Leapsa: Cartile verii

Cum ieri s-a terminat vacanta pentru cei care nu sunt inca la facultate (inclusiv eu, din pacate), leapsa aceasta - primita de la Sorin - a picat la fix deoarece nu aveam chef sa scriu nimic despre terminarea vacantei/inceputul scolii, dar raspunsurile la intrebari alcatuiesc un fel de rezumat litarar al verii si intotdeauna am chef sa scriu despre carti :).

1.Care e cea mai bună carte pe care ai citit-o în vacanţă?

Damn it, trebuie sa aleg? Nu vreeeeeau! Probabil ca preferata mea a fost Foc in adanc, de Vernor Vinge pentru ca extraterestrii lui au fost uimitori, premiza de la care a plecat a fost "oau" si a avut pana si o poveste de iubire care mi-a smuls niste lacrimi in final. Dar extrem de aproape de titlul de "preferata" au fost si Taisul sabiei, care este un sword & sorcery superb (stiu ca v-am promis ca-i fac recenzia, n-am uitat) si Fuga Vanatorului (recenzie aici) si Turbion (recenzie aici).

2.Care e cea mai frumoasă copertă a unei cărţi citite în vacanţă?

And the winner is... Taisul sabiei! Nu mi se pare ca imaginea se potriveste in mod deosebit cu continutul, dar cu putina imaginatie, se poate potrivi cu trecutul unuia dintre personaje (Logen aka Sangerosul Noua). Si oricum, e frumos desenata.

3.Câte cărţi ai citit în vacanţă?

Stiam eu ca Goodreads e un lucru bun pentru ca eu nu stiu cate carti am citit vara asta, dar a tinut site-ul evidenta: vara asta am citit 18 carti.

4.Câte cărţi ţi-ai propus să citeşti în vacanţă?

Nu citesc ca sa strang un numar, citesc pentru ca imi place. Nu-mi propun niciodata sa citesc x carti. (Challenge-ul de pe Goodreads era nu ca sa ating un numar de carti citite, ci ca sa vad efectiv cate carti citesc intr-un an). Vara asta n-am facut vreo exceptie, asa ca nu-mi propusesem vreun numar de carti. Pur si simplu am vrut sa citesc, si asta am facut :)

5.Ce carte sperai că o să citeşti această vacanţă şi nu ai reuşit?

Imi propusesem la inceputul vacantei sa recitesc seria Cantec de Gheata si Foc, dar mereu aparea o carte pe care n-o citisem niciodata, si preferam asta decat sa recitesc. Totusi, mi-am facut timp pe la finalul lui august sa recitesc capitolele lui Daenerys, Sansa, Cersei, Jaime si pe cele cu Robb din cartile 3, 4 si 5.

6.Ce serie ai terminat vacanţa asta?

Aruncand o privire peste ce am citit, raspunsul este niciuna. Totusi, am inceput niste serii (The First Law, Turbion, AV si Ghallagher Girls). Totusi, cand am citit volumul 4 din Jurnalele lui Stefan, am hotarat sa nu mai citesc nimic din seria asta, deci se poate considera ca am terminat-o, nu? :))

7.Ce carte citită în vacanţă nu ţi-a plăcut?

Spintecatorul (Jurnalele lui Stefan #4). I-am facut recenzia aici, explicand exact de ce nu mi-a placut.

Mai departe, leapsa merge la Daniela, Madalina, Simona, Maria si la oricine si-o mai doreste :)