Nu e inca "de citit", da' o sa fie!

Cand am pornit rubrica De citit, mi-am promis mie doua lucruri: ca n-o sa scriu despre o carte inainte sa devina disponibila pentru precomanda pentru ca sincer nu vad de ce as lauda ceva ce inca nu poate fi macar "rezervat", cu atat mai putin citit si ca voi citi si recenza toate cartie pe care le-am recomandat (inca mai am vreo doua-trei cu care n-am facut asta, dar n-am uitat de ele) pentru ca daca am recomandat o carte, mi se pare ca as trisa daca nu as citi-o si daca n-as spune cum mi s-a parut.

Tocmai de aceea, acest articol nu face parte din rubrica "de citit". Seria despre care o sa bat campii nu e disponibila pentru precomanda. Nu e nici macar pusa pe site-ul editurii ca fiind "in pregatire". Nu am ca sursa decat cateva randuri de pe blogul coordonatorului colectiei. Dar mie imi ajunge ca sa-mi bazaie antenutele de fericire.

Ca sa n-o mai lungesc aiurea, priviti magia copy-paste:

" — Ajungem la miezul problemei. Să spunem lucrurilor pe nume: Terminus va fi un protectorat şi va plăti tribut.

— Nu este vorba despre tribut, ci despre taxe. Vă protejăm, iar pentru asta trebuie să plătiţi.

(Isaac Asimov – Fundația / în curînd la Paladin, în seria de autor Asimov)" - Sursa

Deeeeci se reediteaza seria Fundatia. *dances a lame happy-dance*. Nu stiu cand o sa fie gata, nu stiu daca reediteza doar trilogia originala sau toata seria, nu stiu in ce ordine o sa le publice (cronologic dupa actiune sau in ordinea in care au fost scrise) si in momentul asta nici macar nu-mi pasa pentru ca sunt pur si simplu bucuroasa ca seria asta o sa ajunga din nou in librarii si biblioteci personale, ca o sa vad o noua editie pe rafturi.

Pentru mine, Asimov e un autor de suflet, eu il consider omul care le-a dat suflet robotilor in SF si este singurul autor care a reusit sa ma faca sa plang pentru ca mi se parea ca empatizez cu un robot. Si asa, un autor care te face sa plangi citind simboluri pe foi mi se pare de admirat, dar daca personajul se presupune ca nu are sentimente si totusi eu nu reuseam sa mai vad sa citesc pentru ca plangeam ca fraiera... Abia astept cartile astea, abia astept sa am un pretext sa le recitesc, abia astept sa scriu despre ele. Si vreau sa le multumesc si sa-i felicit pe cei de la Paladin pentru ca le publica. Abia astept sa apara!