Seria Mostenirea (recenzie)

De curand, mi-am amintit de seria pe care am inceput-o cu cativa ani in urma, cand am citit Eragon, prima carte a seriei Mostenirea, scrisa de Christopher Paolini. As fi vrut s-o continui chiar atunci, insa n-am mai gasit la biblioteca volumul 2. In scurt timp, am inceput alte cateva serii si am uitat complet de dragonita albastra si Cavalerul ei.

Mi-am amintit insa, de curand de serie si mi-am propus sa recitesc primul volum si sa-mi continui apoi lecturile pentru a o termina. Poate n-a fost niciodata la fel de faimoasa ca sa zicem... Harry Potter, insa stiu ca e o serie despre care se spuneau numai cuvinte de lauda (de asta am si citi-o initial), asa ca voiam s-o termin ca sa inteleg pe deplin de ce a fost atat de placuta de public. Gasind niste colegi darnici, am imprumutat cartile si le-am "devorat". (Asa numesc eu procesul prin care incep o carte de cateva sute de pagini si o termin extrem de repede, alergand deja dupa continuare)

Poate ca multi se considera deja "prea mari" ca sa mai citeasca despre dragoni, magie, elfi etc, insa Eragon e una dintre cartile care, din fericire, e scrisa pentru "copiii vesnici". O poti citi pentru prima data la 40 de ani si sa iti placa. E imprevizibila, te poarta spre o lume magica unde binele poate invinge impotriva tuturor sanselor si te face sa te simt din nou un copil fara griji care poate visa ca va gasi si el un ou de dragon.

Chiar asa si incepe aventura lui Eragon, cu gasirea unei pietre albastre bine slefuita in Muntii Sirei. Fara sa stie ce e de fapt piatra, Eragon incearca sa o schimbe pe niste carne pentru familia sa, insa, din fericire, macelarul nu o accepta ca plata deoarece se temea si detesta Sira si tot ce provenea de acolo. Ceva mai tarziu, piatra se crapa si din ea iese o mica soparla albatra inaripata care isi impleteste mintea cu a baiatului. Pastrand secretul existentei dragonului, Eragon o ingrijeste, invatand-o graiul sau si numind-o Saphira.

Cu ani in urma, dragonii erau pretutindeni in Alagaesia (tinutul imaginar unde se desfasoara aventurile celor doi), facand parte din ordinul Cavalerilor, alcatuit din ei si din oameni si elfii care ii calareau. Dar un Cavaler al carui dragon fusese ucis si-a pierdut mintile, reusind sa fure un alt dragon si sa atraga 13 tradatori de partea sa. Impreuna cu ei, Galbatorix i-a ditrus pe Cavaleri si s-a proclamat rege. Acum, Eragon este singurul care are o sansa de a-i sta impotriva tradatorului. Si astfel, viata tanarului se schimba definitiv, pentru ca el devine eroul si speranta tuturor locuitarilor din Alagaesia. Doar ca a fi erou nu e chiar atat de simplu: nu doar responsabilitatile, dar si mustrarile de constiinta sunt greu de indurat.

Mi-a placut enorm sa citesc seria. Exact cum spuneam mai sus, m-am simtit dinnou o persoana care crede ca poate gasi un ou de dragon, o scrisoare de la vreo scoala de magie sau o poarta catre o alta lume. Singurul meu regret e ca, undeva la jumatatea volumului 3, am aflat ca nu e ultima carte si ca mai exista una (publicata chiar anul trecut, inca neaparuta la noi), asadar ma alatur celolrlalti fani care asteapta sa afle finalului acesei aventuri care pe mine m-a facut sa visez cu ochii deschisi zile in sir ca zbor alaturi de Saphira si Eragon.