Recenzie: Juramant de sange (Academia Vampirilor #4)

Daca tot a aparut astazi cu Bravo prima parte din volumul 5 din seria Academia Vampirilor de Richelle Mead, m-am gandit ca e momentul ideal sa va impartasesc parerile mele despre volumul 4, Juramant de sange.

Rezumat (sursa): "Atacul recent de la Academia Vampirilor a fost cel mai violent din istoria scolii, sacrificand vieti de elevi moroi si dhampiri, profesori si gardieni. Ba, mai mult, strigoii au luat cu ei un numar de victime...

Dar pentru Rose una singura conteaza... Dimitri Belikov. Si este obligata acum sa aleaga: fie isi respecta juramantul vietii, acela de a o apara pe Lissa – cea mai buna prietena a ei si ultima supravietuitoare a neamului Dragomir - fie sa renunte la Academie si sa se aventureze in lume, vanandu-l pe barbatul iubit. Va trebui sa mearga pana la capatul pamantului ca sa-l gaseasca pe Dimitri si sa-si respecte juramantul pe care i l-a facut, implorata de el. Dar intrebarea este, atunci cand va sosi momentul, va mai vrea el sa fie izbavit? Iar Rose, va gasi ea taria de a-l ucide?"

My view:

De ce? De ce de ce de ce de ce?

Asta e tot ce-mi trece prin cap cand ma gandesc la cartea asta. Cand am inceput seria, mi-a placut. Cand a continuat, mi-a placut si mai mult pentru ca pe langa cliseul relatiei imposibile, mi se prezenta si o lume, o civilizatie si modul ei de gandire. Plus ca personajul principal chiar evolua, se dezvolta si puteam vedea asta. Iar la sfarsitul volumului 3, m-a impresionat curajul autoarei de a-l transforma pe Dimitri in strigoi. Apoi a venit cartea a 4-a. Si... de ce?

Singura parte buna e ca incep sa inteleg de ce Adrien are fani. Dar nu ma incalzeste cu nimic. Dimitri a devenit rau si nu prea. Rose a involuat in 10 randuri cat n-a evoluat in 3 romane. Personajul Adrien a fost regandit complet si acum pare ca i s-a facut o lobotmie. Si stilul autoarei s-a modificat. Eu am romanul de la Bravo si l-am citit in doua parti. Prima m-a plictisit de moarte. De mama mortii. In cele cateva ore cat l-am citit mi s-a parut ca s-au scurs eoni. Autoarea pur si simplu rescria aceeasi idee iar si iar si iar. Rose e deprimata. Rose nu poate trece mai departe. Rose e deprimata. Rose nu poate trece mai departe. Ok, we got it. Adrien e cel cu lobotomia, nu cititorii! Pana si lucrurile noi pe care le scria despre spirit sau despre Alchimisti sau despre comunitatea de dhampiri din Siberia nu mai sunt interesante sau macar captivante. Au fost prezentate in asa fel incat pana si ele m-au plictisit. Asa ca nu pot decat sa ma intreb de ce.

De ce nu poate autoarea sa-si asume un risc pana la capat?

Dimitri e rau? Atunci sa fie! Nu s-o menajeze pe Rose, sa-i de ocazia sa aleaga etc etc. Tipul rau ia ce vrea cand vrea. El doar o tine prizoniera si drogata. Ba chiar, ca un tampit, o lasa sa scape de influenta endorfinelor. Dimitri nu era tampit! Si transformarea nu e o scuza sa-l transforme intr-un tampit. Singurele momente cand personajul e bad-guy sunt cele in care relationeaza cu ceilalti strigoi, cand face pe masculul alfa. Atunci e ok, dar nu e de-ajuns.

De ce nu poate autoarea mentine un personaj?

Rose evolueaza, devine mai buna, mai puternica, mai temperata etc. Atunci s-o lasam asa! Nu zic sa-l omoare pe Dimitri la prima intalnire, dar pe parcursul primei jumatati a fost tampit de nehotarata, iar pe parcursul celeilalte jumatati a fost tampit de slaba. Oribil.

Si cel mai mare de ce... De ce l-a schimbat pe Adrien?

(Si nu e un "de ce?" in sensul de plangere, e un de ce sincer, in sensul de intrebare. Adica "Ce motiv a avut?") Inteleg ce l-a schimbat pe Dimitri. Ma prefac ca inteleg ce a tampit-o pe Rose. Dar Adrien? El era tipul bad-guy, tipul fustangiu, tipul vicios, tipul "de bani gata". Acum e un mielusel. Pot sa inteleg povestile lacrimogene pentru adolescente de genul "eu l-am schimbat". Dar el nu a fost nicio clipa cu Rose, ea n-a dat niciun semn ca il intereseaza, ba chiar a plecat dupa Dimitri si cand el a devenit strigoi. Si Adrien se schimba, devine bun si tandru si ii pasa? Come on! Asa ceva nu numai ca nu se intampla, dar nu e plauzibil nici macar pentru o carte. E ca si cum autoarea a uitat tot ce a scris vreodata despre Adrien.

Cat despre povestea din plan secundar, cea de la Academie, ea ar fi avut potentialul de a salva cartea. In schimb, mi s-a parut pur si simplu scrisa ca sa umple paginile. Nu pot sa spun neaparat ca a fost previzibila, doar seaca si atat de mult lasata in plan secundar incat disparea cu totul si nu mai prezenta niciun pic de interes. Momentul "sinuciderii" Lissei a ridicat putin stacheta, dar n-a fost suficient cat sa salveze cartea. Plus ca a fost destul de slabut explicat.

Stiu ca sunt vehementa si tai in carne vie in recenzia asta, dar seria incepea bine, chiar foarte bine pentru un YA. Si acum, intr-un singur volum, devine sub-mediocra pentru ca niciun personaj nu mai e constant si modificarile n-au niciun fel de temei. Ca si cum autoarea a uitat sa scrie. Nu pot decat sa sper ca in volumele urmatoare totul o sa capete sens si o sa mi se dea un motiv al naibii de bun pentru care Juramant de sange este o carte atat de nereusita.