Recenzie: Fantomele ne stiu toate secretele

Rezumat:

Din ziua in care sora lui Cassie s-a inecat, viata ei nu a mai fost niciodata la fel. Si nu pentru ca sora ei a iesit definitiv din ea, ci tocmai pentru ca din acea clipa a inceput sa-i vada fantoma. Si nu doar pe a ei...

In momentul in care si-a pierdut cea mai buna prietena, pe Danielle, intreaga scoala s-a intors impotriva lui Cassie. Nu si stafiile, care au ajutat-o sa afle secretele tuturor si sa le poata folosi pentru a-i determina s-o lase in pace. Insa in clipa in care Tim - vicepresedintele consiliului de elevi si unul dintre baietii populari - descopera secretul ei, lucrurile se schimba.

My view:

Cel mai usor ar fi sa spun despre carte ca e pur si simplu o poveste cu fantome. Si nu doar cele pe care le vede Cassie, pentru ca adevaratele fantome din aceasta poveste sunt persoane vii, care lasa viata sa treaca pe langa ele.

Insa cred ca totusi nu e o carte despre fantome sau necromanti, nici despre impacarea cu moartea unei persoane iubite si cu atat mai putin despre viata intr-o scoala americana. E un roman despre egoism. Tocmai de asta mi se pare atat de potrivit faptul ca e relatat la persoana I: Cassie e, pana la urma, un monument de egoism. Si nu e singura. Cred ca singurele personaje altruiste din roman au fost fantomele, si asta doar pentru ca nu prea mai aveau altceva de facut decat sa-i ajute pe altii.

Revenind totusi la personajele "vii", chiar si din perspectiva marginita a lui Cassie e usor de inteles ca fiecare personaj e prizonier intr-o cusca formata din egoism si autocompatimire. Fiecare simte ca orice cuvant al altora e categoric un atac la propria persoana si ca scopul in viata al celorlalti e ori sa-i faca pe plac, ori sa-i puna bete in roate. Am intalnit pe parcursul romanului un refuz generalizat de a privi si din perspectiva celuilalt, refuz care se pastreaza pana aproape de finalul romanului, cand explozii bruste de furie si ura duc la discutii care duc la intelegere care duc, in final, la empatie.

Cred ca asta mi-a placut intotdeauna la filmele si serialele americane, aceste "rabufniri" in urma carora adevarul-adevarat iese la iveala si apoi, ca dupa o furtuna, iese si soarele. Numai mie mi se pare ca in viata reala (sau poate doar in Romania?) asa ceva nu se intampla? Voua vi s-a intamplat vreodata sa rabufniti sau sa asistati la o astfel de eliberare?