Necuvinte

Ieri seară am fost cu câțiva colegi la Teatrul de pe Lipscani, la spectacolul Necuvinte în regia lui Adrian Nour. A fost prima dată când am participat la un spectacol de pantomimă, așa că nu prea știam la ce trebuie să mă aștept, însă am plecat de la teatru plăcut și profund impresionată.

 
Sursă foto:    Horațiu Linca

Sursă foto: Horațiu Linca

 

E ciudat că trebuie să mă folosesc tocmai de cuvinte ca să încerc să povestesc experiența, pentru că ele nu prea își au locul. Necuvinte e un spectacol gândit ca un colaj de momente mai mult sau mai puțin independente, scurte momente efemere prinse în lumina reflectorului, dispărând imediat ce se stinge lumina.

Unele sunt comice, altele sunt serioase sau profunde, unele spun ceva despre societatea în care trăim, altele sunt complet absurde, la unele ești spectator, altele sunt interactive, unele fac referință la tradițiile românești, altele sunt pur occidentale... E câte puțin din toate și câte ceva pentru fiecare. E greu să nu găsești un moment care să-ți fi plăcut, un moment care să te facă să râzi sau un moment în care să te simți atins de adevărul profund pe care tocmai l-ai văzut desfășurându-se în fața ta.

E un spectacol frumos, diferit, unic. E un spectacol pe care l-aș revedea cu plăcere. E un spectacol la finalul căruia mă usturau palmele. Eu zic că merită!