Jurnal: Cel mai bun prieten al omului

Nu, nu e vorba despre câine, ci despre calculator. Pentru ca in secolul 21, el e intr-adevar cel mai bun prieten al nostru. (Prin calculator, ma refer la orice "gadget" care se conecteaza la net, pentru ca mi se pare ca fiecare dintre noi am ajuns sa avem o "viata" pe internet sau, pentru cei care nu vor s-o recunoasca, atunci cel putin ne-am obisnuit sa intram pe net aproape zilnic ca sa facem diverse treburi si/sau ca sa ne relaxam.)

 
diary.JPG
 

Nici macar nu ne dam seama cat de mult inseamna calculatoarele pentru noi pana cand nu dispar dintr-un motiv sau altul. Mie mi s-a intamplat pe la sfarsitul lui decembrie. Calculatorul meu s-a stricat si de atunci am apucat sa intru pe net doar de pe la colegi sau de la scoala. Ca dovada, in ultima perioada, activitatea mea pe blog a scazut considerabil. (Si ca o paranteza, ghinionul nu vine niciodata singur: normal ca s-a stricat in perioada sarbatorilor cand toata lumea e in concediu, asa ca am avut parte de cateva saptamani de "carpeli" si abia acum a putut fi reparat pe deplin. Oricum, acum merge.)

Ideea e ca atunci mi-am dat seama ca ajunsese o parte integranta din viata mea si i-am simtit din plin lipsa. Nu pot sa spun ca n-am avut ce face, am facut destule: am citit, am ajutat-o pe mama la gatit (fara sa distrug nimic, ceea ce in cazul meu e mare lucru, sunt antitalent la bucatarie), am redescoperit ca si la TV se mai dau filme bune din cand in cand, mai ales de sarbatori... Pe scurt, am avut ce face. Doar ca am simtit mai mereu o lipsa. Mi se intampla uneori sa am chef sa fac ceva la calculator pentru ca apoi sa-mi dau seama ca nu pot si sa ma oftic. In special cand ma gandeam la serialele pe care nu pot sa le vad. Chiar si cand citeam, uneori aveam chef fie sa schitez o recenzie, fie macar sa marchez cartea pe goodreads... Ca sa nu mai zic de mail, imi tot imaginam teancuri si teancuri de "scrisori virtuale" adunandu-se, oameni care asteptau raspunsuri si nu primeau decat tacere... Pe scurt, au fost multe lucruri cu care ma obisnuisem si care acum imi lipseau.

Asa ca am ajuns sa realizez ca dragele de calculatoare sunt nu numai prietenii omului, ci si un mod de viata, o metoda de a intra in contact cu "lumea", ceva cu care ne-am obsinut si pe care am ajuns sa le luam drept bune. Ca cititor de SF, nu pot decat sa sper ca nu vom ajunge sa traim vreun scenariu in care sa regretam ca am devenit incet-incet dependenti de ele...

Totusi, nu vreau sa inchei pe un ton pesimist, mai ales ca sunt extrem de incantata ca am din nou computer. A fost o usurare sa-mi citesc mailul, o placere sa citesc ultimele articole de pe blogurile pe care le urmaresc si m-am bucurat sa-mi dezmortesc degetele impartasind cu voi cateva ganduri... Pe scurt, e bine sa revii la ceea ce ai ajuns sa consideri normalitate :).