Film: Jocurile foamei

Am reusit intr-un final sa vad The Hunger Games In primul rand, mi-a placut atmosfera din sala. Nu stiu daca a fost noroc, dar toti spectatorii din jurul meu - nu prea multi, de altfel - pareau familiarizati cu ce se intampla si nu o data i-am auzit facand scurte remarci - in soapta, in limita bunului simt, nu m-am simtit nicio clipa deranjata - care aratau ca sunt alaturi de persoanje.

Filmul in schimb a fost mai slab decat atmosfera. Da, actorii au fost ok alesi. (Aproape dansam de fericire cand am auzit comentariile de dupa ale unor tinere care ma indoiesc sincer ca stiau de existenta cartilor. Se mirau ca Peeta poate fi atat de - citez - "oribil" si il aclamau pe Gale. Si desi actorii m-au lasat amandoi rece, m-am bucurat ca exista mai multi oameni in coltul lui Gale, care din punctul meu de vedere merita toata stima, lauda si normal, fata).

Si da, efectele speciale au fost bune. Dar filmul in sine a fost prost gandit. Spre exemplu, in timpul halucinatiilor provocate de veninul viespoilor-copoi, Kat isi aminteste moartea tatalui ei. Cei nefamiliarizati cu cartea nu inteleg scena. Mai rau, scena cruciala pentru relatia dintre Kat si Peeta, cea in care el ii ofera paine, e vaga, neclara si de neinteles pentru cine n-a citit cartile (Am prieteni care au vazut filmul inainte sa citeasca seria si n-au inteles niciuna dintre scene).

Asadar, pentru mine, filmul a fost o dezamagire. Si o blia neagra in plus i-a adus faptul ca Peeta nu moare! (Sincer, il detest. Daca l-ar fi omorat, imi retrageam orice critica). Asadar, un film pe care nu-l recomand celor care au indragit seria Jocurile Foamei.