Leapșa: Îndrăgostește-te de cărți

Conform calendarului, suntem între cele două sărbători ale iubirii din luna februarie. Și ce e mai potrivit decât o leapșă tematică? Totuși, n-am găsit vreuna care să mă inspire, așa că am decis să preiau una de la Dede (care este o sursă inepuizabilă de astfel de jocuri) și s-o adaptez puțin. Astfel, întrebările nu se mai referă la cărți cu o anumită acțiune, ci la multele moduri în care te poți îndrăgosti de o carte.

Înainte să încep, le provoc să preia leapșa pe Teo, Alexandra, Andreea, Dumitrița și pe Iulia.


V-day-leapsa.png

1| Iubire instantanee ♥ O carte care te-a cucerit de la primele cuvinte.

Primul roman care îmi trece prin minte este chiar cel pe care îl citesc acum. Frăția corbilor începe așa: Blue Sargent nu mai ținea minte de câte ori i se spusese că-și va ucide sufletul pereche. Bineînțeles că m-a cucerit instant și deși sunt abia la jumătate, sunt convinsă că voi adora romanul acesta.

2| Dragoste la prima vedere ♥ O copertă de care te-ai îndrăgostit de cum ai văzut-o.

Iubesc multe coperte, dar voi alege Singurătatea singularității. Arată absolut superb (Alex Voicescu face unele dintre cele mai faine coperte) și abia aștept să vă povestesc săptămâna viitoare despre conținutul pe măsură al volumului.

3| Distopie romantică ♥ Un roman distopic pe care îi iubești.

Oscilez între Puterea și Povestea slujitoarei. Nu pot alege între ele, fiecare e minunată din alt motiv. Vi le recomand, așadar, pe amândouă :)

4| Iubire dureroasă ♥ O carte care ți-a frânt inima, dar pe care o iubești deși te-a rănit.

Printre tonuri cenușii, clar. E o poveste dureroasă despre o tânără care e deportată în Siberia alături de familia ei. E o carte despre cele mai abjecte lucruri pe care le fac oamenii și totuși, e un roman în care se simte omenia. E dureros și oribil și minunat și merită citit.

5| Paranormal romance ♥ O carte fantastică pe care o adori.

N-am mai citit de mult povești de dragoste între oameni și diverse creaturi fantastice. Totuși, din fericire, fix luna asta mi-am propus să citesc astfel de cărți, așa că voi nominaliza Regatul spinilor și al trandafirilor, un roman pe care l-am terminat recent (și care mi-a plăcut - recenzia mea o găsiți aici).

6| De la romantism la dragoste perfectă ♥ O carte care a început bine și, până la final, a devenit pur și simplu perfectă.

Deși nu am un roman preferat, nu pot să nu aleg Copiii timpului. Primele capitole mi s-au părut superbe, iar restul cărții a fost din ce în ce mai minunat. Am iubit fiecare pagină! Vă recomand cu drag romanul, e extraordinar de bun! (Recenzia mea o găsiți aici).

7| Întâlnire romantică ♥ Cum arată locul ideal unde ai vrea să-ți duci cartea pentru a te putea bucura de ea?

Ador să citesc pe canapea, mi se pare un loc perfect. E suficient de relaxant cât să mă pot bucura de carte fără alte distrageri și totuși e un loc mai „alert” decât patul, unde risc să adorm dacă sunt obosită, indiferent cât de captivantă e cartea pe care o citesc.

8| Citatul de dragoste preferat ♥ Care e citatul tău preferat despre dragoste și din ce carte este?

“Love is not the absence of logic
but logic examined and recalculated
heated and curved to fit
inside the contours of the heart”

Este o poezie din cartea E ușor să te iubesc a Tammarei Webber, poezie care mi s-a părut superbă atunci când am citit-o prima dată și care mi se pare și astăzi o definiție perfectă a dragostei.


Recenzie: Regatul spinilor și al trandafirilor

După ce mi-a tot recomandat-o Ioana, am cedat și am citit și eu prima carte a acestei serii. Fiind vorba de niște romane foarte apreciate în comunitatea de iubitori de carte de pe Instagram, știam câte ceva despre serie înainte să o încep. Chiar și așa, am descoperit un roman surprinzător, plin de răsturnări de situație. Și deși protagonista nu prea m-a cucerit, au compensat spiridușii la acest capitol ;)

Povestea:

Familia lui Feyre era una înstărită, dar tatăl ei a riscat toată averea într-o afacere care nu a avut succes. Acum sunt forțați să trăiască de pe o zi pe alta, așa că Feyre a devenit singura care le asigură hrana, vânând în pădurea din apropiere. Și nu sunt mulți cei care au curajul să se aventureze în codrul în care se află Zidul.

Cu câteva secole în urmă, între oameni și spiriduși a avut loc un război. Sătui să fie sclavi, muritorii s-au revoltat și, pentru că unii spiriduși li s-au alăturat, au reușit să provoace pagube importante foștilor lor stăpâni. După mult sânge vărsat, cele două tabere au ajuns la un armistițiu. Oamenii au fost eliberați și trimiși să trăiască dincolo de Zid, iar interacțiunea dintre cele două popoare este acum foarte limitată, guvernată de legile Tratatului.

Într-o zi, însă, Feyre ucide un spiriduș deghizat în lup. Tratatul cere viața ei la schimb, dar spiridușul care vine să-i revendice viața e impresionat de curajul fetei. Așa că Tamlin nu o ucide, ci o duce dincolo de Zid, oferindu-i o viață nouă în lumea lui.

Dar în lumea magică a spiridușilor au loc lupte pentru putere pe care oamenii nici nu le pot bănui. Și Feyre ar putea descoperi că rolul ei este mult mai important decât credea.

Părerea mea:

A trecut ceva timp de când am citit un roman pentru tineri și mi-a plăcut să redescopăr experiența citind despre tărâmul spiridușilor. Totuși, aș fi vrut o Feyre mai curioasă, mai dornică să pună întrebări, să știe mai multe despre lumea în care trăiește. I-am înțeles, însă, refuzul de a se adapta, am înțeles cum a afectat-o faptul că a fost smulsă de lângă cei dragi. În plus, am rezonat cu teama ei de a dispărea, de a fi uitată, teamă amplificată de contactul cu ființe nemuritoare. Așadar, deși Feyre nu mi-a fost simpatică, i-am putut înțelege traumele și dificultatea de a se adapta la noua ei viață.

Însă mi-au fost simpatici cei doi spiriduși care au conturat alături de ea un triunghi amoros. În viața de zi cu zi, nu cred că te poți lăsa atrasă de o altă persoană dacă îți iubești cu adevărat partenerul… Dar când e vorba despre o adolescentă răpită de un spiriduș, forțată să trăiască într-o lume pe care n-o înțelege și având o relație de câteva luni cu cineva care face parte din altă specie? Sigur, cred că se poate îndrăgosti de oricâte persoane vrea. Mai ales când e amuzant să vezi competiția dintre un tip musculos, dar sincer, cu un suflet mare versus un tip înșelător, care se joacă mereu cu cei din jurul lui, dar care are o serie de valori foarte solide. Așa că deși nu prea agreez triunghiurile amoroase, acesta mi s-a părut simpatic, mai ales că e abia în fază incipientă în acest volum. Abia aștept să văd ce se va întâmpla mai departe și deși nu m-am hotărât cu cine țin eu, am o vagă bănuială că știu pe cine va alege Feyre.

Revenind la poveste, are un o răsturnare de situație superbă undeva pe la jumătate. Nu vreau să vă spun prea multe, dar mi-a plăcut enorm aerul de basm pe care îl capătă cartea după acea dezvăluire. Și deși până acum v-am povestit doar despre latura romantică a poveștii, Regatul spinilor și al trandafirilor nu e doar un volum despre relațiile amoroase ale lui Feyre, ci un roman plin de momente destul de tensionate, în care nu știi dacă personajele vor scăpa cu bine până la final sau dacă, dimpotrivă, își vor găsi sfârșitul (da, și spiridușii pot muri). În plus, istoria tărâmului magic e destul de bogată și are suficiente ițe încurcate care se propagă până în prezent.

Nu e un roman dificil, nu e încărcat de personaje sau de linii narative complexe, așa că se citește repede. Și vă recomand Regatul spinilor și al trandafirilor dacă vă plac romanele fantastice care reiau o parte din temele populare ale basmelor, dacă vreți să descoperiți lumea spiridușilor și magia ei, dar și dacă vă place să citiți despre dragostea adolescentină. Eu una abia aștept să descopăr continuarea seriei :)

Poți cumpăra cartea de pe site-ul editurii RAO, dar și din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Recenzie: Omul focului

Când eram mică, am avut o lungă perioadă în care mi-am dorit să pot controla focul, așa că de-atunci mă atrage orice carte care abordează cumva acest element. Și chiar dacă Omul focului părea o poveste în care focul este „antagonistul”, mi-am dorit să o citesc. Acum mă bucur de alegerea mea, pentru că romanul mi-a rezervat niște surprize foarte plăcute!

Povestea:

Harper Grayson era asistentă medicală la o școală primară până în momentul în care Solzu’ Dragonului a ajuns și în orășelul ei, provocând haos. Solzu’ este numele unei boli misterioase care duce la apariția unor cruste pe pielea celor infectați. La câteva zile sau săptămâni după apariția semnelor afecțiunii, bolnavii izbucnesc în flăcări. Spitalele s-au umplut repede de oameni care sperau la un antidot și Harper a ales să dea o mână de ajutor personalului suprasolicitat. Dar nu a durat prea mult până când spitalul a fost distrus de un incendiu cauzat de bolnavi.

Ulterior, Harper a descoperit că era infectată. Și însărcinată. Știind că au existat cazuri de copii sănătoși născuți din mame bolnave, femeia a decis că va încerca să supraviețuiască timp de nouă luni. Soțul ei, însă, are alte planuri și încet încet, asistenta începe să înțeleagă că viața ei de cuplu nu era deloc așa cum își imagina.

Din fericire, Harper nu e singura persoană infectată cu Solzu’ Dragonului care vrea să rămână în viață. În plus, ceilalți sunt dispuși să-i dea o mână de ajutor. Însă nimic nu e perfect într-o lume în care moartea pândește chiar pe pielea ta.

Părerea mea:

Citind acest roman, mi-a fost foarte greu să nu-l compar cu Frumoasele adormite. Ambele cărți pornesc de la premiza că o boală necunoscută se răspândește pe glob, aducând după ea anarhia și ambele povești se concentrează pe reacția la un asemenea dezastru a unei comunități mici din Statele Unite. Asemănările se opresc aici, totuși, pentru că Frumoasele adormite are o altă miză și un alt mesaj față de Omul focului.

Din punctul meu de vedere, romanul lui Joe Hill vorbește despre supraviețuire într-o lume în care binele și răul devin relative, în funcție de tabăra din care faci parte. Atât persoanele infectate, cât și cele sănătoase încearcă pe cât de bine pot să se mențină în viață și să restabilească un fel de ordine. Ceea ce, desigur, este extrem de dificil atunci când unii folosesc siguranța ca pretext pentru a comite fapte atroce.

Mi-a plăcut mult boala și felul cum funcționează ea, mi-a plăcut să descopăr ipotezele și concluziile personajelor. Întotdeauna m-a fascinat focul, pentru că poate fi o forță extraordinar de utilă sau extrem de dăunătoare. La fel e abordat și ca simptom al bolii: poate fi extrem de distrugător, dacă nu-i acorzi respectul cuvenit, dar îți poate fi și extrem de benefic, dacă știi cum să-l îmblânzești.

Harper mi s-a părut un personaj interesant. N-am fost mereu de acord cu ea, nu m-am regăsit prea des în felul ei de a privi lumea, dar a fost un personaj suficient de bine construit încât să-mi câștige respectul. Pompierul, pe de altă parte, a fost absolut genial. Povestea lui e sfâșietoare, dar mi-a plăcut mult felul în care contribuie el la comunitatea din care face parte, ceea ce face pentru ei și modul cum îi ajută, fără a se lăsa prins de ideologia grupului . E un om care a trecut prin multe și care încă are destule probleme, dar e genul de erou care mie îmi place enorm tocmai pentru că nu e perfect, dar încearcă să facă lucruri bune.

În poveste mai sunt destule personaje memorabile, despre care nu vreau să vă dezvălui prea multe, pentru că e fain să descoperi motivațiile fiecăruia. Dar vă pot spune că inclusiv „cei răi” sunt bine construiți. De fapt, la cât de mare e cartea, atuul ei sunt personajele, pentru că deseori, acțiunea nu e chiar atât de prezentă. Nu mi s-a părut că ar fi lung degeaba, mereu afli ceva nou și mereu e ceva subtil care se întâmplă și care va avea consecințe ulterior, dar sunt porțiuni destul de mari în care nu citești cu sufletul la gură. Finalul compensează totuși, crescând tensiunea cu fiecare pagină.

Așadar, dacă vreți să citiți un roman post-apocaliptic, cu o boală fascinantă, personaje puternice și bine conturate, atunci vă recomand cu drag Omul focului. Cred că mai ales cei fascinați de modul în care funcționează oamenii în situații limită și de psihologie în general vor aprecia mult dimensiunile cărții, deși, din punctul meu de vedere, dacă iubești acțiunea merită să citești romanul pentru ultimele sute de pagini pline de adrenalină.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Herg Benet sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


#3cărți de citit în februarie

Nu am fost niciodată imună la marketing, nici măcar atunci când e vorba de obiceiurile mele de lectură. Prin urmare, obișnuiam ca în februarie să citesc o carte din zona romance, ca să pot scrie despre ea de Valentine’s Day sau de Dragobete. Însă acum câțiva ani am început propria mea poveste de dragoste și de-atunci nu prea mă mai conving romanele siropoase în care el și ea depășesc toate obstacolele cu un sărut. Dragostea e faină, dar nu mai cred în finaluri fericite, ci cred că fiecare zi trebuie luată pas cu pas și că trebuie să-ți creezi propria fericire de fiecare dată.

Totuși, încă îmi place să citesc despre dragostea adolescentină, cea în care lucrurile sunt încă simple și vrei doar să te lași purtat de val. Așa că am decis să respect tematica lunii februarie și să citesc #3cărți pentru adolescenți. Dar pentru că prefer să rămân în zona SF&F, am ales să citesc povești fantastice.

Însă luna aceasta nu eram foarte hotărâtă în privința titlurilor. Știam că vreau să citesc Regatul spinilor și al trandafirilor, dar mai am în bibliotecă destul de multe romane fantastice pentru tineri pe care vreau să le citesc și mi-a fost greu să aleg. Așa că n-am făcut-o eu, ci v-am cerut ajutorul: weekend-ul trecut am postat două sondaje pe Instastory și aceia dintre voi care mă urmăresc acolo au ales pentru mine Prințul nemilos și Frăția corbilor.


Regatul spinilor și al trandafirilor

Am decis să citesc acest roman pentru că mi l-a recomandat Ioana și pentru că tot #bookstagramul românesc suspină după Rhysand. Am început deja lectura și deocamdată nu prea mă omor după tip, dar am înțeles că abia în volumul al doilea o să devină super-adorabil. Citim, vedem, momentan povestea m-a făcut foarte curioasă, așa că abia aștept să văd ce se mai întâmplă.

Detalii despre carte aici.

 

Prințul nemilos

Vreau să citesc romanul acesta de când a apărut și mă bucur că oamenii de pe Instagram l-au votat. Mulți din bloggerii pe care îi urmăresc au citit deja cartea și le-a plăcut, așa că vine cu recomandări serioase și sper sincer să nu mă dezamăgească. Am citit câteva capitole din ea zilele trecute (nerăbdarea asta!) și are potențial.

Detalii despre carte aici.

 

Frăția corbilor

Momentul mărturisirilor ușor jenante: deși nu cred că ar trebui să judecăm o carte după copertă, nici eu nu-mi ascult mereu sfaturile și cumpăr ocazional romane doar pentru că arată bine. Așa stau lucrurile și cu această carte, despre care nu știu mai nimic, dar care arată splendid! Totuși, am citit primele două volume ale seriei Lupii din Mercy Falls, serie semnată de aceeași autoare, și îmi amintesc că mi-au plăcut. Prin urmare, n-am prea mari emoții în privința conținutului, chiar dacă a fost coperta cea care m-a cucerit :)

Detalii despre carte aici.


Tu ce citești în februarie?


Recenzie: Urmașii de sânge și os

În fiecare societate există nedreptate. Iar nedreptatea va aduce după sine frica în inima unui popor. Dar oamenii măcinați de frică sunt rareori buni conducători pentru că doar unii reușesc s-o recunoască și s-o înfrunte, în loc să se lase conduși de ea. Ceilalți, însă, fac lucruri îngrozitoare în numele siguranței, accentuând nedreptatea și frica și perpetuând ciclul abuzurilor de putere. Despre asta e vorba în Urmașii de sânge și os, despre nedreptate și frică, dar și despre speranța care apare în ciuda lor.

Povestea:

Cu 11 ani în urmă, Zelie a asistat la moartea mamei ei. În aceeași noapte, noaptea Raidului, toți ceilalți copii cu părul alb din Orisha și-au văzut părinții maji uciși. În ținuturile lui Zelie, părul alb era un semn al atingerii zeilor. Toți copii însemnați astfel - numiți divineri - urmau să capete puteri magice la 13 ani și să devină astfel maji, precum părinții lor.

Dar lucrurile s-au schimbat în noaptea Raidului, când magia a dispărut din Orisha. Acest lucru i-a permis regelui să ordone uciderea tuturor majilor, care nu au avut nicio putere să se opună. Niciunul nu a supraviețuit, așa că mii de divineri au rămas orfani, dar în viață. Totuși, deși au rămas fără niciun fel de apărare, divinerii au devenit paria, excluși din societate și obligați să plătească taxe din ce în ce mai mari pentru a rămâne liberi. Cei care nu-și pot permite să plătească sunt duși în obști, niște lagăre de muncă forțată.

Dar totul se schimbă atunci când Zelie salvează o tânără care era urmărită de soldați. Necunoscuta a descoperit o cale de a aduce magia înapoi, iar Zelie i se alătură în încercarea de a restabili ordinea în Orisha.

Părerea mea:

Dacă vreți să citiți o carte cu un personaj feminin puternic, atunci pe Zelie o căutați. Văzând nedreptatea lumii ei, Zelie nu se poate abține să nu riposteze. Mereu caute să-i scape pe alții de sentimentul sfâșietor de neputință, sentiment pe care îl cunoaște prea bine încă din noaptea Raidului. Desigur, asta o pune în pericol, dar e o fire puternică și are și un pic de noroc din partea zeilor. Și n-ai cum să n-o iubești pentru curajul și îndrăzneala ei.

Revenind la zei, mi-au plăcut enorm istoria și legendele Orishei. E atât de multă culoare în poveștile lor, atât de multă frumusețe și căldură. Magia e un dar de la zei, iar zeii și oamenii sunt deopotrivă copiii Mamei, cea care a creat lumea. Nu există lupte, sânge sau trădări, ci Orisha are o mitologie bazată pe iubire și pe comunitate.

Lumea oamenilor, însă, este aceeași pe care o cunoaștem, cea condusă de frică și de dorință de putere. Majii nu sunt nici ei curați, fără vină, unii abuzând deseori de puterile lor… dar la fel de răi sunt și oamenii simpli care i-au ucis. Într-o lume cu un trecut atât de brutal, deseori lui Zelie îi este greu să aleagă de partea cui ar fi dreptatea și asta o face o eroină atât de reușită: nu e sigură de destinul ei, are deseori îndoieli, greșește uneori, e imperfectă. Dar face tot ce poate, lucru pe care l-am admirat la ea.

Restul personajelor sunt și ele foarte bine construite, evoluând (sau involuând) natural pe parcursul romanului. Spre exemplu, cei doi copiii ai conducătorului Orishei învață încet-încet să vadă realitatea nedreaptă a lumii lor, în timp ce tatăl lor decade pe zi ce trece, mânat de frică și de durere. Mi-a plăcut să le văd parcursul, să fiu alături de ei pe măsură ce înțelegeau cum arată, de fapt, Orisha condusă de tatăl lor.

La fel ca eroina, și romanul e imperfect. Există o poveste de dragoste mai puțin convingătoare și multe coincidențe care par prea convenabile. Dar într-o lume în care zeii sunt reali, câteva coincidențe nu pot strica o poveste superbă. Și povestea din Urmașii de sânge și os chiar e minunată. Deși substratul e unul legat de politică (autoarea a scris romanul pentru a atrage atenția asupra modului nedrept în care sunt tratați oamenii de culoare de către poliția americană), pe mine povestea m-a dus cu gândul la toate nedreptățile pe care și le fac oamenii unii altora, indiferent de culoarea pielii sau de orice alt aspect.

Eu am perceput romanul ca pe un semn de exclamare care să te inspire să te opui nedreptății, oricare ar fi ea. De aceea vi-l și recomand :)

Poți cumpăra cartea din librării online precum Libris sau Cartepedia.