Recenzie: Regatul ceții și al furiei (ACOTAR #2)

Toată lumea, dar absolut toată lumea care mi-a recomandat seria asta mi-a spus să nu-mi fac o părere până nu citesc și volumul al doilea, despre care spuneau că e spectaculos. Având în vedere că deja mi se păruse simpatic Regatul spinilor și al trandafirilor, m-am gândit că n-are ce să fie atât de impresionant la o continuare… mhm, fix! A. Fost. Extraordinar!

Povestea:

După evenimentele de la Poalele Muntelui, Feyre încearcă să se întoarcă la viața sa alături de Tamlin. Dar ea nu mai e aceeași, nici din punct de vedere fizic, nici mental. Adaptarea e mai mult o mască pe care încearcă s-o poarte, însă descoperă rapid că nu i se potrivește deloc. În plus, înțelegerea ei cu Rhysand o obligă să plece lunar timp de o săptămână în Regatul Nopții, unde primește lucruri de care nu și-a dat seama că are nevoie ca să se vindece.

Ruptă între cine și-ar dori să fie și cine este de fapt, Feyre trebuie să descopere unde îi este locul acum. Și asta înainte ca Regele Hybernului să decidă să-și dezlănțuie forțele asupra Zidului și a lumii oamenilor, pe care îi dorește din nou la locul lor: în sclavie.

Părerea mea:

Pentru mine, cititul este o formă de evadare, de a scăpa pentru câteva ore de cotidian în favoarea unei lumi fantastice. Deseori, îmi place să-mi imaginez cum ar fi dacă aș putea pleca într-adevăr într-o lume în care magia există, cât de puternică aș fi și cu ce fel de oameni (sau creaturi fantastice) mi-ar plăcea să mă înconjor. Ei bine, aceasta e fix călătoria lui Feyre în acest volum: a fost un om banal într-o lume dură, din care acum a evadat, ajungând în mijlocul magiei și al fantasticului, descoperindu-și puterile, explorând lumea spiridușilor și cunoscând mai bine ființele fabuloase care o înconjoară.

Și acum nimeni și nimic n-o mai poate opri să aibă exact viața pe care și-o dorește, nimeni n-o mai poate constrânge sau încarcera, nu când ea are puterea să se elibereze și să-și creeze un scop nou din apărarea celor prea slabi ca să se apare singuri. De aceea, dacă vreodată viața te-a făcut să te simți neputincios, o să te regăsești deseori în trăirile lui Feyre, în experiențele și în dorințele ei.

Dacă în primul volum, mi s-a părut că protagonista e prea „cuminte”, prea supusă, prea lipsită de inițiativă măcar atunci când vine vorba despre a descoperi Prythianul și regulile lui, de data asta mi-a plăcut enorm de ea. Am suferit alături de ea, i-am apreciat deciziile și alegerile și mi-am dorit să-și găsească fericirea. În plus, în afară de noua Feyre, în acest volum ne sunt prezentate o suită de personaje secundare absolut memorabile. După apariția celor din Cercul Interior, cartea capătă brusc culoare și vă garantez că descoperindu-i, o să înțelegeți entuziasmul fără margini din jurul acestei cărți.

În plus, romanul are o răsturnare de situație absolut fabuloasă chiar în prima jumătate. Nu vreau să vă dau prea multe detalii, eu deja bănuiam despre ce e vorba dinainte, așa că n-a mai fost atât de rewarding descoperirea (sfat: nu căutați poze, fan art, meme-uri sau orice altceva are legătură cu ACOTAR, nu până nu citiți volumul doi. Serios. Internetul e pliiiin de spoilere. Mai directe sau mai indirecte, tot o să vă strice experiența). Dar o să vă spun totuși că ceea ce în primul volum părea a fi începutul a fi un triunghi amoros a fost, de fapt, cu totul și cu totul altceva.

Dincolo de personaje și de problemele lor, mai ales amoroase, cartea are și o intrigă. Regele Hybernului are niște planuri de răzbunare foarte atent construite și a adunat deja atât de multă putere încât s-ar putea ca planurile lui să fie imposibil de dejucat. Și cu soarta lumii în balanță, sunt multe riscuri la mijloc. Iar Sarah J Maas construiește niște personaje atât de ușor de iubit, încât n-ai cum să nu-ți faci griji pentru soarta lor.

Totuși, e un roman de dragoste cu elemente fantasy. Deși are o intrigă ne-romantică, nu e o carte despre lupta epică dintre Feyre și prietenii ei, pe de-o parte, și Hybernul pe de alta. E o poveste despre cum protagonista își găsește locul (și dragostea) în timp ce încearcă să se adapteze noii ei lumi. Totuși, nu e nici povestea clasică dintre o fată sărmană și niște spiriduși puternici, arătoși și bogați. După cum spuneam la început, Feyre nu mai e neputincioasă.

Așadar, dacă vă place să evadați în lumi fantastice, pline de magie și de inimioare, dar cu niște personaje bine scrise, în ale căror reacții vă veți putea regăsi, atunci vă recomand seria. Și vă recomand și eu, ca toată lumea, acest volum, care e într-adevăr mult mai bun ca primul, pentru că schimbă regulile jocului și o face într-un mare fel.

Poți cumpăra Regatul ceții și al furiei de pe site-ul editurii RAO sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Recenzie: Block 46 de Johana Gustawsson

Nu am mai citit un roman polițist de foarte multă vreme. Mi se pare că recent, criminalii din cărți au devenit din ce în ce mai sadici și mai nebuni și am vrut să iau o pauză de la ororile pe care sunt ei în stare să le producă. Totuși, atunci când mi s-a oferit ocazia de a citi volumul unei autoare care urmează să vină în România, n-am putut refuza.

Și mă bucur că am citit Block 46, pentru că dincolo de povestea dură, care abordează subiecte foarte sensibile, cartea încearcă să ofere un posibil răspuns la întrebarea Cum se transformă un om într-un criminal?. Și face asta într-un mod extraordinar!

Povestea:

Alexis Castells este o scriitoare de 37 de ani, care știe ce înseamnă pierderea unei persoane dragi. Așa că atunci când prietena ei Linnea este ucisă în Suedia de un criminal în serie care a omorât după același tipar și doi copii londonezi, Alexis crede că singura cale să-și înfrunte durerea și neputința e să ia parte la anchetă.

Astfel, alături de Emily, un profiler de la Scotland Yard și o forță a naturii, Alexis va descoperi pas cu pas detalii despre cazul care se întinde de-a lungul a mulți ani de zile, pornind dintr-un lagăr de concentrare nazist. Împreună, cele două vor încerca să intre în mintea criminalului și să descopere cine este ucigașul Linneei.

Părerea mea:

Mi-a plăcut enorm Block 46. Am citit-o pe nerăsuflate pentru că voiam să aflu cât mai repede cum se leagă toate detaliile poveștii. Sunt două fire narative mari, care se îmbină. Primul este povestea investigației crimelor atroce, unde Emily strălucește ca un profiler aproape inuman de priceput (dar ea este un personaj atât de profund și de uman, o să aflați la sfârșitul cărții de ce). Tot aici avem și câteva fragmente care se concentrează pe criminal și pe modul lui de a gândi, care sunt simultan înfiorătoare și fascinante. Al doilea plan narativ spune povestea lui Erich Ebner, un deținut în lagărul nazist Buchenwald. Interesant e că această parte a poveștii a fost scrisă cu ajutorul bunicului autoarei, care a fost el însuși deținut în acel lagăr.

Dacă sunteți pasionați de psihologie, o să iubiți cartea asta. Personajele sunt atât de bine conturate, încât le simți reale. Știu că lucrul acesta a ajuns aproape un clișeu, dar Alexis și Emily și toți ceilalți polițiști și detectivi implicați în acest caz chiar sunt atât de autentici, încât ajungi să-i simpatizezi. Deși ancheta este în prim plan, ei au totuși vieți personale și griji absolut umane, așa că îți oferă nu numai veridicitate, dar și niște pauze de la apăsarea poveștii.

Iar povestea este dură și întunecată și pe alocuri absolut brutală. Dar în același timp se simte empatia și grija autoarei pentru personajele ei. Până și punctul central al romanului, criminalul, are un back story care te va face să înțelegi cum a ajuns ucigașul care este astăzi. Nu-i o poveste ușor de citit, dar e o poveste care abordează latura întunecată a umanității și o face cu respect și, unde e cazul, cu înțelegere. Se vede că autoare nu-și judecă personajele, ci le lasă să fie așa cum sunt, și asta dă forță poveștii.

De asemenea, mi-a plăcut mult elementul cultural al romanului. Avem o anchetă plasată în două țări și niște personaje care vin din culturi diferite și se vede clash-ul acesta între felul de a fi al englezilor, suedezilor, dar și al spaniolilor sau francezilor. E un roman care nu poate fi atribuit unei singure țări, e un roman european, care abordează cu aceeași ușurință cultura unor locuri foarte diferite.

De aceea, vă recomand Block 46 dacă vreți să aflați cum devine un om criminal, dar și dacă vreți să descoperiți personaje unice, povești de viață dureroase și culturi fascinante.

intalnicrea-cu-johana-gustawsson

Autoarea

Am avut plăcerea s-o întâlnesc pe Johana miercuri, când a ajuns în România. Este o persoană extrem de caldă și de prietenoasă, cu care e foarte ușor să vorbești. Cunoscând-o, am descoperit de ce se simte atât de multă dragoste pentru personaje într-un roman atât de întunecat. M-a impresionat foarte mult, așa că am vrut să vă împărtășesc și vouă câteva cuvinte despre ea.

De asemenea, vă încurajez să veniți mâine (sâmbătă) la ora 16:00 la Muzeul Literaturii Române la lansarea cărții Block 46, unde veți avea și voi ocazia s-o cunoașteți și să-i puneți întrebări. Mai multe detalii despre întâlnirea cu Johana găsiți pe Facebook, în cadrul evenimentului Misterele Bucureștiului.

Cartea poate fi cumpărată de la festival sau de pe site-ul editurii Tritonic (primele 100 de exemplare comandate sunt semnate de autoare!)


Jurnal: Cum am ajuns eu blogger de carte

diary.JPG

De duminică și până acum, am tot încercat să scriu un articol despre cum a fost la Bookfest și cât de bine m-am simțit printre cărți și oameni pasionați de ele. Și nu-mi iese. Deloc! Așa că după câteva încercări eșuate, am decis să încerc să scriu liber despre motivele pentru care nu-mi iese.

Rezultatul este această poveste foarte lungă (serios, luați-vă provizii de apă și mâncare!) și foarte personală despre motivele pentru care m-am apucat de scris pe net despre cărți. E un fel explorare a sinelui care m-a ajutat să mă înțeleg mai bine. Și, cine știe, poate cineva se va regăsi în ce-am scris și se va simți mai puțin singur. Pentru că, de fapt, de asta scriu: ca să ne adunăm aici astfel, și să ne simțim mai puțin singuri.

Sper să aveți răbdare să citiți până la capăt, sper să vi se pară vag interesant (sau măcar neplictisitor) și sper ca la final să discutăm despre ce vă face pe voi să citiți și să iubiți cărțile.


Baterii goale

sau Cum e să fii epuizat 24/7 după ce ai tras de tine toată viața

În ultimul timp, mi-a fost mai greu să mă țin de scrisul pe blog. Nu alegerea subiectelor e problema, nici respectarea unui program, ci efectiv crearea de conținut. Mi se pare că orice frază aș scrie, nu se ridică la așteptările pe care mi le-am impus de-a lungul timpului. Dar de la final de martie încoace, încerc să nu mai fiu propriul meu călău și să nu-mi mai impun lucruri, să nu mai fac chestii cu forța. Însă tot nu vreau să scriu doar de dragul de a scrie.

Îmi doresc să scriu cu entuziasm, vreau să se vadă cât de mult mi-a plăcut o carte sau un eveniment, vreau să vă transmit din energia pe care am căpătat-o citind sau vorbind cu alți cititori. Problema e că bateriile mele sunt goale. Au fost golite de multă vreme, doar că m-am încăpățânat să nu observ și m-am mințit singură că sunt bine. A funcționat o vreme, dar acum nu mai fac asta. Nu mă mai oblig să fac lucruri pentru care n-am energie și nu mă mai prefac că nu sunt epuizată. Însă atunci când accepți că nu ești așa cum credeai și decizi să te privești sincer în oglindă, descoperi că deși tu ești fix cum erai înainte, simți o pierdere, ca și cum persoana care credeai că ești a dispărut. Chiar dacă n-a fost acolo niciodată, pentru tine era reală.

Oricum, ideea e că sunt epuizată. Asta nu înseamnă că nu-mi mai place să citesc. Sau să scriu. Sau să urmăresc aparițiile editurilor și să particip la evenimentele lor. Cărțile și tot ce are legătură cu ele încă îmi oferă energie și mă umplu de entuziasm. Doar că acel 10% din baterie pe care mi-l oferă și pe care simt că-l am acum nu se compară cu nivelul de 100% pe care îmi imaginam eu că-l am. Pe românește, mi se pare că nu mai am energia pe care o aveam, așa că mi-e greu să transmit energie și entuziasm altora.

Ceea ce n-ar fi o problemă, doar că e credința mea adânc înrădăcinată că fără o doză de entuziasm care răzbate dintr-un articol, nu pot convinge pe nimeni de nimic. Cu atât mai puțin să citească. Iar motivul pentru care scriu aici, motivul adevărat care mă face să deschid pagina web și să povestesc despre cărți este faptul că sper să vă conving să citiți volumele care mi-au plăcut mie. Sau să vă conving să citiți în general, chiar dacă poate o carte nu m-a impresionat pe mine, atâta timp cât cred că există oameni care o pot aprecia.

De ce vreau să vă fac să citiți ce-am citit eu? Pentru că sper că la final, vom începe să vorbim despre acea carte. Sau despre cărți în general. Și n-o să mă mai simt atât de singură.

Singurătatea și cititul

sau Cum traumele din copilărie pot duce la abuzul… de cărți

Să vă spun o poveste: am descoperit la ce e bun cititul cu adevărat atunci când eram în clasa a 6-a, atunci când prietena mea cea mai bună a decis atunci că nu vrea să mai vorbească deloc cu mine. La vremea respectivă, deja îl descoperisem pe Harry Potter, deja citeam de plăcere, dar era doar o activitate ca oricare alta. Însă a devenit repede ceva terapeutic, o evadare, pentru că la 13 ani eram deja sensibilă la astfel de respingeri. Și am tras imediat concluzia că dacă prietena mea cea mai bună nu mă mai vrea alături, atunci clar nimeni altcineva din clasă n-o să mai vrea să aibă treabă cu mine. Așa că m-am hotărât să iau cărți cu mine și să le citesc în pauze, ca să nu fiu complet singură la școală.

Lucrurile s-au mai reglat cu colegii de clasă în următorii doi ani și am terminat generala având ceva amici, dar când am intrat la liceu, cititul era deja pasiunea mea. Chiar spre finalul clasei a noua am descoperit comenzile online și Urzeala Tronurilor, așa că am început să învestesc aproape toți banii de buzunar în cărți. Și deși la liceu aveam prieteni, am rămas cu obiceiul de a aduce cărți la școală. Așa că atunci când vorbeam cu colegii prin pauze, dincolo de comentariile despre profi, materii și teste, se ajungea ocazional la întrebarea „ce-ai mai citit?”. Răspunsul meu nu întârzia niciodată: povesteam despre o carte care mă impresionase recent.

La vremea respectivă citeam exclusiv SF și Fantasy, dar poveștile mele despre rase extraterestre fascinante și călătorii spre lumi fantastice se loveau de o politețe rece. Sau, cel puțin, asta era percepția mea. E posibil ca amintirile mele deformate să insiste să-mi arate doar părțile rele, dar nu-mi amintesc să fi reușit să conving pe cineva să citească ceva. Cu multă dificultate, un coleg s-a apucat de citit Game of Thrones, dar doar pentru că îi plăcea prea mult serialul și nu mai avea răbdare să afle ce se întâmplă mai departe. N-am simțit pic de mândrie atunci, dar chestia asta mi-a alinat puțin singurătatea. Chiar și așa, începea să-mi displacă să vorbesc despre cărți, mi se părea că-mi răcesc gura de pomană.

Dar în 2011 am descoperit scrisul pe blog. Unii dintre voi poate știu deja partea asta din poveste: inițial, timp de aproape doi ani, am fost co-autoare pe un blog de carte. Ceea ce a început ca o mâna de ajutor oferită unei prietene a ajuns repede pasiunea mea. Puteam vorbi liber despre cărți și oamenii chiar voiau să mă asculte (mă rog, să mă citească). Mi-a luat ceva timp să-mi fac curaj și să scriu despre cărțile care îmi plăceau, nu despre cele populare, mi-a luat și mai mult timp să-mi găsesc o voce care să mi se pară relativ convingătoare. Dar internetul părea locul unde urma să găsesc oamenii pe care nici nu îmi dădeam seama că-i caut.

Reader persona

sau Cum eu mă chinui de ani de zile să-mi conving colegii de liceu să citească

Reader persona e un derivat din termenul de marketing (cred) buyer persona, care, din cunoștințele mele aproape inexistente, se referă la profilul cumpărătorului. Ei, reader persona e profilul pe care îi au cititorii unui blog, site, etc. E o combinație dintre ceea ce știi tu despre cititorii tăi din statisticile blogului tău (vârsta, locație geografică, orele la care sunt cel mai activi, ce fel de articole preferă etc) și felul în care ți-ai dori tu să arate cititorul ideal al blogului tău. Practic, creezi un reader persona o dată ce ai stabilit cum ai vrea tu să fie oamenii care te citesc și te folosești de informațiile reale pe care le ai ca să nu creezi un reader persona complet deplasat (exemplu: cititorul tău ideal e un bărbat de 35-45 de ani pasionat de romane polițiste, dar toate statisticile tale te anunță că pe tine te citesc numai femei de 18-24 de ani).

La ce te ajută asta? Ideal ar fi ca atunci când scrii, să-ți imaginezi că vorbești cu persoana al cărui profil l-ai creat, pentru ca tonul și conținutul să fie adecvate. Pe exemplul de mai sus, dacă tu îți imaginezi că vorbești cu o tipă de 20 de ani care încearcă să-și împartă banii de la părinți între cărți și mâncare, sigur o să scrii diferit decât dacă îți imaginezi că discuți cu un domn de 40 de ani care caută să-și cumpere cărți de citit în concediu.

Ce treabă are asta cu mine? Am fost în ultimul an la vreo trei cursuri unde am creat un reader persona pentru blogul meu. Mereu mi-a ieșit studenta de mai sus (de fapt, o tânără cititoare între 15 și 25 de ani). Cu astfel de tineri iubitori de lectură spuneam eu că vorbesc atunci când discutam acest exercițiu la cursuri. Doar că scriind acest articol, ideile s-au legat rapid una de alta și mi-am dat seama că în adâncul sufletului, eu vorbesc cu colegii mei de liceu, cei care nu prea voiau să citească SF&F. Sau cu colegul de la facultate care mi-a spus că SF-ul e pentru copii. Și cititul la fel. Cu fetele care comentau atunci când premiam cel mai activ utilizator pe blogul pe care eram co-autoare, spunând că SF-ul nu e genul lor. Cu toți oamenii care mi-au respins vreodată pasiunea și gusturile. Cu toți cei pe care nu i-am convins niciodată.

De aici nevoia de entuziasm, de energie, de putere de convingere. Ca și cum aș putea să-i fac să mă accepte acum, deși n-am păstrat legătura cu niciunul dintre ei.

Viața așa cum e ea

sau Cum oamenii potriviți s-au strâns în jurul meu și eu n-am observat pentru că mă certam cu fantome din trecut

Cred că subtitlul rezumă tot: de-a lungul timpului, am cunoscut cititori faini. Bloggeri minunați. Instagrammeri dedicați. Booktuberi carismatici. Autori români și oameni care lucrează în industria de carte. Tribul meu. Prietenii mei iubitori de cărți. Nu se mai uită nimeni la mine cu ochi goi și cu o politețe rece atunci când vorbesc despre cărți.

Pe o parte dintre acești oameni i-am revăzut la Bookfest sau la Bookclub-ul organizat de Diana de la @cartideiubit. Am stat de vorbă, ne-am pierdut printre standuri, am făcut poze (mai ales ei cu mine, eu încă nu prea sunt genul care propune să facă poze cu alții). Am vorbit despre cărți. Am vorbit despre noi. Am petrecut patru zile alături de niște oameni superbi, pentru care îmi face plăcere să scriu și eu tot mă blochez cu gândul la toți oamenii nepotriviți care nici măcar nu mai sunt în viața mea.

Dar acum că mi-am făcut ordine în gânduri scriind și am descoperit astfel toată povestea asta pe care am scris-o aici, cred că va fi mai ușor. Acum că înțeleg ce mă bloca, cred că știu cum să navighez în jurul obstacolului și să-l las în urmă, acolo unde îi e locul.

Și aș vrea să vă provoc la un exercițiu similar. Dacă ați citit până aici, aș fi curioasă să citesc și eu în comentarii poveștile voastre despre ce v-a făcut să iubiți cititul.


Blogosfera SF&F: Expurgo de George Cornilă

Vreau să menționez încă de la început că am citit acest roman înainte de alegerile din weekend-ul trecut. Știu că poate părea irelevant, dar povestea este totuși o distopie (flawed utopia, mai exact) plasată în România viitorului. Așa că după părerea mea, și contextul politic în care trăiam când am citit cartea e relevant. Pentru că am citit Expurgo într-o perioadă în care speranța mea era la cote destul de scăzute, așa că am rezonat foarte puternic cu una dintre „taberele” din carte.


#3cărți de căutat la Bookfest

3-carti.png

Am lipsit puțin de pe-aici, pentru că am trecut printr-o perioadă mai neplăcută, în care pur și simplu nu mi-am mai găsit energia pentru nimic. Nici măcar pentru scrisul pe blog :(

Dar pentru că peste doar două zile începe Bookfest-ul, editurile au început să anunțe o grămadă de noi apariții și eu m-am apucat de făcut liste, chestie ce m-a entuziasmat peste măsură. Așa că mi-am regăsit energia și cheful de viață și am decis să vă spun câteva cuvinte despre #3cărți pe care vă recomand să le răsfoiți la Bookfest.

Eu cred că vă vor cuceri doar de la o răsfoială, așa că sper să le regăsesc prin bookhaul-urile voastre de după târg :)


Foc și Sânge de George RR Martin

Nu puteam să încep vreo listă fără bijuteria asta. Știu, nu e Winds of Winter, dar azi e prima zi de luni fără Game of Thrones și orice bucățică de Westeros mi se pare mai mult decât binevenită.

Cartea aceasta e mai puțin un roman și mai mult o istorie a primilor aproximativ 150 de ani de domnie a Targaryenilor în Westeros. Și este plină de ilustrații superbe, așa că e mai mult o carte-obiect. Dacă vă pasionează istoria unei lumi fictive, atunci nu aveți cum să ratați superbitatea asta 🧡

Detalii despre carte aici.

 
coperta-visul-isi-alege.jpg

Visul își alege visătorul de Laini Taylor

Acesta este primul an în care editura Epica participă la un târg de carte din București și vin cu o carte nou-apărută pe care eu o aștept cu nerăbdare încă de când am terminat ultimul volum din Născută din fum și os.

Am adorat lumea pe care a creat-o autoarea în acea trilogie și ador și titlul acestui roman, așa că nu numai că o să-l iau de la târg, dar o să-l adaug și pe lista de lecturi pentru iunie :)

Cartea încă nu e listată pe site-ul editurii, dar imediat ce apare online vă pun un link aici.

 

Regatul aripilor și al pieirii de Sarah J Maas

Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult seria asta, dar după volumul al doilea m-am îndrăgostit iremediabil. O să vă povestesc mai multe într-o recenzie săptămâna viitoare, dar, pe scurt, e genul acela de poveste în care ai vrea să poți evada oricând viața reală se dovedește mai puțin spectaculoasă decât sperai.

Abia aștept să descopăr ce ni se mai pregătește în volumul al treilea care e proaspăt apărut pe piață și pe care vă recomand să-l căutați la târg!

Detalii despre carte aici.


Dacă nu ajungi la Bookfest, atunci poți găsi toate noutățile editurilor pe Cartepedia.ro. Și pentru că ești un cititor al acestui blog, dacă folosești codul GHANDA la orice comandă plasată până pe 31 mai, primești o reducere de 30%!