De citit: Cioburi de stele (Constelaţii #1)

Am spus-o și o repet și cred că o să simt nevoia să scriu asta la începutul fiecărui articol din rubrica De citit, dar a recomanda o carte pe care n-ai citit-o mi se pare un risc destul de mare. Uneori, când am încredere în autor, îmi asum acest risc, sunt câțiva oameni cărora deocamdată am încredere să le ciesc orice text. De data asta, însă, nu e cazul. De data asta nu am mai citit nimic de aceste autoare. Cartea asta, nici atât. De fapt, tot ce știu despre ea e descrierea editurii și puțin cam frică să caut mai mult pentru că mi-am pus multă încredere în carte și prefer să gândesc pozitiv cel puțin până o citesc. Cu puțin noroc, o să fiu încrezătoare și după :)

cioburi de stele.jpg

Descriere:

„Icarus e o uriaşă navă spaţială care călătoreşte prin hiperspaţiu cu viteză superluminică. Icarus explodează, iar Lilac LaRoux (fiica celui mai bogat om din univers) şi Tarver Merendsen (care, la doar 18 ani, este deja erou de război) sunt singurii supravieţuitori. O navetă de salvare îi duce pe o planetă pustie, unde găsesc o formă ciudată de viaţă ("fiinţele şoptitoare"), supusă unui experiment secret condamnabil, iniţiat de tatăl lui Lilac. Totul se schimbă după ce Lilac şi Tarver dezleagă misterul "fiinţelor şoptitoare" şi află că ar putea fi salvaţi. Dar nu vor mai fi niciodată aceiaşi tineri care au păşit cândva pe planeta pustie.” - Sursa

De când m-am apucat eu de citit SF (nu e chiar atât de mult timp pe cât sună, sunt doar vreo câțiva ani), de multe ori am fost atât de entuziasmată în legătură cu o carte încât m-am apucat să-mi bat la cap prietenii și cunoscuții. În majoritatea cazurilor, mă trezeam ațintită cu priviri ciudate (cu prietenii mei super-faini și non-sefiști am ajuns la un compromis: eu nu debitez prea mult și prea des și ei mă tolerează când „mă apucă”) și nu o dată m-am trezit cu întrebarea sinceră și nevinovată „tu crezi în extratereștrii?” de parcă tocmai declarasem că l-am văzut pe Moș Crăciun. Prietene, eu am citit o carte, ce importanță are în ce cred? Trebuie să cred în elfi ca să citesc fantasy? Întrebarea a avut și varinta foarte amuzantă „tu chiar citești SF?”. Nu, mă prefac -_-

De când sunt la facultate (la Politehnică!!!), treaba asta mi s-a întâmplat mai des și mult mai enervant, așa că în ultimul timp, orice idei preconcepute despre SF mă irită. „Preferata” mea e declarația tranșantă „eu nu citesc SF, nu-mi place”. Hai, nu zău. Ai încercat, măcar? Dacă da, treaba ta (deși ego-ul meu îmi spune că ți-aș putea recomanda eu ceva care să-ți placă). Dar dacă mă iei cu „nu cred în extratereștrii, deci n-o să-mi placă”, meriți să te pocnesc cu o carte. Norocul e că țin prea mult la cărți ca să le folosesc pe post de arme albe (în special pe cele fără extratereștrii, pentru că SF-ul nu înseamnă automat omuleți verzi!). Oricum, reacțiile astea sunt unul dintre motivele pentru care iubesc blogulețul și pe voi toți, mai ales pe cei care vor să se apuce de SF pentru că i-am bătut eu la cap. Mi-ați făcut zilele frumoase, serios.

Bun, trecând peste frustrările mele și revenind la cartea pe care o recomand... e în mod evident SF. Dar e și YA și pare să aibă o poveste cu priză la public. Dacă am dreptate și în jurul ei o să se formeze un grup de fani cum s-au format și în jurul distopiilor (apropo, și distopiile sunt o ramură a genului SF&F, pentru ăia care nu suportă SF-ul, dar adoră Hunger Games), atunci poate că, încet încet, o să avem tineret cititor de SF și n-o să mai fiu eu cea mai mică la cluburile de lectură și la cenacluri. Deci nu pot decât să sper că romanul acesta o să fie bun și iubit și n-o să mai aud lume care respinge SF-ul din start.

Cartea nu a apărut încă pe piață, însă cei de la editura Trei au anunțat că va fi disponibilă în curând. O să vă țin la curent :)

Update: Cartea poate fi comandată pe site-ul editurii [link].