Lecturi la paturica - Cartea #2

P.S. Te iubesc - Cecelia Ahern

Dupa vampirasi inconstanti, eroine penibile in nehotararea lor si actiune egala cu minus infinit, m-am apucat de o carte pe care ma asteptam sa o citesc ca sa-mi umplu timpul, sa-i dau o nota mediocra la sfarsit si sa tin minte doar ca s-a facut un film dupa ea. FALS!

Povestea e destul de simpla: Gerry, sotul si sufletul pereche al lui Holly moare si, dupa ce-si petrecuse aproape intreaga viata alaturi de el, eroina trebuie sa invete sa mearga mai departe. Moarte, insa, nu fusese un accident, ci cauzata de o tumora cerebrala, asa ca Gerry, stiind ca va muri, i-a lasat lui Holly o serie de scrisori in incercarea de a o ajuta sa-si recladeasca viata. (Povestea nu e excesiv de siropoasa, mie mi s-a parut pur si simplu ceva frumos, nu dulce.)

Modul cum e scrisa cartea, insa, te face sa traiesti fiecare paragraf, sa simti fiecare cuvant. In primul rand, nu recomand P.S. Te Iubesc pentru citiul pe plaja, in autobuz, metrou sau orice loc public, decat daca intentionati sa fiti condusi amabil spre Spitalul 9 (sau macar spre biroul unui psihiatru). Cel putin eu asta cred ca as fi patit daca as fi citit in public, pentru ca am ras si am plans continuu. Uneori simultan, dar de cele mai multe ori, plangeam la o pagina, impresionata de ce a facut Gerry sau de amintirile lui Holly, pentru ca la urmatoarea sa rad in hohote alaturi de prietenele sau de familia protagonistei, care ii sunt mereu aproape (desi si in prietenia/familia lor exista certuri si neintelegeri, nimic nu e paradisiac in cartea asta.) Asadar, probabil aratam ca o nebuna isterica. irelevant, pentru ca m-am simtit bine citind, ba nu, traind povestea.

Pentru cei care au vazut filmul (ma incadrez in categorie, filmul m-a facut curioasa in legatura cu cartea), ca de obicei, cartea e infinit mai buna. E o carte memorabila, care merita citita si se potriveste, cred eu, oricaror gusturi.