Recenzie: Ultimul avanpost de Lavinia Călina

Coperta-Ultimul-Avanpost.jpg

Povestea:

În anul 2046, România este regat.

Pentru Diane Dumitrescu, fiica Ministrului Afacerilor Interne, viața în acest regat înseamnă ținute fabuloase, oameni gata să-i satisfacă fiecare moft, petreceri peste petreceri. Dar și discursuri plictisitoare, o căsătorie aranjată cu Prințul Alexandru și obligația de a se asigura că acesta nu-și distruge imaginea. Pentru că dincolo de ceea ce se spune în public despre el, adevărata față a prințului este cea de băiat de bani gata pentru care cuvintele datorie și onoare nu au niciun sens, dar care cunoaște în detaliu toate drogurile pe care banii le pot cumpăra.

Însă viața Dianei e pe cale să se schimbe atunci când este răpită și forțată să se confrunte nu numai cu realitățile țării în care trăiește, dar și cu propriul trecut.

Părerea mea:

Spuneam ieri că „trendul” e să se spună despre distopiile care se publică acum că sunt toate la fel... ei bine, asta e diferită! În primul rând, e prima dată când pe parcursul unui roman mi s-a schimbat părerea despre protagonistă. De obicei, fie îmi place, fie mă enervează, însă Diane a reușit nu doar să se schimbe pe ea însăși, dar și să-mi schimbe impresia despre ea.

La început, era „săraca fată bogată” pe care o deranja o revoltă în Timișoara pentru că o forța să stea mai mult timp cu logodnicul ei (adevărat, Alex e o persoană groaznică și e chiar mai antipatic decât ea... Pe alocuri, m-a dus cu gândul la Jeoffrey Baratheon din Game of Thrones). Nici măcar o clipă nu s-a întrebat care or fi motivele adevărate ale revoltei, nicio clipă nu și-a pus problema că poate lucrurile nu merg chiar bine în R.U.T.R. (Regatul Unit al Țărilor Române). Până la final, însă, lucrurile care i se întâmplă o schimbă cu adevărat și devine o eroină cu care vrei să ții.

De asemenea, personajul Dan e intrigant. Încă n-am reușit să mă hotărăsc ce cred despre el, pentru că are momente în care e atât de nemilos încât indiferent de motivele lui, mi se pare că merge prea departe, dar are și momente în care e atât de grijuliu încât pare că are personalitate multiplă... Mă aștept să-mi rezerve ceva surprize în volumul viitor (sau volumele, cine știe? Sunt destule lucruri rămase nerezolvate cât să justifice cel puțin încă un roman. Și am înțeles la lansare că șansele să existe o continuare sunt destul de mari).

Cât despre societate în sine... Pe coperta a 4-a Anna Vary spune că acest roman este „O distopie în context autohton care, culmea!, îţi este în acelaşi timp foarte familiară, dar şi exotică”, ceea ce mi se pare că descrie perfect senzația pe care mi-a lăsat-o romanul. Totuși, aș fi vrut să aflu puțin mai mult despre partea „tehnică” a sistemului, despre motivele pentru care există rații alimentare și pentru care oamenii se tem atât de tare de a spune ceva greșit. Însă detaliul dronelor care patrulează străzile mi-a plăcut, ca și micile hint-uri despre o tehnologie de zi cu zi mai dezvoltată decât cea de astăzi.

Așadar, dacă vă plac distopiile, vă recomand cu siguranță Ultimul avanpost, mai ales că plotul are niște întorsături de situație neașteptate și acțiune demnă de un film cu spioni. Iar eu abia aștept volumul următor!