Vrei să înveți să scrii?

Mi s-a întâmplat o dată să mă întrebe un om pe care îl admir dacă eu scriu. Nu se referea la blog, ci la scrisul de ficțiune, de texte SF. Răspunsul a fost și este nu, dar întrebarea mi-a rămas undeva în subconștient, de unde mai iese din când în când și mă pune pe gânduri.

event-atelier-scriere-creativa.jpg

Și tocmai acea întrebare m-a făcut să încep să observ cursurile de creative writing, oportunități care sunt acolo pentru oricine e interesat, șanse care se oferă în schimbul voinței și curajului de a urma aceste cursuri. Și pentru că literatura SF petru mine e Ză Literatură, cu majuscule, atunci când am văzut acest anunț, bineînțeles că mi-au zbârnâit antenuțele de încântare.

Am avut ocazia să îi aud pe coordonatorii acestui atelier vorbind despre literatura SF, să le aud pasiunea din voce. Am citit cărți semnate de amândoi și în ele, am regăsit acel sentiment pe care nu-l pot defini, o frumoasă uimire, un moment care îți taie răsuflarea, bucuria simțită în fața unei descoperiri. Acel sense of wonder toate pe care îl caut în cărțile pe care le citesc. Oamenii ăștia doi știu să-l scrie.

Mai mult, sunt amândoi editori ale unor reviste de SF (CPSF și Argos), așa că știu cum merg lucrurile și din perspectiva editorului, știu cum arată un text publicabil.

Dacă e cineva de la care poți învăța cum să scrii SF bun, ei sunt.

Din păcate, ca în multe alte dăți din în ultimul an, după ce am citit datele între care se desfășoară atelierul, mi-am pleoștit rapid antenuțele de care vorbeam mai devreme, am revenit cu picioarele pe pâmânt și am început să-mi doresc ca toate lucrurile mișto de pe lumea asta să se întâmple numai vara, pentru că atunci aș fi avut timp să particip. Dar școala e școală și sesiunea e sesiune.

Totuși am vrut să ajut la răspândirea veștii, pentru că poate există și alții care au nevoie doar de un mic imbold ca să ajungă mari și cred că acest atelier ar putea fi începutul perfect. Înscrierea se poate face până pe 9 mai, deci dacă sunteți pasionați de SF și vreți să vă încercați mâna, mergeți cu încredere.