Blogosfera SF&F: Singurătatea singularității de Alexandru Lamba

La lansarea volumului Singurătatea singularității s-a menționat de mai multe ori că deși este o culegere de povestiri, între ele există o legătură, că indicii despre unele texte se regăsesc în altele. Am crezut că asta înseamnă o serie de povestiri cu finaluri deschise, care alcătuiesc cumva un fel de roman-colaj. Din fericire, m-am înșelat: volumul cuprinde o serie de povestiri cu cap și coadă, care alcătuiesc împreună o viziune de ansamblu asupra viitorului speciei umane. Nu e un puzzle alcătuit din piese incomplete, ci o serie de instantanee (superbe!) întinse pe o lungă perioadă de timp.

Poveștile:

Prima povestire ar putea părea ciudată pentru un volum SF, pentru că pare să aibă o temă religioasă. Pe scurt, în urma unei prăbușiri masive la bursă, civilizația se destramă și oamenii cad pradă foametei. Pe străzile Moscovei, armata se chinuie să păstreze o urmă de ordine, până când din cer încep să apară mesaje scrise cu foc. Eu știam deja șmecheria din final pentru că povestirea Focurile lumii noi a fost transformată și într-o bandă desenată, pe care am citit-o. Dar o posibilă cheie de lectură este strecurată subtil într-o altă povestire a volumului și ea schimbă complet misticismul textului.

Urmează o serie de povestiri cu un protagonist comun: un robot - numit Bender, wink wink - care capătă conștiință de sine și încearcă să-și cunoască Programatorul. Însă lucrurile nu merg chiar așa cum se aștepta el, prin urmare e forțat să-și creeze propria filozofie de viață. Pe parcursul povestirilor apar detalii despre niște oameni plecați în spațiu, care vor avea o legătură interesantă cu Bender și cu nou-descoperitul său scop.

În continuare avem patru povestiri cu temă spațială: una dintre ele este din nou profund religioasă, dar totuși SF. Și absolut fascinantă! Nu vreau să vă spun nimic despre ea, pentru că e o plăcere s-o descoperi, așa că voi trece la următoarele trei povestiri, care au ca protagonist un om forțat să „se descurce” într-o galaxie plină de specii mult mai competitive. Sunt niște texte cu un specific românesc când vine vorba de atitudine, dar pe care cred că l-ar înțelege orice om.

Și, la final, Copiii întunericului… E o povestire despre sfârșituri, dar și despre oameni care nu se mulțumesc cu puțin și care vor mereu să descopere misterele din jurul lor. E simultan minunată și tristă, dar foarte bine scrisă.

Părerea mea:

Nici nu știu cu ce să încep… mi-a plăcut enorm volumul acesta! Mi s-a părut fascinant modul cum toate povestirile au fost făcute să se lege între ele. Nu am citit-o pe niciuna înainte (nu prea mai citesc proză scurtă în ultimul timp, din păcate), excepția fiind Focurile lumii noi, pe care am descoperit-o sub formă de bandă desenată. Faptul că acolo finalul era puțin diferit față de povestirea din acest volum mă face să cred că toate textele au fost ușor modificate astfel încât să se potrivească.

Fascinant mi s-a părut și Bender și felul cum alege el să rezolve toate problemele pe care le întâlnește - adică logic. Nu conform valorilor umane, ci conform valorilor sale. Dar cel mai mult mi-a plăcut cum gândește. Povestirile sunt scrise la persoana I, așa că însuși robotul ne spune povestea lui, iar Bender e straniu de poetic. Se exprimă foarte logic și calculat, dar încercările lui de a înțelege oamenii duc adesea la niște gânduri care m-au înduioșat, mi-au trezit nostalgii sau zâmbete. Cumva, e un robot foarte sentimental și rece simultan, ceea ce e superb și merită citit.

Mi-au plăcut și povestirile din a două jumătate a volumului (deși nu la fel de mult ca robotul). Alexandru Lamba a abordat niște teme foarte actuale, de la îndoctrinarea religioasă la problemele imigranților și emigranților. Sunt multe lucruri care îți dau de gândit și care pun într-o perspectivă foarte nouă niște teme despre care credeam că nu mai pot fi privite și din alte unghiuri. E genul acela de volum ale cărui idei o să te urmărească multă vreme după ce l-ai terminat… adică fix genul de cărți pe care le iubesc!

Așadar, Singurătatea singularității e un volum cu povestiri individuale, dar foarte fain legate între ele, cu un personaj fascinant (și nu e singurul, pentru că deși în prozele scurte am întâlnit rareori personaje memorabile, în acest volum m-au impresionat mai multe) și care vorbește despre teme controversate, abordate din unghiuri inedite. Cum să nu vreau să recomand acest volum tuturor? Mi-a plăcut enorm, se citește foarte repede (l-am terminat într-o singură zi și mi-a părut rău, aș fi vrut s-o iau mai încet și să-l mă bucur de el mai mult timp!) și pur și simplu merită! M-a entuziasmat peste măsură și deși au trecut două săptămâni de când l-am terminat, încă îmi place să vorbesc despre el. Serios, citește-l!

Poți cumpăra volumul de pe site-ul editurii Herg Benet sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Singurătatea singularității, le găsești pe blogurile:

În martie vom scrie despre Un străin în regatul Assert de Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan. Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.


Recenzie: Fugi de O.G. Arion

Nu sunt un fan al poveștilor cu zombi. Acum câțiva ani, credeam că toate urmează cam aceeași rețetă: o parte din oameni își pierd rațiunea și încep să-și vâneze semenii, în timp ce persoanele neafectate încearcă să scape. Am început să-mi schimb părerea citind Fata cu toate darurile, care prezintă un punct de vedere nou și fascinant. Însă în continuare nu sunt neapărat genul meu de cărți, dar de-atunci a început să mă fascineze câte varietăți de motive pot exista pentru începutul epidemiei și cât de mult pot diferi zombi de la un roman la altul. Și la capitolul inventivitate, povestea zombilor din Fugi! e campioană :)

Povestea:

O companie misterioasă organizează o campanie de marketing intensă pentru promovarea unui model nou de telefon mobil. De asemenea, ei promit un milion de aparate oferite gratuit celor care trimit primii un anume cod, care va apărea în timpul unui mesaj difuzat pe întreg globul. Mesajul are o audiență enormă, dar și un efect secundar neașteptat: toți cei care l-au văzut au fost reduși la stadiul de animale, dorind doar să vâneze restul oamenilor.

Societatea colapsează rapid, atinșii distrugând totul în calea lor. Puținii oameni rămași neafectați încearcă să supraviețuiască oricum pot. Axel se numără printre ei, dar pe lângă supraviețuire, mai are un obiectiv clar: vrea să ajungă în San Diego, unde a auzit că s-ar fi adunat cei sănătoși. Pe drum, însă, o întâlnește pe Amira, o tânără care pare prea neajutorată ca să poată fi lăsată singură. Și totuși, aparențele pot ascunde multe secrete…

Părerea mea:

Dacă vreți să citiți ceva plin de acțiune într-o zi de weekend, Fugi! e cartea perfectă. E scurtă, se citește rapid, ritmul e foarte alert, deci te prinde. În plus, cartea e un scenariu foarte plauzibil pentru o apocalipsă zombie. Mi-au plăcut „nemorții” Oanei (ghilimelele sunt pentru că ai ei chiar sunt ne-morți, sunt oameni perfect vii), mi-a plăcut ideea din spatele apariției lor și mi-a plăcut enorm un mic detaliu: nu toată lumea îi numește la fel. Pentru că epidemia a apărut din senin, nimeni n-a avut timp să le dea un nume care să se răspândească printre toți supraviețuitorii. Așa că fiecare le spune altfel. E un detaliu mic, dar pentru mine a adăugat o doză mare de credibilitate poveștii.

În rest, avem parte de scenariul cunoscut: atinșii vor să vâneze oameni, nu au niciun fel de rațiune, sunt puternici și rapizi și te pot infecta și pe tine (nu ca să devii unul de-al lor, ci ca să mori. Nu e explicat de ce pot face asta, dar eu am o bănuială că saliva lor începe să funcționeze precum cea a varanului, pentru că atinșii nu se mai spală pe dinți de două ori pe zi). Prin urmare, de societate se alege praful, orașele colcăie de atinși și doar prin localitățile izolate mai e vreo speranță de rezistență.

Dar doar pentru că fundalul e standard, nu înseamnă că acțiunea nu e originală. Oamenii reacționează foarte diferit la episoadele apocaliptice și Axel și Amira întâlnesc în drumul lor mulți trăzniți care au reușit să-și construiască un nou stil de viață. Unii calcă pe cadavrele celorlalți, alții se ajută între ei, așa că au fost multe situații interesante și neașteptate în care au ajuns cei doi.

Din păcate, însă, nu mi-a plăcut prea tare de protagoniști. El e un pic cam super-erou-care-rezolvă-totul (deși, la un moment dat, e ceva ce nici el nu poate rezolva și mi-a plăcut mult asta, i-a mai diminuat din aura de semizeu). Iar ea e prea misterioasă până spre final, când aflăm că secretul ei nu era deloc mare lucru (deși înțeleg că a trecut prin lucruri traumatizante și e normal să vrea să le țină secrete, tot nu m-a impresionat povestea ei, mă așteptam la mai mult… sau, bineînțeles, poate a mințit din nou și de fapt nu știm nimic despre ea). Desigur, pot înțelege de ce alți cititori i-au apreciat, sunt niște personaje ok, doar că n-au fost neapărat pe gustul meu.

Și finalul a fost puțin cam rapid pentru gusturile mele, dar ca să închei într-o notă pozitivă, s-a potrivit cu acțiunea foarte alertă a romanului. Nu e genul de carte pe care s-o poți pune jos după ce ai început-o, nu când tensiunea și adrenalina te țin prins în poveste. Așadar, o recomand celor care vor să citească un roman plin de acțiune despre o posibilă apocalipsă zombie. Una destul de dură totuși, și 18+, dar care merge citită într-o zi în care ai chef să Fugi! fără să te dai jos din pat.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Up. Dacă ai citit-o deja, atunci sper să ne vedem miercuri la clubul de lectură dedicat acestui roman.


Leapșa: Îndrăgostește-te de cărți

Conform calendarului, suntem între cele două sărbători ale iubirii din luna februarie. Și ce e mai potrivit decât o leapșă tematică? Totuși, n-am găsit vreuna care să mă inspire, așa că am decis să preiau una de la Dede (care este o sursă inepuizabilă de astfel de jocuri) și s-o adaptez puțin. Astfel, întrebările nu se mai referă la cărți cu o anumită acțiune, ci la multele moduri în care te poți îndrăgosti de o carte.

Înainte să încep, le provoc să preia leapșa pe Teo, Alexandra, Andreea, Dumitrița și pe Iulia.


V-day-leapsa.png

1| Iubire instantanee ♥ O carte care te-a cucerit de la primele cuvinte.

Primul roman care îmi trece prin minte este chiar cel pe care îl citesc acum. Frăția corbilor începe așa: Blue Sargent nu mai ținea minte de câte ori i se spusese că-și va ucide sufletul pereche. Bineînțeles că m-a cucerit instant și deși sunt abia la jumătate, sunt convinsă că voi adora romanul acesta.

2| Dragoste la prima vedere ♥ O copertă de care te-ai îndrăgostit de cum ai văzut-o.

Iubesc multe coperte, dar voi alege Singurătatea singularității. Arată absolut superb (Alex Voicescu face unele dintre cele mai faine coperte) și abia aștept să vă povestesc săptămâna viitoare despre conținutul pe măsură al volumului.

3| Distopie romantică ♥ Un roman distopic pe care îi iubești.

Oscilez între Puterea și Povestea slujitoarei. Nu pot alege între ele, fiecare e minunată din alt motiv. Vi le recomand, așadar, pe amândouă :)

4| Iubire dureroasă ♥ O carte care ți-a frânt inima, dar pe care o iubești deși te-a rănit.

Printre tonuri cenușii, clar. E o poveste dureroasă despre o tânără care e deportată în Siberia alături de familia ei. E o carte despre cele mai abjecte lucruri pe care le fac oamenii și totuși, e un roman în care se simte omenia. E dureros și oribil și minunat și merită citit.

5| Paranormal romance ♥ O carte fantastică pe care o adori.

N-am mai citit de mult povești de dragoste între oameni și diverse creaturi fantastice. Totuși, din fericire, fix luna asta mi-am propus să citesc astfel de cărți, așa că voi nominaliza Regatul spinilor și al trandafirilor, un roman pe care l-am terminat recent (și care mi-a plăcut - recenzia mea o găsiți aici).

6| De la romantism la dragoste perfectă ♥ O carte care a început bine și, până la final, a devenit pur și simplu perfectă.

Deși nu am un roman preferat, nu pot să nu aleg Copiii timpului. Primele capitole mi s-au părut superbe, iar restul cărții a fost din ce în ce mai minunat. Am iubit fiecare pagină! Vă recomand cu drag romanul, e extraordinar de bun! (Recenzia mea o găsiți aici).

7| Întâlnire romantică ♥ Cum arată locul ideal unde ai vrea să-ți duci cartea pentru a te putea bucura de ea?

Ador să citesc pe canapea, mi se pare un loc perfect. E suficient de relaxant cât să mă pot bucura de carte fără alte distrageri și totuși e un loc mai „alert” decât patul, unde risc să adorm dacă sunt obosită, indiferent cât de captivantă e cartea pe care o citesc.

8| Citatul de dragoste preferat ♥ Care e citatul tău preferat despre dragoste și din ce carte este?

“Love is not the absence of logic
but logic examined and recalculated
heated and curved to fit
inside the contours of the heart”

Este o poezie din cartea E ușor să te iubesc a Tammarei Webber, poezie care mi s-a părut superbă atunci când am citit-o prima dată și care mi se pare și astăzi o definiție perfectă a dragostei.


Recenzie: Regatul spinilor și al trandafirilor

După ce mi-a tot recomandat-o Ioana, am cedat și am citit și eu prima carte a acestei serii. Fiind vorba de niște romane foarte apreciate în comunitatea de iubitori de carte de pe Instagram, știam câte ceva despre serie înainte să o încep. Chiar și așa, am descoperit un roman surprinzător, plin de răsturnări de situație. Și deși protagonista nu prea m-a cucerit, au compensat spiridușii la acest capitol ;)

Povestea:

Familia lui Feyre era una înstărită, dar tatăl ei a riscat toată averea într-o afacere care nu a avut succes. Acum sunt forțați să trăiască de pe o zi pe alta, așa că Feyre a devenit singura care le asigură hrana, vânând în pădurea din apropiere. Și nu sunt mulți cei care au curajul să se aventureze în codrul în care se află Zidul.

Cu câteva secole în urmă, între oameni și spiriduși a avut loc un război. Sătui să fie sclavi, muritorii s-au revoltat și, pentru că unii spiriduși li s-au alăturat, au reușit să provoace pagube importante foștilor lor stăpâni. După mult sânge vărsat, cele două tabere au ajuns la un armistițiu. Oamenii au fost eliberați și trimiși să trăiască dincolo de Zid, iar interacțiunea dintre cele două popoare este acum foarte limitată, guvernată de legile Tratatului.

Într-o zi, însă, Feyre ucide un spiriduș deghizat în lup. Tratatul cere viața ei la schimb, dar spiridușul care vine să-i revendice viața e impresionat de curajul fetei. Așa că Tamlin nu o ucide, ci o duce dincolo de Zid, oferindu-i o viață nouă în lumea lui.

Dar în lumea magică a spiridușilor au loc lupte pentru putere pe care oamenii nici nu le pot bănui. Și Feyre ar putea descoperi că rolul ei este mult mai important decât credea.

Părerea mea:

A trecut ceva timp de când am citit un roman pentru tineri și mi-a plăcut să redescopăr experiența citind despre tărâmul spiridușilor. Totuși, aș fi vrut o Feyre mai curioasă, mai dornică să pună întrebări, să știe mai multe despre lumea în care trăiește. I-am înțeles, însă, refuzul de a se adapta, am înțeles cum a afectat-o faptul că a fost smulsă de lângă cei dragi. În plus, am rezonat cu teama ei de a dispărea, de a fi uitată, teamă amplificată de contactul cu ființe nemuritoare. Așadar, deși Feyre nu mi-a fost simpatică, i-am putut înțelege traumele și dificultatea de a se adapta la noua ei viață.

Însă mi-au fost simpatici cei doi spiriduși care au conturat alături de ea un triunghi amoros. În viața de zi cu zi, nu cred că te poți lăsa atrasă de o altă persoană dacă îți iubești cu adevărat partenerul… Dar când e vorba despre o adolescentă răpită de un spiriduș, forțată să trăiască într-o lume pe care n-o înțelege și având o relație de câteva luni cu cineva care face parte din altă specie? Sigur, cred că se poate îndrăgosti de oricâte persoane vrea. Mai ales când e amuzant să vezi competiția dintre un tip musculos, dar sincer, cu un suflet mare versus un tip înșelător, care se joacă mereu cu cei din jurul lui, dar care are o serie de valori foarte solide. Așa că deși nu prea agreez triunghiurile amoroase, acesta mi s-a părut simpatic, mai ales că e abia în fază incipientă în acest volum. Abia aștept să văd ce se va întâmpla mai departe și deși nu m-am hotărât cu cine țin eu, am o vagă bănuială că știu pe cine va alege Feyre.

Revenind la poveste, are un o răsturnare de situație superbă undeva pe la jumătate. Nu vreau să vă spun prea multe, dar mi-a plăcut enorm aerul de basm pe care îl capătă cartea după acea dezvăluire. Și deși până acum v-am povestit doar despre latura romantică a poveștii, Regatul spinilor și al trandafirilor nu e doar un volum despre relațiile amoroase ale lui Feyre, ci un roman plin de momente destul de tensionate, în care nu știi dacă personajele vor scăpa cu bine până la final sau dacă, dimpotrivă, își vor găsi sfârșitul (da, și spiridușii pot muri). În plus, istoria tărâmului magic e destul de bogată și are suficiente ițe încurcate care se propagă până în prezent.

Nu e un roman dificil, nu e încărcat de personaje sau de linii narative complexe, așa că se citește repede. Și vă recomand Regatul spinilor și al trandafirilor dacă vă plac romanele fantastice care reiau o parte din temele populare ale basmelor, dacă vreți să descoperiți lumea spiridușilor și magia ei, dar și dacă vă place să citiți despre dragostea adolescentină. Eu una abia aștept să descopăr continuarea seriei :)

Poți cumpăra cartea de pe site-ul editurii RAO, dar și din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Recenzie: Omul focului

Când eram mică, am avut o lungă perioadă în care mi-am dorit să pot controla focul, așa că de-atunci mă atrage orice carte care abordează cumva acest element. Și chiar dacă Omul focului părea o poveste în care focul este „antagonistul”, mi-am dorit să o citesc. Acum mă bucur de alegerea mea, pentru că romanul mi-a rezervat niște surprize foarte plăcute!

Povestea:

Harper Grayson era asistentă medicală la o școală primară până în momentul în care Solzu’ Dragonului a ajuns și în orășelul ei, provocând haos. Solzu’ este numele unei boli misterioase care duce la apariția unor cruste pe pielea celor infectați. La câteva zile sau săptămâni după apariția semnelor afecțiunii, bolnavii izbucnesc în flăcări. Spitalele s-au umplut repede de oameni care sperau la un antidot și Harper a ales să dea o mână de ajutor personalului suprasolicitat. Dar nu a durat prea mult până când spitalul a fost distrus de un incendiu cauzat de bolnavi.

Ulterior, Harper a descoperit că era infectată. Și însărcinată. Știind că au existat cazuri de copii sănătoși născuți din mame bolnave, femeia a decis că va încerca să supraviețuiască timp de nouă luni. Soțul ei, însă, are alte planuri și încet încet, asistenta începe să înțeleagă că viața ei de cuplu nu era deloc așa cum își imagina.

Din fericire, Harper nu e singura persoană infectată cu Solzu’ Dragonului care vrea să rămână în viață. În plus, ceilalți sunt dispuși să-i dea o mână de ajutor. Însă nimic nu e perfect într-o lume în care moartea pândește chiar pe pielea ta.

Părerea mea:

Citind acest roman, mi-a fost foarte greu să nu-l compar cu Frumoasele adormite. Ambele cărți pornesc de la premiza că o boală necunoscută se răspândește pe glob, aducând după ea anarhia și ambele povești se concentrează pe reacția la un asemenea dezastru a unei comunități mici din Statele Unite. Asemănările se opresc aici, totuși, pentru că Frumoasele adormite are o altă miză și un alt mesaj față de Omul focului.

Din punctul meu de vedere, romanul lui Joe Hill vorbește despre supraviețuire într-o lume în care binele și răul devin relative, în funcție de tabăra din care faci parte. Atât persoanele infectate, cât și cele sănătoase încearcă pe cât de bine pot să se mențină în viață și să restabilească un fel de ordine. Ceea ce, desigur, este extrem de dificil atunci când unii folosesc siguranța ca pretext pentru a comite fapte atroce.

Mi-a plăcut mult boala și felul cum funcționează ea, mi-a plăcut să descopăr ipotezele și concluziile personajelor. Întotdeauna m-a fascinat focul, pentru că poate fi o forță extraordinar de utilă sau extrem de dăunătoare. La fel e abordat și ca simptom al bolii: poate fi extrem de distrugător, dacă nu-i acorzi respectul cuvenit, dar îți poate fi și extrem de benefic, dacă știi cum să-l îmblânzești.

Harper mi s-a părut un personaj interesant. N-am fost mereu de acord cu ea, nu m-am regăsit prea des în felul ei de a privi lumea, dar a fost un personaj suficient de bine construit încât să-mi câștige respectul. Pompierul, pe de altă parte, a fost absolut genial. Povestea lui e sfâșietoare, dar mi-a plăcut mult felul în care contribuie el la comunitatea din care face parte, ceea ce face pentru ei și modul cum îi ajută, fără a se lăsa prins de ideologia grupului . E un om care a trecut prin multe și care încă are destule probleme, dar e genul de erou care mie îmi place enorm tocmai pentru că nu e perfect, dar încearcă să facă lucruri bune.

În poveste mai sunt destule personaje memorabile, despre care nu vreau să vă dezvălui prea multe, pentru că e fain să descoperi motivațiile fiecăruia. Dar vă pot spune că inclusiv „cei răi” sunt bine construiți. De fapt, la cât de mare e cartea, atuul ei sunt personajele, pentru că deseori, acțiunea nu e chiar atât de prezentă. Nu mi s-a părut că ar fi lung degeaba, mereu afli ceva nou și mereu e ceva subtil care se întâmplă și care va avea consecințe ulterior, dar sunt porțiuni destul de mari în care nu citești cu sufletul la gură. Finalul compensează totuși, crescând tensiunea cu fiecare pagină.

Așadar, dacă vreți să citiți un roman post-apocaliptic, cu o boală fascinantă, personaje puternice și bine conturate, atunci vă recomand cu drag Omul focului. Cred că mai ales cei fascinați de modul în care funcționează oamenii în situații limită și de psihologie în general vor aprecia mult dimensiunile cărții, deși, din punctul meu de vedere, dacă iubești acțiunea merită să citești romanul pentru ultimele sute de pagini pline de adrenalină.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Herg Benet sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.