Jurnal: Ziua mamei

Mi se pare extrem de dificil sa fi original cu un articol scris cu ocazia unei sarbatori. Nu pentru ca e greu sa scrii, ci pentru ca mi se pare ca toate urarile au fost repetate atat de mult timp incat deja cuvintele si-au pierdut continutul. Totusi, pentru mine 8 martie are o semnificatie deosebita, si simt nevoia sa impart asta cu voi, sperand sa nu sune ca niste platitudini :).

 
diary.JPG
 

Dupa cum stiti, sunt clasa a 12-a, deci se poate considera ca aproape am trecut prin adolescenta. Eu zic ca n-am ramas cu sechele :)). Cert e ca, in aceasta perioada, se presupune ca trebuia ca relatia mea cu parintii mei sa se degradeze in timp ce eu incercam sa-mi definesc personalitatea si sa imi caut independenta. Sau ceva :)).

La mine a fost exact pe dos. Motivele exacte imi scapa, dar cred ca le-as gasi si fara ajutorul unui psiholog. Cred ca "de vina" e faptul ca mama a construit "acasa" un loc confortabil unde ma puteam descarca in special emotional, fara teama de ridicol sau de certuri, ci primind in schimb doar intelegere si eventaul sfaturi. Asadar "acasa" a fost mereu refugiul meu, in loc sa fie locul din care imi doream cu disperare sa evadez. Profit deci de ocazia asta ca sa-i spun mamei ceea ce incerc sa-i repet in fiecare zi: ca ii multumesc pentru tot ce a facut pentru mine. Imi dau seama si singura ca sunt greu de suportat, asa ca n-am cum sa n-o iubesc si apreciez ca a reusit si ca, pe langa asta, ma mai si iubeste :)). Asta in sine mi se pare mare lucru.

Stiti cum fiecare copil are o teama aproape viscerala de a semana cu parintii sai? Personal, daca reusesc sa fiu macar pe jumatate la fel de parinte ca mama, o sa fiu mai mult decat fericita.Stiu ca nu toata lumea simte la fel, insa sper ca macar astazi sa lasati la o parte divergentele si sa petreceti o zi frumoasa alaturi de mamele voastre. La multi ani!