Recenzie: Prințul nemilos de Holly Black

Dacă aș fi știut cât de tare mă voi regăsi în această poveste, probabil n-aș fi amânat atât de mult lectura ei. Și nu cred că sunt singura care a simțit asta, pentru că Prințul nemilos mi s-a părut a fi un roman dedicat tuturor celor care s-au simțit măcar o dată excluși și nedoriți, neputincioși și marginalizați. Adică majoritatea a oamenilor.


Blogosfera SF&F: Un străin în Regatul Assert

A fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, a fost odată…. un basm steampunk. Așa poate fi descris în câteva cuvinte romanul Un străin în Regatul Assert. Partea bună e că mi-a plăcut mult modul în care au fost transpuse elementele de poveste într-un univers steampunk. Partea mai puțin bună e că personajele de basm nu prea sunt genul de oameni de care m-aș putea atașa.

Povestea:

Regele din Assert a reușit să pună capăt unui război civil foarte sângeros, dar, după ani lungi de domnie pașnică, n-a reușit să dea naștere vreunui moștenitor. Spectrul unui nou război de succesiune planează asupra insulelor regatului, așa că regele și regina sunt dispuși să încerce orice, inclusiv leacurile necunoscute ale unui străin misterios.

Dar și Assertul are misterele lui: trei tinere născute în timpul unei eclipse descoperă că împreună pot ursi sorțile nou-născuților. Și deși ele sunt cum nu se poate mai diferite între ele, devin la fel de apropiate ca surorile și reușesc să-și schimbe statutul social, dar și să trăiască aventuri nemaipomenite.

Părerea mea:

Atunci când am început să citesc, am avut o perioadă în care devoram cărțile cu basme. Indiferent dacă erau românești sau străine, clasice sau moderne, îmi plăceau enorm poveștile nemuritoare. Desigur, după o vreme mi-am atins limita și mi-am dorit să descopăr și alt fel de povești, dar mi-amintesc cu drag acea perioadă și azi. De aceea, atunci când „m-am prins” că Un străin în Regatul Assert e un basm scris în cheie steampunk, m-am entuziasmat destul de tare.

Am un    semn de carte    nou, lucrat manual ♥

Am un semn de carte nou, lucrat manual ♥

Și e fascinant să vezi „potrivelile”, să descoperi cum ar putea arăta un balaur într-un univers mecanizat, să citești despre un prinț care nu are un cal năzdrăvan, ci își creează propriul ajutor nemaivăzut. În plus, povestea are și o doză de magie, puțin supranatural care condimentează acțiunea. Ursitoare, boabe negre fermecate și un copil care crește „într-o lună cât alții într-un an”, toate sunt elemente care completează atmosfera de basm.

Dar, după cum spuneam la început, personajele nu mi-au plăcut nici pe departe la fel de mult ca ideea. Își servesc scopul, duc povestea mai departe, dar fiecare are cam o trăsătură de caracter și cam atât. Cele trei ursitoare sunt fiecare în parte: blândă, practică și rebelă. Și atât. Străinul din titlu e doar misterios. Și atât. Cei doi oameni de știință sunt pasionați de știință. Ca bonus, femeia e și puțin discriminată, dar asta nu e o trăsătură a ei, ci a societății.

Totuși, romanul nu e lipsit de savoare. Sunt câteva easter eggs presărate de-a lungul lui, referințe la diverse elemente ale culturii din lumea noastră. Ba chiar scena luptei finale cu balaurul mi-a amintit puțin de un episod din Star Wars și sunt tare curioasă dacă asta a fost intenția autorilor. La fel cum sunt curioasă dacă finalul care introduce câteva personaje noi și misterioase are rolul de a pregăti terenul pentru o continuare.

Dar și cu continuare, și fără, recomand Un străin în Regatul Assert celor pasionați de experiementele literare, celor care vor să încerce să descopere un basm reinterpretat și celor care nu se atașează prea tare de personaje, ci citesc mai mult pentru idei.

Poți cumpăra volumul de pe site-ul editurii Tritonic, dar și de pe Libris.ro.

blogosfera sf&f.png

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Un străin în Regatul Assert, le găsești pe blogurile:

Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.


#expertincarti: Fata cu toate darurile

Când Librarium a împlinit 10 ani, s-a lansat campania #expertincarti, în cadrul căreia fiecare persoană care recomandă cărți celor din jur s-a putut regăsi într-un omuleț făcut din cărți. Nu numai că mi-au plăcut mult personajele lor, dar m-au și făcut să mă gândesc la experții pe care îi cunosc eu, la oamenii care mă inspiră atunci când vreau să citesc ceva nou. Și mi-am dat seama că sunt prietenă cu niște bloggerițe tare faine, care se pricep bine de tot la recomandat cărți din genuri destul de diferite. Așa că mi-am propus să le scot din zona lor de confort și să le provoc să citească o carte recomandată de altcineva.

Prin urmare, săptămâna asta, alături de Dede, Teo, Alexandra și Andreea o să vă arătăm ce se întâmplă atunci când 5 experți în cărți fac schimb de recomandări. Eu am provocat-o pe Dede, experta în cărți romantice, să citească o carte din zona SF&F: Fata cu toate darurile. Mai jos puteți citi recenzia ei :)


Lectura mea a venit din partea Ghandei, căreia doresc să-i mulțumesc pentru minunata poveste pe care am descoperit-o. Fata cu toate darurile, un SF post-apocaliptic, un thriller distopic care prezintă un sfârșit de lume în lumina unui nou început ce ar putea fi posibil cândva, în viitor.

„Melanie îşi spune: atunci când visele devin realitate, realitatea ta se modifică. Nu mai eşti persoana care a avut acele vise, aşa că ai senzaţia că auzi ecoul unor întâmplări de demult.”

Am mai spus că SF-ul nu este chiar genul meu, însă de ceva vreme încerc să-l descopăr mai mult și să mă bucur de poveștile pe care mi le oferă. În cazul de față, chiar a fost o bucurie, deoarece mi-a plăcut foarte mult ce am citit. Într-o oarecare măsură, mi-a amintit de un alt thriller distopic care m-a captivat la fel de mult: Fugi! de Oana Arion. Ambele romane au în comun pierderea umanității în defavoarea instinctelor animalice, doar că inamicul este diferit, iar în Fata cu toate darurile există o parte a populației care este afectată doar pe jumătate. Acest fapt le induce supraviețuitorilor speranța că poate mai este o mică șansă ca lumea să-și revină.

O infecție provocată de o ciupercă care-și duce existența în pădurile tropicale lovește neașteptat omenirea și o transformă într-o gloată de flămânzi. Aceste creaturi își pierd rațiunea de a fi și își mănâncă semenii, fie ele animale sau oameni. Puțini sunt cei care îi supraviețuiesc și se baricadează de cei afectați, încercând să lupte cu monstruozitățile ce-i vor la cină.

„- Nu exagerez când spun că supravieţuirea noastră ca rasă ar putea depinde de rezultatele studiului nostru, de felul în care vom reuşi să înţelegem de ce infecţia s-a manifestat altfel în cazul acestor copii – şi a luat alt curs, diferit de evoluţia ei normală la nouăzeci şi nouă la sută dintre subiecţi. Este vorba despre supravieţuirea noastră, Helen. Asta este miza. Speranţa unui viitor. Speranţa descoperirii unei ieşiri din nenorocirea asta.”

În această lume, trăiește și Melanie, o fetiță de 10 ani și, totodată, un copil special cu o inteligență și o maturitate aparte pentru vârsta fragedă pe care o are. Împreună cu alți copii, stă închisă, fiecare în propria celulă, într-un subsol păzit de armată și sub atenta observație a câțiva doctori ce experimentează pe seama lor. Nimeni nu știe de ce acești flămânzi tineri nu se comportă în totalitate ca și cei ce mișună în afara cazărmii care-i ține la distanță. De aceea, doamna doctor Caldwell dorește cu disperare să descopere leacul ce ar putea salva omenirea. Vrea să arate tuturor celor din breasla ei că știe ce face și să le dea peste nas pentru că au ales să o dea la o parte din calea misiunii lor.

Aproape fiecare zi a copiilor este încununată de cursuri predate de profesori ce se feresc să se atașeze de ei, de plictiseala ce-i însoțește înapoi în celulele lor goale și de ziua de duminică acaparată de singura masă din timpul săptămânii și de baia cu substanțe chimice ce au scopul de a ascunde mirosul de om. Tinerii sunt scoși din celule în scaune cu rotile, cu mâinile și gâtul încătușate, pentru a nu exista vreo șansă ca aceștia să-i atace și să-i muște pe soldați și pe profesori. Dacă sunt provocați și simt mirosul unui om, instinctul flămânzilor pentru supraviețuire se activează și sar pe pradă.

„- Tu eşti pâinea mea, spuse ea în cele din urmă. Când îmi este foame. Asta nu înseamnă că aş vrea să te mănânc, domnişoara Justineau! Nu vreau, pe cuvânt! Mai bine mor decât să fac una ca asta. Doar că tu îmi umpli sufletul aşa cum pâinea umple burta omului din cântec. Mă faci să mă simt că nu mai am nevoie de nimic altceva.”

Într-una din zile, domnișoara Helen Justineau, unul dintre profesorii copiilor, cedează și ajunge să se apropie foarte mult la elevii săi, ceea ce este o încălcare clară a regulilor impuse. Din acest punct, lucrurile încep să se miște și să o ia razna. Melanie ajunge pe masa de disecție a lui Caldwell, iar cazarma este atacată de junkeri (oameni sălbăticiți) și de flămânzi. Fetița, domnișoara Justineau, doamna doctor Caldwell, sergentul Parks și soldatul Gallagher reușesc să scape din mijlocul lor și astfel își încep lungul drum pentru supraviețuire spre un loc sigur și ferit de pericol.

Am empatizat foarte mult cu micuța Melanie, chiar dacă este pe jumătate una dintre creaturile de care trebuie să te ferești. Dornică de a învăța lucruri noi și de a-i fi pe plac profesoarei sale preferate, micul nostru geniu face tot ce poate pentru a reuși. Își dă seama de ce se află în acel loc și știe că, într-o zi, va dispărea la fel cum au făcut-o și câțiva colegi de-ai săi. Îi este teamă de doamna Caldwell, iar sentimentul se intensifică atunci când se trezește pe masa de operații a femeii. De asemenea, cunoaște ceea ce este și ceea ce poate face dacă își lasă instinctul să o controleze, însă reușește să se abțină, ținându-i la distanță pe cei pe care i-ar putea răni. Nu ar suporta vreodată ca domnișoara Justineau să pățească ceva din cauza ei. Totodată, sare în ajutorul micii sale "familii" de supraviețuitori și îi apără de cei ca ea, astfel că-i câștigă încrederea sergentului Parks care va începe în cele din urmă s-o privească ca pe un copil, ca pe un om normal.

“Pentru că ai vorbit despre ea ca despre o altă ființă omenească. O ființă cu sentimente, care uneori trebuie respectate.”

Narat la persoana a treia, din mai multe perspective (cu cea a Melaniei predominantă), Fata cu toate darurile este un roman surprinzător, plin de adrenalină și suspans, care îți trezește emoții și fiori reci pe șira spinării. Amănuntele legate de cum decurg disecțiile doamnei Caldwell, vânarea flămânzilor și uciderea lor, lupta pentru supraviețuire și ciuperca care acapară lumea au un impact puternic vizual asupra ta. Finalul cărții nu va fi cel la care te aștepți, însă cred că un altul nu ar fi putut încheia mai bine povestea de față. Din anumite puncte de vedere, cel prezentat a fost necesar pentru ca lumea să o poată lua de la capăt.


Dacă v-a plăcut recenzia, vă invit să căutați cartea pe cartepedia.ro sau în librăriile Librarium, acolo unde puteți descoperi experți în cărți care să vă recomande volume pe care le veți iubi. De asemenea, vă invit mâine pe blogul lui Dede, unde veți putea afla cui a recomandat ea o carte romantică și cum a fost primită recomandarea!

Voi ce experți în cărți cunoașteți?


Puteți citi și celelalte recenzii din campanie:


#3cărți de citit în martie

3-carti.png

Am menționat în articolul anterior că pentru mine, luna martie va fi plină de stres și de alte sentimente negative, care o să-mi consume mult mai multă energie decât mi-ar plăcea. Dar asta nu înseamnă că n-am de gând să folosesc restul de energie rămasă pentru citit. Ba chiar vreau să profit cât de mult pot de momentele petrecute pe drum sau în așteptare ca să mai „fur” câteva zeci de pagini.

Așadar, am decis ca în luna martie să citesc romane recomandate de alții, pentru că atunci când ești obosit, parcă în loc să-ți pierzi ore în șir încercând să alegi următoarea lectură, e mai bine să mergi pe mâna unui om în care ai încredere.

Și înainte să vă prezint lista mea de #3cărți, sunt curioasă: Voi aveți oameni care vă recomandă lecturi bune?


Doamna apelor

Doamna apelor eeste un roman de ficțiune istorică, un gen de care nu m-am apropiat prea des. Dar e o carte care mi-a fost recomandată de Andreea, pe care o consider #expertîncărți de istorie. Abia aștept să vă povestesc mai multe despre cum am ajuns să ies din zona de confort literar alături de alte bloggerițe faine, așa că o să păstrez detaliile pentru mai târziu.

Detalii despre carte aici.

 

Bird Box: Orbește

Un prieten care a adorat filmul mi l-a tot recomandat, dar cum părea puțin prea horror pentru gusturile mele, am decis să citesc cartea înainte. Sper să-i placă acest compromis, eu una abia aștept să mă bucur de una dintre cărțile-fenomen ale momentului (serios, e peste tot în social media!)

Detalii despre carte aici.

 

Al cincilea anotimp

După nenumărate cluburi de lectură în care o prietenă mi-a tot recomandat cartea asta, la cel din februarie mi-a zis cu subiect și predicat să las baltă tot și să citesc seria lui Jemisin. Așa că am decis s-o pun pe lista de #3cărți, ca să n-o amân a mia oară :)

Detalii despre carte aici.



Jurnal: O primăvară înfloritoare

diary.JPG

Am „chiulit” timp de o săptămână de pe blog, dar am impresia că a trecut mult, mult mai mult timp. E greu să stau de-o parte, dar e și mai greu să recunosc că am nevoie de puțin mai mult repaus. Nu, nu e un anunț că mă retrag, nu pun pauză blogului, doar că de-a lungul lunii martie, articolele mele vor fi mai puțin predictibile. Am de gând să scriu în continuare măcar săptămânal, dar nu știu exact în ce zile :)

E greu să recunoști că nu mai poți, că ai nevoie de altceva, că e momentul să te concentrezi pe tine și pe nevoile tale. În plus, pentru mine a fost și mai greu să las oamenii din viața mea să mă ajute, să recunosc că am nevoie să mă opresc și să-i las să preia din greutăți pentru mine. Din fericire, am reușit și acum viața mea e pe cale să schimbe. Mai durează o lună până când lucrurile se vor așeza și aștept cu nerăbdare perioada de după, dar luna asta va fi încă plină de stres și de nervi și de furie. Apoi o să mă pot opri și o să mă pot concentra cum îmi doresc pe lucrurile importante pentru mine. Cum ar fi acest blog.

Cumva, mă bucur că am reușit să scriu azi, pentru că e 1 martie, adică sărbătoarea mea preferată. Iubesc mărțișorul și tot ce simbolizează și sper să reușesc și eu să înfloresc o dată cu natura. Și vă doresc același lucru și vouă: vă doresc să deveniți cele mai bune versiuni ale voastre, să învățați să vă iubiți și să vă respectați, să descoperiți ce vă doriți cu adevărat și să aveți resursele să vă urmați visurile. Și să nu uitați să fiți recunoscători pentru lucrurile mici. O floare. Un tril de mierlă. Un apus superb. O carte bună. Lucrurile acelea care ne amintesc cât de frumoasă e lumea atunci când ne amintim să deschidem ochii și s-o privim.

PS: articolul despre care vorbeam pe facebook îl puteți citi aici. În cadrul său vorbesc despre prima mea sesiune, care a fost mai dură decât mă așteptam, dar la finalul căreia am avut cea mai relaxantă și bine-meritată vacanță :)