De citit: Puterea armelor de Joe Abercrombie

Oh Em Geeeeeeeeeeh. Am o reactie de copil care primeste o tona de ciocolata, o bicicleta noua si un animal de casa. In acelasi timp. Tocmai a devenit disponibila pentru precomanda cartea Puterea armelor, ultimul volum al trilogiei Prima lege de Joe Abercrombie. Am inceput seria asta pentru ca nu aveam nimic mai bun de citit in bagajul meu vara trecuta, fara sa am habar ca o sa ma indragostesc de la primele pagini de unul dintre personaje si apoi de intreaga poveste.

Povestea:
Sfarsitul se apropie.
Logen Noua-degete mai are o ultima lupta de purtat, dar va fi cea mai importanta. Razboiul din Nord face ravagii, regele nordicilor ramane ferm pe pozitii si exista un singur om care sa-l poata opri: cel mai vechi prieten al sau si cel mai vechi dusman al sau. E timpul ca Sangerosul Noua sa se intoarca.
Cu prea multi stapani si prea putin timp la dispozitie, Inchizitorul Glokta poarta un razboi diferit. O lupta secreta in cadrul careia nimeni nu e in siguranta si nimeni nu e de incredere. Zilele lui ca spadasin s-au incheiat demult, asa ca are noroc ca e letal cu armele care i-au ramas: santajul, amenintarile si tortura.
Jezal dan Luthar a hotarat ca obtinerea gloriei e o sarcina prea dureroasa si a renuntat la armata in favoarea unei vieti linistite alturi de femeia pe care o iubeste. Dar si dragostea e dureroasa, iar gloria ii poate fi atribuita atunci cand se asteapta cel mai putin.
Regele Uniunii zace pe patul sau de moarte, taranii se revolta si nobilii se lupta pentru coroana. Nimeni nu crede ca razboiul se va abate peste Uniune. Numai Intaiul dintre magi poate salva lumea, dar exista riscuri. Si niciun risc nu e mai groaznic decat incalcarea Primei Legi...
- Sursa [tradus de mine]

Abia astept sa tin cartile in mana, abia astept sa le devorez!! Singurul meu regret este ca seria asta superba o sa se termine...