Jurnal: Terapie prin scris

diary.JPG

În căpșorul meu frustrat, prima ciornă a acestui articol se intitula „Să fii adult suge” (o variantă tradusă a lui "Growing up sucks"). Din fericire, în acel moment eram departe de un laptop și, între timp, am avut o noapte întreagă la dispoziție pentru ca sentimentele mele să se îmblânzească puțin. Doar puțin.

Ideea e că o dată cu „crescutul mare” pe care și-l dorește marea majoritatea a copiilor, încep să apară momentele detestabile în care ai de ales între două lucruri. Cel mai oribil moment este cel în care ai de ales între două lucruri bune, minunate, pe care le dorești din tot sufletul, dar nu se pot întâmpla simultan.

Am ajuns și eu la răscrucea asta ieri. Partea care presupun că ar putea fi amuzantă - deși mie nu mi s-a părut - a fost faptul că în final, nici măcar nu a fost alegerea mea. Oricum, nu despre asta am de gând să scriu.

Ideea e că stăteam aseară în pat, încercând să adorm cu o furtună de gânduri pe post de creier. Eram deja trează de vreo 16 ore și tot ce-mi doream era să las ziua în urmă și să adorm, dar nu părea să se întâmple prea curând. Așa că am inspirat adânc și am început să „scriu”. Mental, mi-am imaginat că pun toate gândurile pe hărtie. Scriam în jurnal (am și unul „pe bune” în care mai aberez din când în când), compuneam mailuri sau postări pe blog, orice numai să-mi fac ordine în creier. Și nu numai că a mers, dar acum articolul ăsta se scrie practic singur pentru că am gândit deja tot ce tastez aici.

Ceea ce încerc să spun e că eu consider că simplul act de a scrie are un efect incredibil de benefic, cel puțin asupra mea. Scriam recent că eu cred că omul are o nevoie aproape patologică de a transforma haosul în ordine. De aceea, atunci când gândurile devin ele însele un haos, cea mai bună metodă de a le organiza e prin scris.

Scriind, în primul rând faci o ierarhizare a gândurilor, pentru că nu poți scrie tot ce-ți trece prin cap simultan. Apoi, fiecare gând trebuie transformat în cuvinte, și efortul acesta, deși aproape inconștient, ajută la relaxare. Plus că însăși acțiunea de a scrie are un efect calmant: privindu-ți mâna cum alunecă pe hârtie lăsând în urmă râuri de cerneală (sau de pastă de pix) sau privind cum degetele se mișcă atât de precis pe tastatură, pur și simplu uitându-te la aceste mișcări te face să te simți ceva mai liniștit. Și spre deosebire de ascultatul valurilor sau a ploii (aseară ploua superb, dar nu reușeam să mă concentrez pe sunet pentru că mintea mea gonea pe câmpii ei de frustrare), scrisul îți ține creierul ocupat, focalizat pe ceea ce are de făcut. Așa că scrisul funcționează mult mai bine, cel puțin în cazul meu.

În plus, există și partea de descărcare, de eliberare. Punând gândurile pe hârtie (fie ea și virtuală), le scoți din minte și îți eliberezi totodată sufletul, lăsându-i loc să simtă și lucruri pozitive. Sau pur și simplu să simtă și altceva față de starea de spirit de până în momentul descătușării pe hârtie a tuturor sentimentelor.

Și funcționează și atunci când o carte care te-a umplut de sentimente puternice. Scrisul despre ea te ajută să-ți eliberezi mintea suficient cât să poți începe ală carte ;)

În concluzie, de asta îmi place să scriu, de asta iubesc ideea de jurnal și de asta am ținut să vă împărtășesc și vouă motivele pentru care fac asta. Cine știe, poate o dată, când o să simțiți că o să vă explodeze capul de la gânduri, o să încercați să le așterneți pe hârtie... fie ea și virtuală :)