Jurnal: N-am murit

Înainte să mă apuc să scriu postarea asta, aveam un schelet de articol în minte. Dar atunci când am deschis platforma blogger, mi-am dat seama ce aiurea ar suna ce aveam eu în cap, având în vedere cât de puțin timp a trecut de când n-am mai scris.

im-back.jpg

Pentru mine, săptămâna asta în care am chiulit de pe blog s-a târât cu viteza melcului strivit de un camion și apoi măturat înapoi de unde a venit. Nu-mi vine să cred că au trecut doar cinci zile! Totuși, mare parte din vina morții premature a simțului meu de orientare în timp o are programul îngrozitor care mi-a cerut să accept existența orelor precum 05:50 dimineața, ore despre care mă obișnuisem să-mi imaginez că nu există.

Oricum, ideea e că am senzația că am chiulit de pe blog vreun secol. Și acum vă provoc să ghiciți ce am făcut în secolul meu imaginar. Bine, sunteți simpatici, așa că nu vă las să vă chinuiți, vă spun direct: am participat la Olimpiada de Toamnă din Politehnică. Sună interesant, provocator, ceva de dorit, nu?

De fapt, așa e supranumită sesiunea de restanțe. Am avut două. Una necesita să merg două zile și să dau câte o lucrare în fiecare zi. În plus, a apărut și o verificare la un curs opțional despre care eu mă autosugestionasem că va fi în octombrie, dar a fost acum. Și uite așa, din cele cinci zile scurse, în patru m-am deplasat la facultate ca să-mi omor neuronii. Iar în ziua rămasă mi-am luat liber de la absolut tot și am profitat de invitația primită din partea editurii Paladin: am mers la vizionarea de presă a filmului The Giver (Darul lui Jonas). O vă povestesc altă dată despre cum a fost, merită un articol separat.

Revenind la restanțe, cele două nu puteau fi mai diferite între ele.

De una dintre ele sunt aproape mândră pentru că am învățat niște chestii extrem de utile din experiența asta. Nu, nu mă refer la materie, pe aia o știam de astă iarnă, când am picat ca o fraieră. Nu, am învățat câte ceva despre importanța gestionării timpului și despre modul în care trebuie abordat un anumit tip de examene, despre cum să-ți faci mintea să coopereze în acele 2-3 ore și nu în ultimul rând, am învățat ceva despre mine și modul în care reacționez în anumite situații. Și m-am surprins plăcut pentru că nu mă așteptam să suport atât de bine toată situația și nici nu mă așteptam s-o transform atât de ușor în ceva pozitiv.

Cealaltă.... dacă mă apucam să vorbesc ieri despre ea, scriam un roman întreg pe un ton care denota un amestec de ură și dispreț, de dezamăgire profundă și de scârbă față de o anumită persoană (n-aș fi generalizat folosind vreo tipologie nu pentru că încerc să fiu cinstită, ci pentru că sper sincer că specimenul cu care am avut de-a face e unic). Dacă îmi spunea cineva că astfel de persoane există și că sunt plătite cică să ne educe... Dar azi pur și simplu nu-mi mai pasă. Drumurile noastre nu se vor mai intersecta, energia negativă a zburat pe geam și plănuiesc un foc de tabără pentru anumite kile de foi pe care le-am printat aiurea un semestru întreg.

Motivul pentru care scriu asta la ora asta dementă (pe lângă faptul că orarul meu a fost dat peste cap și va mai dura vreo două zile să-mi revin) este pentru că acum că am scăpat și mai am mai bine de trei săptămâni de vacanță și un chef nebun să mă bucur de ele. Așa că voiam să revin cât mai repede la lucrurile care îmi fac plăcere fără să mă consume în niciun fel. Oricum, sper să-mi iertați incoerența, mâine o să fie mai bine :)