Meniu a la Carte

Joi, pe 5, am ieșit din nou dintre cursuri ca să iau o gură de aer și de literatură „de subsol” în cadrul primei ediții Meniu a la Carte din 2015. Mărturisesc că a fost prima dată când am auzit de aceste evenimente tip lectură publică, și asta doar mulțumită prietenului scriitor Irving T. Creve, proaspăt debutat „pe hârtie” în Almanahul Anticipația 2015.

El a și deschis „ostilitățile” citindu-ne aproximativ jumătate din proza Gloanțe vii, fiind urmat de o serie de autori și autoare care fie se găsesc deja prin librării, fie nu au debutat încă. Am ascultat atât poezie, cât și proză scurtă sau fragmente de roman, pe scurt, de toate, din care se putea găsi câte ceva pentru fiecare. N-am să comentez fiecare reprezentație în parte pentru că nu vreau să omit pe cineva sau să fiu excesiv de acidă în anumite cazuri, așa că sper să nu supăr pe nimeni alegând să povestesc „la grămadă”, cu mici excepții, pentru că au fost unele momente care merită puțin mai multă atenție.

În primul rând, au fost stângăciii destule, poticneli în lectură, emoții. Toate mi s-a părut normale. De fapt, chiar mă așteptam la ele pentru că până la urmă, era un eveniment underground care să le ofere celor aflați la început ocazia să vadă cu ce se mănâncă astfel de evenimente (și celor inițiați ocazia să nu-și piardă antrenamentul). Și cum numai prin exercițiu o să ajungă toți să-și cizeleze abilitatea de a transmite un text, nu doar de a-l citi, mi se pare fair play din partea publicului să le ierte lipsa de experință. De fapt, chiar mi-a plăcut că evenimentul i-a pus pe autori față în față cu câteva probleme de ordin tehnic, cum ar fi faptul că într-un club de obicei nu prea e lumină. Creve a venit pregătit cu un e-reader cu lumină incorporată (SF-știi sunt amici cu gadgeturile prin natura lor, așa că nu e chiar surprinzător), restul s-au descurcat cum au putut. Totuși, pe viitor o să le recomand unora dintre ei să-și amintească faptul că o lectură publică înseamnă două lucruri: lectură și public. Dacă unii preferă să întoarcă spatele publicului, s-ar putea ca și publicul să aleagă să nu-i asculte lectura.

Totuși, nici publicul n-a fost chiar cel mai prietenos, unii preferând să uite că nu era doar o seară în club, ci un eveniment, așa că au întors la rândul lor spatele scenei, în favoarea unei șuete cu tovarășii. Ceea ce nu m-ar fi deranjat dacă nu se aflau chiar lângă scenă, perturbând întreaga atmoferă. Ba mai mult, unii dintre ei erau chiar invitați în cadrul evenimentului... (i-am iertat totuși când și-au scos chitarele, dar despre partea muzicală o să vă povestesc puțin mai târziu).

Textele în sine... au fost unele care nu mi-au spus absolut nimic. Nu mi-au transmis niciun sentiment, nu mi-au provocat nicio reacție, iar pe unele nici măcar nu sunt sigură că le-am înțeles. Altele au fost ok, în sensul că am priceput ce voiau să spună, dar nu sunt chiar ceea ce aș alege eu să citesc. Totuși, interesant mi s-a părut momentul Anei Săndulescu, mai precis stitlul prozei: mi-a plăcut ideea de colaj numerotat. Conținutul însă n-a fost pentru mine, partea emoțională a momentului m-a făcut să mă simt de la inconfortabil în jos și m-a deranjat puțin și mențiunea că fusese scris chiar în acea după-amizată (e piticul meu pe creier cum că un text bun e un text muncit), dar am înțeles faptul că voia să aducă publicului ceva proaspăt, deci în final a fost ok... Și chiar mi-a plăcut ceea ce ne-a citit Marius Chivu. A fost un text care mi-a transmis un foarte viu sentiment de frustrare pentru că prezenta umanitatea în toată meschinăria ei meschină, dar a transmis ceva(!!), așa că primește din partea mea multe bile albe.

Gloanțe vii nu-l pun la socoteală pentru că știam textul, e SF din ăla care îmi place mie, cu genul acela de oameni care vor să știe, să facă, să fie și fără să-și dea seama, sunt cei care trag specia înainte. În plus, momentul a fost ok, așa că era de la sine înțeles că o să-mi placă.

Ba mai mult, faptul că știam deja povestea mi-a permis să fiu mai atentă și la alte lucruri în cadrul primului moment al serii. Până acum, mi s-a mai întâmplat o singură dată să cunosc omul înainte să cunosc autorul (mai precis, în cazul Adinei Speteanu), dar de data asta a fost primul eveniment la care am putut vedea transformarea din persoana pe care o cunoșteam în scriitor și înapoi și totul în câteva zeci de minute. Bine, fiecare dintre noi purtăm multe măști de-a lungul zilei, suntem o persoană în preajma unora, o alta în preajma altora, suntem ba șeful, ba subalternul, ba fratele sau sora, ba amicul simpatic, ba colegul distant... Pentru cel care își schimbă masca nu e nimic ieșit din comun, dar foate rar ai ocazia să cunoști mai multe fațete ale unei persoane. Și aceste evenimente sunt unul din aceste momente. E fascinant mai ales pentru că fiecare autor e diferit față de publicul său. E... sunt multe cuvinte care s-ar potrivi senzației, dar cred că mi-a plăcut cel mai mult faptul că a fost instructiv. Nu știu, poate e de la sesiune, dar chiar cred că am aflat niște chestii noi care o să-mi fie utile mai devreme sau mai târziu.

Bun, revenind, v-am promis că vă povestesc despre partea muzicală. Pe lângă autori, au fost invitați și doi chitariști, Adi Teodorov și Alex Rubio care fix când mă întrebam ce caut eu de fapt acolo au început să transmită exact vibrațiile pe care mi le doream de la un astfel de eveniment. Era talent și muncă în ce făceau ei, dar și sentiment și mai ales, pasiune. Se vedea cât iubesc chitarele alea, se simțea plăcerea lor în fiecare acord, mi-au plăcut până și cântecele deși oricine mă cunoaște cât de cât știe că eu și orice are legătură cu Spania nu sutem într-o relație prea călduroasă. Ei bine, cei doi au reușit nu doar să mă încânte cu ceea ce făceau, dar m-au făcut și să-mi reconsider puțin punctul de vedere față de muzica spaniolă.

De asemenea, alt moment plăcut pentru mine a fost faptul că am câștigat la tombola care a avut loc la eveniment, ceea ce a fost nu doar neașteptat, dar și un motiv să mai ies dintre navele mele spațiale pentru că volumele primite nu sunt chiar în zona mea literară de confort... O să fie un experiment interesant :)

Trăgând linie, mi-a prins extrem de bine nu doar să ies din casă, dar și să iau o pauză de la gândurile legate de sesiune, mi-au plăcut performanțele lui Creve, Marius Chivu și a băieților de la chitară, am ascultat și câteva texte ok și mi-am dat seama că există evenimente care să-i ajute pe cei aflați la începutul drumului scrisului. Până la urmă, într-o lume în care televizorul e plin de show-uri a la Fahrenheit 451, e bine să știi că mai există niște oameni care mai cred în puterea cuvintelor scrise.