Ubicuitate

... sau clonare. Oricare dintre cele doua procedee mi-ar fi de mare folos maine deoarece la ora 19:00 au loc doua evenimente la care chiar mi-ar placea sa fiu prezenta. Problema e ca se desfasoara in doua puncte diferite ale Bucurestiului.

Primul (in ordinea in care am aflat eu de ele) este lansarea numarului 6 al CPSF:

"Evenimentul marchează reinventarea localului Boheme Cafe & Bistro – Cultural Club, transformarea acestuia într-un spaţiu cultural, ce adună sub acelaşi acoperiş o diversitate de evenimente artistice şi culturale: expoziţii foto, piese de teatru, concerte în aer liber, proiecţii de documentare, întâlniri şi discuţii cu artişti. Toate aceste activităţi vor fi întotdeauna acompaniate de produse culinare desăvârşite, create în bucătăria proprie Boheme Cafe & Bistro – Cultural Club.

Editura Nemira va fi prezentă la eveniment cu Revista SF & Fantasy, Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, numărul 6. Despre cel mai recent număr al revistei vor vorbi invitaţii speciali: Alexandru Mironov, scriitor şi jurnalist român în domeniul ştiinţei, Oliviu Crâznic, scriitor, Cristian Tamaş, coordonatorul cenaclului ProspectArt din cadrul SRSFF şi scriitorul român Marian Truţă. Invitaţii vor vorbi despre Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, despre tradiţie şi inovaţie, trecut, prezent şi viitor, despre fenomenul Anticipaţia şi rezistenţa prin cultura SF." - Sursa

Al doilea este o discutie despre literatura politista:

"La un ceai si Editura Tritonic vă invită la evenimentul Pipa şi ADN-ul, de la clasic la modern în literatura mystery&thriller.

Va fi o discuţie despre literatura poliţistă cu Monica Ramirez, Adina Speteanu şi Lucia Verona. Întâlnirea va fi moderată de Bogdan Hrib, editor Tritonic. Dacă veţi vedea şi arme prin preajmă, nu vă speriaţi, nu sunt periculoase.

La un ceai se află pe Str. Luigi Cazzavillan, nr. 25, Bucureşti." - Sursa

Voi ce ati alege? Sau ce ati prefera sa aleg eu?