FILB sefist

event-festival-literatura-bucuresti.JPG

Deși se află la a șaptea ediție, pentru mine acesta va fi primul an în care particip la Festivalul Internațional de Literatură București. Motivul e destul de simplu: e primul an în care la FILB se organizează evenimente dedicate literaturii SF&F.

Am fost mereu curioasă cum e să pariticipi la FILB (sau la orice alt festival de literatură), dar cred că ocazia perfectă să aflu e cea în care știu și eu despre ce e vorba. Și cum singura literatură despre care pot vorbi fără să mă simt ultima incultă e SF-ul... abia anul acesta merg și eu la FILB :)

Deși programul complet e mult mai cuprinzător, pe mine personal mă interesează două evenimente. Primul este întâlnirea cu Paul McAuley și Richard Morgan, doi scriitori britanici de SF&F, întâlnire care are loc vineri, 5 decembrie, ora 18:30 la biblioteca British Council (pe care am vizitat-o când m-am înscris să dau examenul CAE și nu numai că arată superb, dar ca bibliotecă, e organizată extrem de futurist... deci și cadrul o să fie perfect).

Al doilea eveniment e întreaga zi de sâmbătă, care arată cam așa:

  • Lectură Paul MCAULEY (Marea Britanie) – din romanul Războiul liniștit; ediția în limba română, apărută în 2014 la Editura Paladin, în traducerea lui Nicu Gecse

  • Lectură Richard MORGAN (Marea Britanie) – The Dark Defiles, în curs de apariție, fragment tradus în limba română de Roxana Brînceanu

  • Lectură Sebastian A. CORN (România) – din romanul Ne vom întoarce în Muribecca, apărut la Editura Nemira în 2014

  • Lectură Michael HAULICĂ (România) – din romanul Transfer (ediție revăzută), publicat de Millennium Books, în 2014

  • Open Talk – moderator: Oliviu Crâznic

  • Dialog cu publicul

  • Închiderea celei de a VII-a ediții a FILB

  • Cocktail, oferit de Ambasada Elveției în România și Swiss Sponsors’ Fund

Tot citind despre FILB, am dat și peste un scurt articol al președintelui festivalului, care vorbește despre tema centrală a acestei ediții: conflictul. Printre altele, e menționat și conflictul dintre literatura mainstream și cea SF&F... Știu că o dezbatere, oricât de lungă, n-o să rezolve nimic. Mai ales pentru că foarte probabil, cei prezenți vor fi cititori de SF&F care s-au săturat să afirme iar și iar că literatura lor preferată nu e cu nimic mai prejos decât orice alt tip de literatură. Ba chiar, în momentele mele de înverșunare împotriva tuturor elitiștilor care cred că SF-ul e alcătuit doar din broșurici pe care le citești „pe tren”, sunt ferm convinsă că dacă un autor vrea să-și demonstreze măiestria, atunci provocarea cea mai mare e să scrie un roman SF.

Mă rog, astea sunt frustrările mele care poate se vor rezolva la un moment dat, poate nu. Cert e că abia aștept să reîntâlnesc oamenii cu care a ajuns să-mi placă enorm să-mi petrec timpul liber, abia aștept să-i întâlnesc pe cei doi autori străini și să ascult fragmentele din romanele lor ce vor fi citite, abia aștept să-i ascult citind și pe autorii noștri, pe scurt, abia aștept două zile pline de SF.

Ne vedem acolo?