Jurnal: Hobbyuri

HÓBBY, hobbyuri, s. n. (Englezism) Ocupație favorită a cuiva în afara profesiunii. - dexonline.ro

Din păcate, în DEX nu se precizează și cum se poate găsi timpul necesar pentru aceste ocupații. Eu, spre exemplu, în luna ianuarie, n-am reușit să găsesc acest timp. Chestie care acum mă întristează puțin, pentru că deși am explicat ieri că îmi place ceea ce fac la facultate, îmi pare rău că am neglijat cititul și blogul. E destul de trist să vezi așa ceva la o lună după începutul anului:

 
 

Totuși, vestea bună e că mă așteaptă o săptămână întreagă „în afara profesiunii” și deja am început să recuperez, nu doar cu cititul, dar m-am și pus la curent cu anunțurile editurilor mele preferate. Știți câte lucruri geniale s-au întamplat în lumea cărților luna trecută? Vă dau doar câteva exemple, inclusiv câteva cărți care încă nu sunt pe piață, dar despre care atunci când am citit că vor apărea curând, m-am bucurat suficient de tare încât portofelul meu să-și planifice sinuciderea.

Bunăciunile suuuunt:

Vestea și mai bună e că am reușit să găsesc timp să particip la lansarea romanului Jocul secretelor, despre care o să vă povestesc mâine... pentru că m-am întors și am de gând să-mi dedic vacanța hobbyului meu preferat: să citesc și să vă bat pe voi la cap cu asta!