciclului ăstuia.

Bun, dar tu ești finuț și nu furi cartea din librărie, că înțelegi că asta nu e ok și nu ești un hoț. Să ne orientăm deci spre formatul electronic. Bun, o editură publică o carte digitală în România. Pentru asta, editura dă bani la autor, la traducător (dacă e cazul), la redactor(i), la nenea cu netul și curentul, aceeași poezie până aici, doar că în loc de tipografie, dă banii la un nenea care să transforme cartea aia într-un format acceptabil pe e-reader. Și dacă ai încercat vreodată să convertești un .pdf în format .epub sau .mobi, ai văzut că nu e treabă de un click sau două dacă vrei ca rezultatul final să fie tot o carte, nu un text în care niște maimuțe furioase au dat enter când au avut ele chef și au mai pus și titlul cărții sau numărul paginii complet aiurea prin text. Rezultatul acestor bani, care sunt ceva mai puțini ca înainte, este o carte în format digital care apare într-o librărie online de unde tu poți s-o cumperi. Tu dai banii pe ea, banii se întorc la editură etc etc. Feng Shui-ul e tăt ăla.

Doar că tu te gândești că de ce să dai banii pe ea dacă poți s-o iei gratis de pe net. Păi primul răspuns e: pentru ca editura aia să poată publica și alte cărți. Sau pentru ca autorul ăla să ia niște bani și să mai scrie și alte cărți, că nimeni nu scrie pe ochi frumoși. Sau pentru că a lua o carte dintr-o librărie fără să plătești e același lucru cu a lua o copie a unei cărți de pe net. E furt.

Bun, zici tu, dar dacă eu am o carte fizică, e ok să o împrumut cuiva, de ce nu pot să-i trimit una digitală pe mail? Pentru că pe mail nu trimiți cartea, ci o copie. E ca și cum ai face un exemplar nou la tine în curtea din spate și l-ai trimite prietenului, doar că fără să te coste nimic. Deci nu e ok. Plus că poate prietenul tău o ia și o trimite la 200 de oameni. Și asta chiar nu e ok. Dar să zicem că prietenul tău e cel mai simpatic om în viață și n-o s-o dea mai departe, decât poate unui alt prieten bun. Și el o trimite la altul. Și altul o trimite la 200 de oameni. Și dacă o carte ar costa 10 lei, editura tocmai a pierdut 2000 lei. Mai mult decât un salariu mediu pe economie. Adică felicitări, un nene de la editură nu mai primește salariu luna asta mulțumită ție. Și cum o editură are de obicei puțini angajați (eu știu vreo 2-3 edituri care au 2-3 angajați cu totul), tocmai ai omorât editura.

Bine, dar tu voiai doar să împrumuți o carte. Asta se poate și e ok. Elefant.ro, care comercializează cărți digitale, îți permite să multiplici o carte pe până la 6 device-uri. Ceea ce înseamnă că poți s-o dai la 5 prieteni definitiv. Ceea ce e chiar mai bine decât a împrumuta, pentru că o aveți cu toții simultan. Vrei s-o dai la mai mult de 5 prieteni? Perfect, când unul din cei 5 a terminat de citit, îi dezactivezi opțiunea de a citi cartea și o dai la altcineva. Exact ca atunci când împrumuți o carte, o iei de la unul și o dai la altul. Doar că aici ai 6 exemplare, nu unul. Și dacă folosești amazon, ești acoperit și acolo, ei au opțiune de lend a book în care prietenul tău va avea acces la ea timp de 14 zile. Împrumutul digital e ok. Problema apare când trimiți cartea aia la un prieten fără nicio limitare sau protecție. Atunci mor edituri.

Tu o să zici că exagerez și că nu moare nimeni. De fapt, n-a murit nicio editură pentru că există destui oameni care să acopere gaura făcută de supele la plic, dar asta înseamnă și cărți mai scumpe și că va dura mai mult până vei putea primi continuarea la seria X. Mai înseamnă și că editurile mici nu publică în format digital tocmai pentru că în cazul lor n-are cine să acopere gaura. Și asta nu e ok pentru ceilalți cititori, ăia care dau bani, care poate vor și continuarea seriei și cărți în format digital ca să nu care valiza de cărți în vacanță. Așa că da, tu afectezi pe toată lumea.

O să zici atunci că ai un motiv pentru care faci asta: ești sărac, n-ai bani de cărți. Dă-ți două palme. În primul rând, dacă nu vrei să dai bani pe cărți, du-te la bibliotecă și împrumută, nu fura de pe net. „Da, dar acolo nu au ce vreau eu.” Bine, atunci e cazul să dai bani pe cărți. Dacă tot te dai sărac, există anticariate, au cărți faine la 5 lei. Dacă nici asta nu-ți convine, atunci du-te și cumpără cartea aia în format electronic. Să zicem că te costă 20 de lei, deși se găsesc și cărți mai ieftine în format e-book. Hell, să zicem că e 30 de lei, cât una în format tipărit.

Dar tu n-ai 30 de lei. Hai, zău? Dar abonament la net ai? Smartphone ai? Laptop ai? E-reader ai? Atunci nu ești muritor de foame. Dacă mănânci în oraș de obicei, atunci în loc să-ți iei meniu la 15 lei de la Mc sau KFC, ia un sandviș la 5 lei. Fă chestia asta de 3 ori și ai făcut banii de-o carte. Sau nu ieși o dată cu prietenii la bere și dacă de obicei bei vreo 3 beri, iar ai făcut banii de o carte. Fumător? 2 pachete = o carte. Hell, dacă schimbi cola (o sticlă la 0,5 e cam 3,5 lei) cu apa (care e vreo 2 lei tot 0,5), după 20 de sticle ai făcut banii de o carte. Pe scurt, o carte nu e chiar așa scumpă, doar că tu ești o supă la plic care se crede supă de MasterChef. Și nu, nu ești șmecher dacă iei cartea pe mail și mănânci și șaorma cu de toate. Ești doar un hoț.

Hai, se mai găsește cineva cu argumente „inteligente”?

Bun, acum că m-am descărcat, toată chestia asta a pornit din faptul că eu sunt în multe grupuri de facebook dedicate lecturii. Motivul e simplu, așa îmi fac reclamă la blog. Așa că dacă văd un grup cu „cărți” în titlu, dau join. Așa am ajuns să fiu acceptată într-un grup în care regulile stipulau că n-ai voie să dai share la articole de pe blogul tău. Bun, și atunci despre ce e vorba aici, m-am întrebat, aruncând o privire peste postări. Erau doar titluri de cărți și poze cu coperte sau link-uri către librării online, dar fiecare postare avea multe comentarii. Am dat click și mi s-a făcut negru în fața ochilor, pentru că acele comentarii erau doar adrese de e-mail și răspunsuri la aceste adrese cu „Am trimis”. Mi s-a făcut greață și am dat leave group înainte să gândesc, altfel aș fi dat report la fiecare om din grup.

Deci dacă ești supă la plic, oprește-te, nu e ok ce faci. Mai bine fură cărți din librării, serios, măcar așa nu poate nimeni să ia 200 de exemplare o dată. Și dacă știi vreo supă la plic, vezi ce argumente are și demontează-le. Unul câte unul. Pentru că nu există niciun argument care să schimbe faptul că a primi o carte moca pe mail e același lucru cu a o fura.