O librărie ideală e un peron

Există de câțiva ani o dispută între cititori care probabil nu se va sfârși prea curând: cărți tipărite versus e-books. Fiecare tabără are partizanii ei, hotărâți să-și argumenteze punctul de vedere ore întregi. Totuși, în privința locului de unde își cumpără romanele, cititorii sunt ceva mai permisivi, din ce în ce mai mulți alegând librăriile online.

libris.jpg

De-a lungul timpului, mulțumită prețurilor reduse și a faptului că puteam cumpăra o carte cu doar câteva click-uri, și eu am ales să-mi comand online majoritatea cărților. Dar am încercat mai multe librării până să găsesc una care să-mi ofere tot ce îmi doream și chiar ceva în plus. În final, mi-am găsit librăria online perfectă pe libris.ro, care urmează să împlinească cinci ani pe 21 mai. Pentru a sărbători, ne-a provocat să scriem un articol despre cum vedem noi o librărie online ideală.

Așadar, avem o dată cerințele evidente, precum un motor de căutare performant, prețuri competitive și transport rapid și sigur, lucruri pe care toată lumea se așteaptă să le găsească online. Dar în plus, există câteva detalii care, pentru mine, fac diferența între un site oarecare și librăria online pe care o îndrăgesc, așa că am listat mai jos cinci lucruri pe care ar trebui să le aibă librăria mea online ideală.

It's all about the books!

Pentru mine, într-o librărie, fie ea online sau nu, cărțile trebuie să fie în prim-plan. Ca oricărei persoane, îmi plac ofertele, dar nu vreau să fiu asaltată de ele, le vreau într-un loc fix, și nu pe tot ecranul, nu vreau să văd kilograme de reclame și sute de pop-up-uri prin care trebuie să-mi croiesc drum ca să ajung la cărți. Vreau ca romanele să fie vizibile imediat, exact ca în vitrina unei librării.

Sună interesant...

Deși multe persoane sunt impresionate de coperta unei cărți, pe mine mă cucerește descrierea de pe ultima copertă, așa că aceasta nu are voie să lipsească. Dar avantajul unei librării „adevărate” este faptul că o carte se poate și răsfoi. Tocmai de aceea, vreau ca să pot arunca o privire prin carte și într-o librărie online. Îmi ajung o pagină sau două, destul cât să mă conving că stilul autorului sau autoarei e agreabil. Uneori, așa descopăr cărțile pe care nu mai vreau să le las din mână.

Ei bine, libris.ro oferă pentru fiecare carte opțiunea de a răsfoi primele câteva pagini, ca să poți descoperi dacă vrei să continui să citești sau preferi să cauți altă carte.

Alte păreri?

Într-o librărie „adevărată”, singura metodă prin care poți să afli părerea cuiva despre o carte este dacă ai norocul ca un angajat s-o fi citit. Însă online, e foarte ușor să creezi o secțiune de comentarii în care fiecare cititor să-și poată spune părerea. Sau, mai simplu, poate exista o metodă de rating pentru fiecare carte, care să primească o notă (sau un număr de steluțe, toată lumea iubește să dea steluțe). Așadar, vreau să pot afla și părerea altora atunci când caut cărți online.

Transport gratuit

Atunci când am auzit prima dată de bookdepository.com și de faptul că livrează cărțile în mod gratuit, m-am gândit că e prea frumos ca să fie adevărat. După ce m-am convins că așa ceva există într-adevăr, nu mi-am imaginat vreodată că se poate realiza și în România, însă libris.ro este prima librărie online românească ce oferă transport gratuit prin curier. Și asta e pur și simplu oau!

Și la final, puțin praf magic.

Când vine vorba de cărți, e întotdeauna vorba de și de puțină magie, de acel ceva fermecat care te poartă de pe canapea sau din metroul aglomerat în alte locuri, lumi sau timpuri. Și dacă fiecare carte e un tren spre altă lume, atunci librăria e peronul central, locul de unde îți cumperi biletul spre următoarea destinație de neuitat. Cred că online e mult mai greu să obții acel aer de magie, însă nu e imposibil.

Nu există o rețetă, din păcate, dar dacă ar exista, atunci ingredientele esențiale ar fi respectul față de client și față de cărți. Nu există nimic mai dezamăgitor decât o comandă anulată, o ofertă expirată sau un transport de care nu mai auzi cu lunile, așadar vreau ca librăria mea online să fie mereu actualizată și mereu pregătită să-mi livreze comanda repede și bine. Atunci, sunetul soneriei care anunță sosirea curierului va deveni sinonim cu șuierul locomotivei care anunță îmbarcarea.

 
libraria-ideala.JPG
 

Bineînțeles, ar mai fi lucruri de spus, mici detalii care sunt apreciate, cum ar fi împărțirea cărților pe genuri sau, pentru cunoscători, după editură, oferte care răsplătesc fidelitatea (poate și un sistem de acumulare al unor puncte care să poată fi transformate în cărți?) și concursuri pentru cititorii pasionați, dar cred că mai sus am acoperit toate aspectele care fac diferența pentru mine.

Și pentru că Libris le respectă pe toate, vreau să le urez La mulți ani! și sper să continue să crească și să ne demonstreze cu fiecare comandă onorată faptul că sunt într-adevăr o librărie online ideală.