Recenzie: Orașul și stelele

Discutând despre altă carte a acestui autor, cineva a spus că Arthur C. Clarke nu are personaje individuale memorabile. Sau, mai bine zis, poveștile lui au întotdeauna un singur personaj: omenirea. Citind Orașul și stelele, am crezut că acest roman va fi excepția de la regulă.

coperta-orasul-si-stelele.jpg

Povestea:

Diaspar este ultimul oraș al umanității.

Deși oamenii au unificat galaxia noastră într-un Imperiu, au fost obligați să se refugieze din fața Invadatorilor, care au lăsat omenirii acest ultim bastion în schimbul întregii galaxii. Spațiul fiindu-le închis, oamenii au cucerit timpul, în schimb, devenind nemuritori.

Mediul controlat și cunoștințele din domeniul geneticii le-au permis să-și poată folosi corpurile timp de 1000 de ani, apoi computerele i-au ajutat să-și stocheze amintirile, astfel încât să poată trăi din nou. Tot computerele se ocupă și de structura orașului, pe care timpul nu o mai poate atinge.

Însă acum că utopia a fost atinsă, stagnarea intervine la rândul ei. Dar proiectanții Diasparului au vrut să împiedice asta, așa că, ocazional, din Băncile Memoriei apare un om care nu a mai trăit niciodată înainte, o persoană fără amintiri, un Unic.

Alvin este o astfel de persoană și, pe lângă faptul că experimentează viața în Diaspar pentru prima dată, el posedă încă o calitate specială: nu se teme să părăsească orașul. Ce va descoperi pe planeta pustie ar putea schimba orașul pentru totdeauna... sau l-ar putea distruge.

Părerea mea:

Să presupunem că omenirea ar cuceri spațiul, că ne-am extinde în întreaga Galaxie până când am găsi o specie mai puternică, acești Invadatori. Credeți că am renunța? Sau e mult mai plauzibilă varianta în care ne-am arunca toate resursele în joc, luptând până la epuizare, până la ultima idee neașteptată, până am epuiza și ultima strategie disperată? Însă în Diaspar nu se știe exact cât de mult am luptat, așa că e posibil să fi luptat până la epuizare și să fi fost învinși. Dar întorși acasă, refugiați într-un singur oraș perfect... am renunța? Nu pot să cred asta, eu cred mai de grabă că ne-am dedica în continuare tot timpul găsirii unei soluții. Am petrece fiecare clipă încercând să devenim egalii inamicilor, pentru a-i învinge.

Tocmai de aceea, în final, am descoperit că omenirea e din nou singurul personaj al acestei cărți. Diferența e că de această dată, are un nume: Alvin. El e singurul care consideră orașul o colivie și care își dorește să iasă și să exploreze restul lumii, exact ca strămoșii săi. Comparativ cu ceilalți locuitori ai Diasparului, Alvin e unic. Comparativ cu omenirea așa cum o vede Clarke în cărțile sale, Alvin nu are nicio trăsătură care să-l scoată în evidență.

Alvin e pur și simplu întruchiparea dorinței vechi de când lumea de a descoperi și depăși limitele, fie că e vorba de cele fizice, precum zidul orașului, sau de cele psihologice, precum teama de exterior și de Invadatori. Însă băiatul are parte și de foarte mult noroc, deoarece din dorința sa de a ajunge cât mai departe și de a descoperi cât mai multe, își asumă foarte multe riscuri fără să se gândească la consecințe și ajunge în situații care ar putea pune în pericol Diasparul.

Însă cea mai interesantă parte a cărții e finalul. Aproape de sfârșit, Clarke redă un moment care te face să simți cu adevărat nu doar imensitatea spațiului, dar și pe cea a timpului, un moment în care înțelegi că, la scara imensă a Universului, câțiva ani sau câteva mii de ani pot fi perioade la fel de neînsemnate. Însă când vine vorba de întâlniri ratate, câțiva ani sau câteva mii sunt obstacole la fel de imposibil de depășit.

De asemenea, tot în final aflăm istoria adevărată a Diasparului și pe lângă faptul că mentalitatea locuitorilor din Diaspar începe să pară mult mai logică, modul în care istoria a fost modificată și felul în care adevărul n-a reușit să supraviețuiască nici măcar prin legende arată că nu trecutul e cel care influențează oamenii, ci ceea ce cred ei că s-a întâmplat în trecut.

Dacă îți place stilul acestui autor și modul lui de a privi viitorul, atunci nu trebuie să ratezi Orașul și stelele, care este cartea săptămânii la editura Paladin. Poți citi primul capitol al romanului aici.