Recenzie: Biblioteca invizibilă de Genevieve Cogman

Aveam așteptări atât de mari de la cartea asta… Părea exact genul de roman numai-bun pentru toți iubitorii de lectură, pentru toți cei care și-ar dori să trăiască înconjurați de cărți și de oameni care le iubesc. În schimb, am primit un fel de film din seria The Librarian, care nu e neapărat un lucru rău, dar e mult mai puțin față de ceea ce ar fi putut fi.

Povestea:

Irene este fiica a doi Bibliotecari, așa că a crescut participând la misiuni alături de părinții ei și, desigur, a devenit ea însăși Bibliotecar. Aflată la începutul carierei, majoritatea timpului și-l petrece departe de Bibliotecă, în diverse lumi alternative, de unde încearcă să recupereze exemplare unicat ale unor cărți.

De data asta, însă, nu mai pleacă singură în misiune, ci este trimisă alături de un învățăcel, Kai. Împreună, cei doi ajung într-o lume infestată de haos, în care lucrurile nu prea mai respectă logica elementară. Tot felul de creaturi fantastice se amestecă printre oameni și pericolele pândesc la orice pas. Însă înzestrată cu abilitățile ei de Bibliotecar, Irene va încerca tot posibilul să găsească un volum special al basmelor fraților Grimm.

Părerea mea:

Când vine vorba de cărți care nu sunt 100% realiste, mi se pare că există două mari categorii: cele care prezintă lumea și regulile ei în prima parte, completând doar cu mici detalii pe parcurs și cele care te aruncă direct în mijlocul acțiunii și te lasă să deduci singur ce și cum. Prefer a doua categorie și, din punctul meu de vedere, Biblioteca invizibilă se încadrează aici… doar că uneori mi-aș fi dorit să existe puțin mai multe explicații, pentru că am avut impresia că magia există doar pentru a rezolva problemele personajelor.

În carte mai există și un limbaj diferit de magie, accesibil doar Bibliotecarilor, pe care îl pot folosi ca să dea porunci realității. Acest limbaj mi s-a părut că ar avea niște limitări ceva mai clare, deși e puțin cam OP (overpowered, adică extrem de puternic și aproape imposibil de învins). Tocmai de aceea, e „scos din joc” la un moment dat. Nu vreau să vă dau spoilere, așa că nu vă spun cum și de ce, dar chiar și asta mi s-a părut doar ca să complice lucrurile de dragul acțiunii. Și, cumva, de-a lungul romanului am tot avut senzația că punctele tensionate sunt uneori introduse și apoi rezolvate prin magia intervenției autorului.

Nu zic că nu e o carte bine construită sau că nu-și respectă propriile reguli. Nu toate problemele se rezolvă miraculos, dar Irene are destul de mult noroc. Totuși, mi-a fost relativ simpatică. E singura Bibliotecară care are cu adevărat o pasiune pentru cărți. Restul membrilor Bibliotecii au un aer de profesori universitari, nu de iubitori de lectură. Dar Irene chiar citește de plăcere, iubește cărțile polițiste și devine aproape fan girl când are șansa să întâlnească un fel de Sherlock Holmes în realitate.

Atmosfera e și ea plăcută, cu o grămadă de acțiune care să umple realitatea alternativă în care Irene și Kai caută basmele fraților Grimm. Sunt comploturi peste comploturi, creaturi care mai de care mai interesante, tehnologie combinată cu vampiri… E o lume foarte colorată și foarte cinematică. Din păcate, mi-a lipsit suspansul, pentru că n-am crezut nicio secundă că personajele principale vor păți cu adevărat ceva rău.

Așadar, recomand Biblioteca invizibilă celor care își doresc o lectură asemănătoare unui film fantastic de aventuri. E ușor de citit, plină de acțiune, cu multe scene foarte dinamice. Nu vă așteptați să petreceți prea mult timp în Bibliotecă, din păcate majoritatea romanului nu se desfășoară acolo, dar eroina e o cititoare împătimită, așa că o să vă placă. Și dacă sunteți fani The Librarian, atunci aceasta e cartea perfectă pentru voi!

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Nemira sau din librării online precum Cartepedia sau Libris.


Evenimente: #bookclub

Sâmbăta trecută am participat la a doua ediție a clubului de lectură organizat de Diana aka @cartideiubit. Cartea despre care urma să discutăm (Prințesă sub acoperire) a fost în afara zonei mele de confort, dar credeam că va fi pe gustul celor de la club. Totuși, m-am bucurat să descopăr că mulți dintre participanții la club au fost de acord cu mine în mai ales în ceea ce privește simplitatea poveștii.

bookclub-2.png

Despre carte:

Pe scurt, romanul spunea povestea lui Lottie Pumpkin, versiunea tânără a blondei de la drept (adică roz, roz, roz), pasionată de prințese Disney, care reușește să primească o bursă la Rosewood Hall, o școală faimoasă pentru… copiii bogați care o frecventează, sau cel puțin asta am dedus eu din carte.

La această școală este înscrisă și prințesa Maradoviei, o fată care e exact opusul lui Lottie: dezordonată, rebelă, care nu-și dorește atenția sau responsabilitatea de a fi prințesă.

Desigur, cele două devin prietene și decid să facă schimb de identități și așa începe clasicul film în care fiecare descoperă că viața de om simplu/prințesă nu e atât de ușoară, dar fiecare dintre ele câștigă o prietenă bună și … pardon. Nu e un film, e o carte. Ups.

Mie povestea mi s-a părut extrem de previzibilă (cu o excepție: n-am ghicit cine era „the bad guy”, eu pariasem pe altcineva) și cumva fără miză. Eram convinsă că niciunul din personaje nu va păți nimic grav, eram convinsă că nimeni n-o să se schimbe fundamental. Lottie a rămas bună și visătoare și roz, Ellie a rămas convinsă că viața „normală” e mai bună decât cea de prințesă, prietenia lor n-a avut deloc de suferit… Nimeni n-a pierdut nimic, nimeni nu s-a schimbat fundamental.

Totuși, nu pot să spun că e o carte proastă. E simpatică pe alocuri, e ușor de citit, e adorabil de vizibil că autoarea a încercat să dea școlii așa un aer de Hogwarts… Aș recomanda-o celor care nu prea citesc și cărora le plac poveștile simpluțe. Altfel, o dată ce ai descoperit niște romane cu intrigi mai serioase, nu știu cât te mai poate atrage o carte atât de previzibilă.

Despre #bookclub:

Pentru prima dată de când particip la evenimente literare, am fost cea mai în vârstă. Și deși m-am simțit puțin „out of place”, mi-a trecut în mai puțin de cinci minute! Nu mă așteptam să descopăr atâtea cititoare pasionate și nu mă așteptam să întâlnesc niște fete geniale care la doar 10 ani au considerat povestea asta la fel de plictisitoare cum mi s-a părut mie.

Desigur, au fost și fete cărora le-a plăcut cartea și mi-a plăcut să ascult și punctul lor de vedere. De asta am și spus mai sus că nu-i o carte proastă, pentru că are și destule aspecte pozitive. Revenind la discuțiile de la club, n-am simțit nicio clipă diferența de vârstă dintr membri, am putut vorbi între noi fără niciun fel de barieră și asta mi-a întărit părerea că persoanele care iubesc cititul sunt minunate!

De asemenea, mi-a plăcut mult efortul pe care l-a depus Diana ca să se asigure că discuția nu lâncezește. Ne-a pus întrebări care au dus la dezbateri faine, ne-a oferit niște joculețe interesante, ne-a provocat să ne gândim ce am putea modifica la poveste… Cred că a fost cel mai interactiv club de lectură la care am participat până acum!

În București, cel puțin, există multe cluburi de lectură și fiecare e frumos în felul lui. Fiecare adună o anume „bulă” specifică de pasionați de lectură și dacă încă nu ți-ai găsit „tribul” de cititori, sigur mai e un club pe undeva unde să te poți integra. Dar ceea ce am apreciat cel mai mult la #bookclub e dezinvoltura participanților. De obicei, cititorii se consideră persoane introvertite, cărora le e frică să discute, mai ales dacă nu cunosc bine restul oamenilor. Aici nu prea a fost cazul, chiar dacă au existat și membrii noi (ca mine), până la final aveam senzația că ne știm cu toții de-o viață.

Am furat poza de la    @mara.citeste

Am furat poza de la @mara.citeste

Mi-a plăcut enorm atmosfera, mi-a plăcut să descopăr fetele astea minunate pasionate de citit și abia aștept să ne revedem în iunie și să vorbim despre Warcross. Și vreau să îi mulțumesc Dianei pentru organizare și pentru că ne-a adunat la un loc. You rock, girl!


Recenzie: Cerul din adâncuri de Adrienne Young

Mi-am dorit să citesc acest roman deoarece părea o poveste dark despre vikingi, cu o eroină puternică și lupte sângeroase între clanuri rivale. În schimb, am descoperit o poveste aproape blândă (există destul sânge, totuși) și frumoasă despre înțelegere și prietenie, despre tradiție și schimbarea ei. Cerul din adâncuri n-a fost ce mă așteptam, dar a fost totuși o carte reușită.

Povestea

Eelyn este o tânără de 17 ani din clanul aska, un clan de luptători feroce, pentru care onoarea e mai importantă ca orice. O dată la cinci ani, oamenii ei se întâlnesc pe câmpul de luptă cu cei din clanul riki, luptându-se în numele zeilor lor. De la cei mai tineri la cei mai căliți în bătălii, toți oamenii apți de luptă participă la aceste războaie.

Cu cinci ani în urmă, într-un alt sezon, Eelyn l-a văzut pe Iri, fratele ei mai mare, murind. Acum, luptă pentru a-l răzbuna, însă în vâltoarea bătăliilor, îl vede alături de riki. Deși surprinderea aproape o costă viața, fratele ei o salvează, ceea ce clanul ei consideră un semn divin că Iri a ajuns în Sólbjọrg, lumea de dincolo.

Însă realitatea e mult mai dură și urmărindu-și fratele, Eelyn va descoperi că aska și riki au mai multe în comun decât credea.

Părerea mea:

După cum spuneam la început, povestea nu e atât de dark din punct de vedere al acțiunii. Există câteva lupte, toate brutale și sângeroase, dar majoritatea cărții se concentrează pe perioadele liniștite dintre bătălii, în care oamenii își văd de viața și de durerile lor. Și acțiunea, în general, e destul de previzibilă, sau cel puțin mie mi-a fost destul de ușor să intuiesc ce se va întâmpla după reuniunea celor doi frați.

Din fericire, autoarea compensează prezentându-ne niște personaje foarte veridice, care reacționează puternic în fața traumelor prin care trec. Ajută mult și faptul că romanul este scris la persoana I, din perspectiva lui Eelyn, care trebuie să se lupte constant să-și țină în frâu durerea și suferința, deși a trecut prin incredibil de multe la vârsta ei: și-a văzut mama și fratele murind, a fost rănită iar și iar în lupte și nici viața de după descoperirea fratelui ei nu-i e prea ușoară. Mi-a plăcut de ea, pentru că în spatele fațadei dure, are un suflet bun și nu s-a dat în lături de la a face alegerile grele, de dragul oamenilor ei.

Și despre asta e, de fapt, cartea, despre oameni care se urăsc, dar care trebuie să găsească o cale să colaboreze, despre ani de lupte și sânge care trebuie lăsați în urmă. Despre faptul că dincolo de tradiții și de durere, suntem cu toții oameni și suntem cu toții la fel: ne dorim să supraviețuim. Există putere în unitate și Eelyn și Iri vor înțelege asta pe propria piele.

În plus, deși Cerul din adâncuri face parte dintr-o serie din care au apărut deja două volume, cele două nu au legătură, având protagoniști diferiți. Prin urmare, eu consider povestea ca fiind de sine stătătoare, pentru că toate firele narative sunt închise și toate întrebările își primesc răspunsul. Și cumva, e plăcut să citești o poveste fantasy care nu are continuări, ci se încheie într-un singur volum.

Așadar, dacă vă plac poveștile despre oameni și despre ceea ce îi leagă, vă recomand cartea, cu mențiunea că deși nu abundă în scene de acțiune, e destul de violentă atunci când apar scenele de luptă.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Corint.


#3cărți de citit în mai

3-carti.png

De obicei, atunci când îmi aleg cărțile pe care vreau să le citesc într-o anumită lună, încerc să am o tematică, un vag element comun care să le lege, dincolo de faptul că sunt cărți necitite din biblioteca mea.

Totuși, de data asta pur și simplu am mers la bibliotecă și am ales #3cărți pe care sunt extrem de nerăbdătoare să le citesc, indiferent dacă sunt mai noi sau mai vechi, indiferent de gen sau de subiectul abordat. Am decis să folosesc drept criteriu doar propriul entuziasm, așa că a ieșit lista de mai jos.

Vouă va face vreun titlu cu ochiul, ați citit sau ați vrea să citiți vreuna dintre cele #3cărți din lista mea?


Ura cu care lovești de Angie Thomas

După cum menționam într-un articol anterior, e o carte pe care am primit-o cadou de Crăciun și pe care îmi doresc s-o citesc de mult timp. Tocmai de aceea am decis s-o adaug pe lista „oficială”, ca să n-o mai amân la infinit.

Din descriere, pare să fie o carte destul de dură, care își propune să abordeze niște teme controversate, precum discriminarea, influența și justiția. Sper să o facă bine și sper să-mi placă :)

Detalii despre carte aici.

 

Lumina lui Trodheim de Laura Știrbu

În cazul acestui roman, curiozitatea mea e mai de grabă față de autoare. Adică mai întâi am cunoscut-o pe Laura și mi s-a părut o persoană foarte faină, așa că am decis să-i citesc cărțile ca să aflu dacă îmi place și cum scrie.

Despre carte am înțeles că e destul de populară în rândul copiilor (10-13 ani), dar nu numai. Sunt tare curioasă cum o să mi se pară mie, care am… vai de viața mea, am de două ori vârsta asta :))

Detalii despre carte aici.

 

Corabia magiei de Robin Hobb

Marian Coman, coordonatorul colecției Armada, ne tot povestește despre cât de faină e cartea asta de vreo 3 cluburi de lectură încoace. Normal că mi-am dorit s-o citesc de cum a ieșit din tipar.

Descrierea promite nave vii, conștiente, cu voință proprie. Așa că dacă recomandarea n-a fost de-ajuns, acest element al poveștii a fost cam tot ce am avut nevoie ca să mă conving că e o carte care probabil o să-mi placă.

Detalii despre carte aici.



Recenzie: Al cincilea anotimp (Pământul sfărâmat #1)

Cartea asta mi-a fost recomandată constant timp de vreun an de zile de o persoană care lucrează la o altă editură decât Paladin. Tocmai de aceea, mi-a fost teamă să o citesc mai devreme, pentru că așteptările mele erau destul de sus. Dar chiar și așa, cartea le-a depășit, pentru că e extraordinară. Al cincilea anotimp e o carte atât de bună încât regret sincer că a stat atâta timp necitită în biblioteca mea.

Povestea:

Pe o planetă zguduită de cutremure, singurul continent poartă numele de Neclintirea. Dar e doar un nume, pentru că din când în când un cataclism major zguduie pământul și civilizația se prăbușește. Acesta e al cincilea Anotimp: moartea care vine după cutremur.

În această lume, amestecați printre oameni, trăiesc orogenii, persoane care pot manipula cutremurele, care au puterea de a controla energia care mișcă pământul. Dar orogenii sunt considerați periculoși, sunt marginalizați și uciși atunci când sunt descoperiți.

Cei norocoși sunt trimiși în Yumenes, capitala Imperiului. Acolo sunt antrenați să devină utili, însă nu capătă niciodată respect, ci un Gardian care are ca unică misiune protecția. Dar nu a lor, ci a lumii: dacă orogenul scapă de sub control, dacă dă cea mai mică dovadă de nesupunere, Gardianul trebuie să-l ucidă.

Și așa, cei mai puternici oameni din lume sunt reduși la statutul de unealtă. Dar atunci când un nou anotimp începe, distrugând însuși Yumenesul, lumea s-ar putea schimba pentru totdeauna.

Părerea mea:

Al cincilea anotimp spune o poveste aflată undeva la granița dintre Fantasy și Science Fiction, ceea ce am apreciat mult. Neclintirea are un nivel de dezvoltare asemănător Evului Mediu, cu multe sate mici și câteva orașe mai dezvoltate, în care oamenii se întrețin din agricultură și meșteșuguri. Orogenia e văzută ca un fel de magie, însă o magie cu reguli clare și care necesită antrenamente stricte pentru a putea fi controlată și îmblânzită. Așadar, atmosfera cărții este una fantasy.

Dar sunt mici elemente și indicii care sugerează că toată magia e de fapt tehnologie creată de una dintre multele culturi antice care nu a supraviețuit Anotimpurilor. Ceea ce bineînțeles că mi-a plăcut mult, pentru că adaugă o enigmă în plus întregii povești, dar o face și mult mai plauzibilă. N-o să vă spun mai multe, dar sunt absolut minunate toate detaliile care sugerează că o tehnologie net superioară a existat în trecut.

Însă ceea ce am apreciat cel mai tare la roman este modul cum a fost construită societatea. Cele mai puternice ființe ale planetei au fost reduse la nimic. Traumele care îi apasă pe orogeni sunt inimaginabile și felul cum societatea reușește să-i manipuleze e extrem de crud. E o lecție importantă aici, despre cum ceea ce ți se spune și ceea ce e „știut” nu e neapărat adevărul, dar și despre cum dorința de a supraviețui ne va face mereu să acceptăm inacceptabilul. E o carte care îți dă mult de gândit și am apreciat că reușește asta încă de la primul volum al trilogiei.

Spune-le că într-o zi pot fi măreți, asemenea nouă. Spune-le că locul lor e printre noi, indiferent cum îi tratăm. Spune-le că trebuie să câștige respectul pe care toți ceilalți îl capătă de la sine. Spune-le că pentru a fi acceptați trebuie să atingă un standard: standardul acela este perfecțiunea. Ucide-i pe cei care se revoltă împotriva acestor contradicții și spune-le celorlalți că cei uciși meritau să piară din pricina slăbiciunii și a îndoielilor lor. Atunci o să se spetească încercând să îndeplinească imposibilul.

Și stilul e foarte interesant: sunt trei fire narative, dintre care unul e relatat la persoana a doua. Adică autoarea ți se adresează: tu ești personajul, tu simți și faci și trăiești lucruri. N-am mai întâlnit așa ceva și e foarte fain, dar și foarte greu de obținut. Te face să te simți mult mai implicat în întreaga poveste și, la final, are un motiv extraordinar pentru care a fost relatată povestea așa și nu altfel. O să vă placă ;)

Am lăsat intenționat la urmă personajele pentru că sincer, nu vreau să vă spun prea multe despre ele. E o plăcere să le descoperi și să cauți legăturile dintre ele, e fascinant cum fiecare îți oferă fix ceea ce ai nevoie ca să înțelegi cât de dură și nedreaptă poate fi viața pe Neclintire, dar și cât de lipsită de griji poate fi pentru cei care au învățat să profite de pe urma celorlalți. E clar că personajele asuprite vor fi cele despre care vei spera să aibă o viață bună la final, dar nu există personaje cu adevărat pozitive. Toată lumea a avut alegeri dure de făcut și fiecare are un trecut presărat de durere și de sacrificii inimaginabile. Tocmai de aceea sunt niște personaje extraordinare, pentru că sunt umane, reale, trecute prin multe și totuși supraviețuind așa, cu frânturi și găuri bine ascunse pe dinăuntru. Ceea ce s-ar putea să rezoneze cu mulți cititori, pentru că mulți dintre noi am fost marginalizați, respinși, făcuți să ne simțim mai prejos decât suntem.

Vă recomand Al cincilea anotimp dacă vă plac poveștile fantastice cu morală, dacă vă plac personajele complexe și situațiile dure prin care trebuie să treacă. Nu e o carte ușor de citit, dar e o carte superbă, care o să vă placă tocmai pentru că ridică niște probleme serioase. Și e un roman care nu-ți dă voie să-l uiți.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Paladin sau din librării online precum Cartepedia sau Libris.