Cuvinte: Reciclare...

"Esti singur? Cine nu e? Ti-e frica, te-a luat, asa, un tremur nesuferit care iti unge viscerele si aproape ca-ti paradeste sfincterul? Fii multumit ca traiesti. Cine nu se mai scapa cateodata pe el? Te-a parasit amica, ti-ai pierdut slujba, ai dat chix in doua tentative de sinucidere? Fleacuri! Poti reusi a treia oara. Ori lasa pe altul, care se pricepe, sa ti-o faca. Cate nu se intampla in lumea orasului asta, si cine ai vrea sa le duca in spinare, daca nu tu?

Dar vine o clipa cand parca s-au vorbit toate sa te innabuse. O clipa in care aerul nu mai poate fi respirat, apa nu se mai lasa bauta, privesti inconjuratoarele si nu pricepi, nu mai pricepi nimic din ele. E doar o clipa care trebuie depasita. Ai putea sa-ti pui capat zilelor.

Problema e ca tu vrei sa continui. Atunci mergi acolo si-ti incarci bateriile. Nu dureaza mult si nu doare.

Intre doua strazi paralele, unde negustorasii nu si-au adapostit marfa, in vezica unui bloc, ori intre doi pereti neprieteni, a crescut un tunel scund, de vreo treizeci-patruzeci de metri lungime. E caldut si placut la umblat si e atata liniste acolo incat multi nu se mai indura sa plece. Iti poti auzi gandurile.

Aici intunericul a fost spalat ca un jeg de pe fiecare muchie, din fiecare ascunzis, iar daca ai patruns inauntru ti-l scoate si din urechi. Lumina e coplesitoare. Ea curge fara incetare, atat de proaspata, de puternica si de curata incat spala orice. Si, o data intunericul gonit, uratul se lipeste iarasi de tine greu, greu de tot.

Asa ca intra intr-o noapte, cand duci lipsa de aer, sprijina-te de unul dintre peretii captusiti cu unitati luminofore si lasa-te in voia gangului de neon. Totul se spala pe lumea asta. Daca nu definitiv, macar cat sa mai poata fi folosit o vreme. Creierul e un astfel de lucru. "


© Danut Ungureanu - Asteptand in Ghermana - Editura Nemira

Asa e lumea din Ghermana si din imprejurimi. Tehnologia a avansat, dar n-a adus fericirea mult visata. Utopia nu mai e dupa colt, nu mai e maine, nu mai e niciodata. Speranta zace undeva, abandonata...

Revenind in lumea noastra, ai putea zambi usor, bucurandu-te ca noi nu suntem asa, ca noua nu ni se intampla asta niciodata, ca lumea noastra e plina de lumina peste tot, nu doar in cateva ganguri, lumea noastra e plina de lumina si de speranta...

Doar ca ridicand ochii din carte, ii fixezi pe blocurile gri, pe strazile pline de jeg, pe copacii ofiliti, plini de praf si de gunoi. Si parca zambetul iti ingheata pe buze, optimismul iti sta in gat si parca vrei sa cauti un roman mai vesel.

Dar nu uiti Ghermana, si nu uiti s-o recomanzi si altora. Pentru ca e o poveste care trebuie impartasita, trebuie simtita macar putin de catre fiecare.