Recenzie: Verde Aixa de Horia Arama

Povestea:
Aixa este o padure. Intreaga planeta este doar o imensa padure. Nu exista oceane sau mari, munti sau campii, totul e nivelat si impadurit. Normal ca oamenii vor s-o exploreze. Insa prima expeditie dispare fara urma, asa ca misiunea celui de-al doilea echipaj trimis spre Aixa e sa afle ce s-a intamplat. Este descoperit un supravietuitor, de la care se afla ca oamenii pur si simplu dispareau. Apoi, si echipajul celei de-a doua nave incepe sa dispara.

Pe Aixa nu exista civilizatii. Nu exista animale sau insecte, nu exista decat padurea, vesnica si nemiscata. Si totusi, oamenii continua sa dispara fara vreo urma. Cum reusesti sa-ti pastrezi calmul si luciditatea pe Aixa, cand planeta iti rapeste linistea?

Parerea mea:
Intotdeauna am apreciat originalitatea. Sa gandesti ceva care n-a mai fost gandit, sa-ti imaginezi ceva de neimaginat pana in acel moment... Inventivitatea omeneasca nu are limite. Insa ceea ce face Horia Arama e mai mult de-atat. Nu inventeaza ceva nemaivazut si nemaiuzit. E doar o padure. Avem si noi paduri, nu-i asa? Aceasta e nepopulata, nu exista nici macar un animal, o ganganie sau vreo bacterie. Padure si aer. Tocmai de aici se trage tot suspansul din carte, pe care n-am citit-o, ci am devorat-o.

Sfideaza logica. Fiecare rand sfideaza ceea ce omenirea stie dupa mii de ani de locuit pe Terra: padurile nu ucid. Si totusi... Citesti si citesti si incerci sa nu crezi, desi stii ca alta varianta nu exista, ca e singura explicatie ramasa, deci trebuie sa fie adevarata... Si totusi...

O carte care nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult, si totusi m-a lasat fara cuvinte. Daca va place suspansul, e o carte pe care trebuie s-o cititi. O sa faceti eforturi ca sa va amintiti sa respirati!