Cartea de pe plajă #3: Curenții spațiului (Imperiul #3)

(în realitate, cartea are și o supracoperă cu o ilustrație foarte faină, dar eu scot supracoperta atunci când citesc, așa că o lăsasem la pensiune...)

(în realitate, cartea are și o supracoperă cu o ilustrație foarte faină, dar eu scot supracoperta atunci când citesc, așa că o lăsasem la pensiune...)

Povestea:

Înainte ca Trantorul să reușească să unifice toate planetele locuite din Galaxie și să le integreze în Imperiul Galactic, au existat numeroase momente tensionate în care orice mișcare greșită putea delanșa cel mai mare război din istoria Galaxiei. Unul dintre aceste momente este cel în care un spațio-analist dispare în preajma Florinei, singura planetă unde crește planta numită kyrt, din care se produce cel mai rezistent și versatil material din lume.

Totuși, înainte să i se piardă urma, el lansase un mesaj destul de alarmist, deoarece descoperise că planeta ar fi în pericol. Însă Florina este o planetă aflată sub controlul și stricta supraveghere a Sarkului, care s-a îmbogățit de pe urma kyrtului și nu plănuiește s-o cedeze, în timp ce Trantorul dorește anexarea Florinei într-un mod care nu va determina celelalte planete independente să se întoarcă împotriva lui, așa că interesele locuitorilor Florine sunt ultimul lucru luat în calcul. Însă și ei au propriile planuri...

Părerea mea:

Ieri am încercat să pun în cuvinte motivele pentru care îl iubesc și îl recomand pe Asimov și nu sunt sigură că mi-a ieșit. Între timp, am mai terminat un roman scris de el (se citesc extrem de repede) și m-am hotărât să schimb puțin abordarea și să mă refer la modul în care cu o poveste pe care o citești în câteva ore, Asimov reușește să acopere destule subiecte încât să te pună pe gânduri zile în șir.

În primul rând, în mod evident, relația dintre Sark și Florina pune în evidență modul în care dorința de putere a unora poate duce la strivirea spiritului altora. Indigenii de pe Florina trăiesc în frică, fiind educați de mici să respecte Lorzii de pe Sark, în timp ce pe propia lume sunt ținuți la respect de patrule formate din mercenari. Mai mult, îndoctrinarea merge atât de departe încât conducătorii de pe Florina sunt localnici, care au fost însă duși pe Sark și educați în așa fel încât să se creadă ei înșiși superiori semenilor lor, în timp ce rămâneau inferiori Lorzilor. Ba mai mult, edililor și înalților funcționari de pe Florina le e refuzat dreptul de a avea urmași, și cum ei sunt cei mai inteligenți dintre ai lor, încet încet Florina devine o planetă de oameni simpli și temători, cu o educație precară, deci ușor de manipulat. Un plan simplu, dar de efect, care i-a asigurat Sarkului nu doar averi nemăsurate, ci și o poziție extrem de privilegiată în plan galactic.

Apoi, un alt element fascinant mi s-a părut experiența spațio-analistului, căruia îi este ștearsă memoria, fiind redus la nivelul unui sugar. În cardul prologului este povestit exact modul în care îi sunt distruse amintirile, iar starea de neajutorare a sa îți e transmisă și nu poți scăpa de ea minute bune. Iubesc tehnologia și avântul ei mi se pare unul dintre cele mai bune lucruri pentru omenire, însă domeniul acesta al manevrării amintirilor și al pătrunderii forțate în mintea cuiva mi se pare că ar trebui să rămână neexplorat. Nu pot defini o ființă umană, dar știu că amintirile și modul nostru de gândire e o parte importantă a ceea ce suntem, așa că manipularea gândurilor cuiva mi se pare echivalentul distrugerii unei persoane. Tocmai de aceea, lupta constantă a lui Rik cu propria sa minte, de unde trebuie să smulgă amintiri reprimate e extrem de impresionantă.

Desigur, mai e și partea politică a întregului joc de șah dintre Sark și Trantor, joc care are ca miză o întreagă planetă și toți locuitorii ei. Modul în care ambasadorii și înalții demnitari jonglează cu cuvintele și cu oamenii pentru a obține ceea ce vor e uneori impresinant, dar de cele mai multe ori e înspăimântător, mai ales pentru că sunt dese situațiile în care e dificil să îți dai seama cine e de partea binelui, ci pare că scopul e alegerea răului cel mai mic. Tocmai de aceea, mi-a plăcut faptul că Florina a avut și ea un cuvânt de spus, luându-i pe toți pe nepregătite și luându-și soarta în propriile mâini.

Și nu în ultimul rând, mi-au plăcut micile referiri la bătrânul Pământ, care au fost mult mai optimiste de această dată și deși universul lui Asimov este același în fiecare dintre romanele sale (excepția fiind „Zeii înșiși”), așa că toți cei care au citit romanele seriei Fundația știu ce se alege în final de planeta de origine a omului, acest roman ne oferă posibilitatea să sperăm la un viitor frumos pentru singura planetă radioactivă locuită din Galaxie.

Așadar, nu-mi rămâne decât să-mi reiau îndemnul: Citiți Asimov!