Film: Spectre (James Bond #24)

O să mărturisesc încă de la început: e primul film cu James Bond pe care îl văd vreodată. Nu știu cum s-a întâmplat, dar abia acum l-am văzut pe Mr. 007 în acțiune, și asta doar pentru că prietenul meu m-a convins că e cazul să-l văd pe Bond, James Bond desfășurându-se.

Înainte să vă spun cum mi s-a părut mie filmul, poftiți de luați un trailer, ca să aveți o idee despre ce e vorba. Dacă nu aveți chef să dați play, atunci povestea pe scurt e așa: există o organizație nasoală, îi zice Spectre și Bond tre' să scape de ea ca să salveze lumea)

Trailer:

 
 

Filmul începe bine. Chiar superb, aș putea spune. E o scenă lungă, filmată continuu, care curge foarte frumos, cu Bond se plimbându-se pe acoperișurile din Mexic mai ceva ca Spider-Man, dar cu o postură de lord. Urmează ceva acțiune care are chiar și un moment de comic relief foarte frumos strecurat, apoi iar acțiune, cu Bond improvizând foarte spionesc pentru a se adapta situațiilor.

Ce mai, se anunța un film osăm, care compensa pentru plotul subțirel și pentru lipsa de miză (e clar că Bond câștigă de dinainte să mergi la film, nu e ca și cum poți să-ți faci griji pentru el, nu?) prin acțiune faină și eleganță cât cuprinde. Mai ales că se continuă șirul de osămnes, pentru că după această scenă superbă urmează intro-ul, care n-a fost chiar primul pe care îl văd, văzusem și intro-ul de la Skyfall pentru că-mi plăcea melodia și videoclipul prezenta fix genericul filmului.

Revenind, acesta e cu foc și fum, cu caracatițe și scene fragmentate. Fain rău, mi-a pus creierul la lucru, speram ca în cadrul genericului să fie descris plot-ul filmului metaforico-subtil și să mă prind eu ce și cum. Spre exemplu, la un moment dat e o secvență cu Bond încercând să tragă, doar că pe pistol se încolăcește un tentacul de-al lui Spectre și trage cerneală de caracatiță spre ecran. Ei, eu speram ca la un moment dat, Bond să trebuiască să omoare pe cineva, dar pentru că se bagă Spectroșii, să împuște pe cineva bun. Mă rog, așa îmi place mie să overthink things.

În fine, se termină genericul, începe filmul... și lucrurile o iau încet la vale. Ca o paranteză, povestea un scriitor la un moment dat că tot trimitea începutul romanului său pe la edituri și tot era refuzat, așa că rescria începutul. Așa a ajuns să aibă primele 60 de pagini impecabile, dar restul era... să zicem că nu la fel de bun. Ei, cam așa mi s-a părut mie filmul, a avut un început de 6 stele din 5, pentru ca apoi să-și dea cu stângul în dreptul.

Bine, nu mă așteptam de la un film cu Bond să fie complex, nici din punct de vedere psihologic și nici din punct de vedere al acțiunii. Nu mă așteptam să mă țină cu sufletul la gură, știu că Bond always wins. Dar chiar au băgat niște scene teoretic tensionate care de fapt, în final, puteau la fel de bine să lipsească. Și nu mă refer la scene mici, cum e scena cu asteroidul (nu, nu vă zic ce se întâmplă... pentru că nu se întâmplă nimic, sunt 10 minute bune de tăiat la montaj, pentru că sunt egale cu zero), ci la scene care trebuiau să fie super-importante.

Vă povestesc imediat la ce mă refer, dar, pentru cei care nu vor spoilere, o să ascund următorul paragraf. Personal, nu cred că-i spoiler pentru că e o scenă care poate lejer să lipsească pentru că are zero impact, dar să zicem...

[Arată aproape-spoilerul momentului cu zero impact]

No, acuma nu înseamnă că nu mi-a plăcut filmul. E fără sare și piper la final, e lung aiurea, m-a pus să văd niște scene grețoase degeaba... dar are urmăriri faine, niște scene memorabile, un început superb (serios, aș mai merge o dată la cinema doar ca să văd începutul). Merge dacă vă plac filmele cu Bond și dacă profitați de scena-spoiler de mai sus ca să mergeți la baie, că doar e un film de peste 2 ore.