Leapșa: Opinii nepopulare despre cărți

Am preluat această leapșă de la Andreea pentru că, la fel ca ei, mi-a plăcut tema aleasă pentru lista de întrebări. Mi se pare că deseori, bloggerii de carte ezită să fie 100% sinceri atunci când nu le place o carte, pentru a nu fi percepuți ca fiind prea duri sau acuzați că „au ceva cu autorul/editura”. De aceea, mă bucură mult că această leapșă circulă și abia aștept să mușc din cărțile care m-au dezamăgit.

1. O carte/serie de cărți populară care nu ți-a plăcut.

O să încep în forță cu o opinie extrem de nepopulară:  mie nu mi-a plăcut deloc Creatura. Dar deloc. La modul că e singura mea recenzie de pe Goodreads în care m-am legat direct de autoare și de toți cei care au contribuit la publicarea cărții. Pentru că e un roman pentru tineri care prezintă o relație abuzivă ca și cum ar fi idealul oricui. Am detestat fiecare rând și m-a scârbit îngrozitor faptul că la final, abuzatorul e în continuare considerat un iubit minunat. Știu că am folosit cuvinte dure și aici, și pe Goodreads, dar chiar m-a revoltat cartea asta. E una dintre puținele despre care cred sincer că nu ar fi trebuit publicate vreodată.

2. O carte/serie de cărți populară pe care toată lumea o urăște, dar tu o adori.

Nu cred că mi s-a întâmplat vreodată să fiu chiar împotriva curentului... Singurele cărți care se încadrează relativ bine la această întrebare sunt cele din seria Twilight. Totuși, la vremea la care mi-a plăcut mie, era o serie foarte apreciată, iar acum, când multă lume o detestă, nici mie nu cred că mi-ar plăcea dacă aș reciti-o. Dar la 14 ani, mi s-au părut niște cărți foarte faine (young, naive, ce să-mi faci...).

3. Un triunghi amoros care n-a ieșit cum voiai tu sau un OTP (One True Paring) care nu îți place (spoiler alert!).

Triunghiul amoros din Jocurile foamei m-a dezamăgit cel mai tare. Am urât extrem de tare finalul și faptul că Peeta a fost cel care a rămas cu Katniss. Eu am fost și sunt team Gale, pentru că omul e de 10 ori mai puternic și mai de încredere, e genul de om pe care te poți sprijini și la propriu și la figurat, pe când Peeta mi s-a părut un pămpălău care are mereu nevoie de cineva să-l salveze. Și mi-a părut rău pentru Katniss, că a rămas cu el.

4. Un gen de cărți popular din care tu nu prea citești.

Cărțile de dragoste nu prea-mi plac. Mi se întâmplă foarte rar să vreau să citesc o astfel de carte. Nu zic că nu mă ating de ele niciodată, dar astfel de volume trebuie să vină cu recomandări foarte bune de la oameni în care am multă încredere, altfel nu vor ajunge pe lista mea de lecturi.

5. Un personaj popular/extrem de apreciat care ție nu-ți place.

Rose din Academia Vampirilor. Discutam de curând cu o prietenă despre această serie (știu că o să mă bați când ne vedem, Teo) și mi-am amintit cât de mult mi-a displăcut spre finalul ultimelor volume, cât de egoistă și nerecunoscătoare mi s-a părut. Altfel, mi s-au părut niște cărți ok, dar mi-ar fi plăcut să se termine ca seria Divergent ;)

6. Un autor popular pe care tu nu îl poți citi.

John Green. Pur și simplu nu scrie genul meu de povești și mi-e foarte greu să empatizez cu personajele lui, așa că prefer să-l evit.

7. O temă foarte folosită pe care ai obosit s-o regăsești în cărți.

Insta-love. M-am săturat până în gât ca el s-o vadă pe ea și bam, iubire eternă.

8. O serie foarte populară pe care nu ești interesat/ă să o citești.

Seria Lux. Pentru că deși sunt pasionată de SF și iubesc cărțile cu extratereștri, mi-a displăcut modul cum e abordată tema în Eu sunt Numărul Patru, iar seria Lux pare același lucru, dar cu mult mai mult romance. Ceea ce nu e deloc genul meu.

9. Zicala este: Cartea e întotdeauna mai bună decât filmul. Totuși, ce film ți s-a părut ție mai bun decât cartea?

Orașul oaselor *evil grin*. Nu mi-au plăcut nici cartea, nici filmul, dar măcar ecranizarea a fost mai amuzantă și mai scurtă.

Gata! Sper că nu m-am legat tocmai de cartea voastră preferată și mai sper că măcar la una din întrebări ați fi dat același răspuns ca mine. Please, don't hate me :) Dau leapșa mai departe Leontinei, lui Dede și Teodorei.


#3cărți importante pentru mine

3carti.jpg

La fel cum doi oameni nu citesc, de fapt, aceeași carte, nu cred nici că doi oameni pot considera importante aceleași titluri. Mai ales că există extrem de multe perspective din care poți aborda ideea de „lectură importantă”: pentru unii poate fi importantă o carte care le-a provocat sentimente puternice, alții aleg să numească importantă o carte scrisă folosind un stil deosebit, pentru alții cărțile importante sunt cele care au protagoniști exemplari.

Recent, Andreea Chiuaru a povestit pe blogul ei despre 10 cărți importante pentru ea, alegând acele titluri care i-au oferit lecții. Ceea ce m-a pus și pe mine pe gânduri, așa că am decis să vă spun și eu care sunt cele #3cărți pe care le consider importante pentru mine.

Nu am ales titlurile mele preferate, nici cărțile care m-au impresionat în ultimii ani, ci am vrut să merg la rădăcinile mele de cititor, la titlurile care m-au ajutat să iubesc lectura. Care sunt mult mai multe de trei, dar am decis să vorbesc despre acele cărți care m-au ajutat să-mi formez un sistem de valori și de convingeri, cărți care m-au făcut cea care sunt astăzi.

Calea crucii și a dragonului de George RR Martin

Acesta nu e un roman, ci o nuvelă (care deschide volumul Regii Nisipurilor), dar sintetizează perfect ceea ce cred eu despre religie. Povestea este plasată într-un viitor în care omenirea s-a extins prin întreaga galaxie. Protagonistul este un Inchizitor trimis de Biserică pe o planetă unde înflorește o erezie care pretinde că Iisus a fost un îmblânzitor de dragoni până când aceștia au fost uciși de Iuda, care s-a căit ulterior, devenind cel mai devotat apostol.

Totuși, Inchizitorul descoperă cu stupoare că liderul religios al respectivei secte nu este o persoană care crede orbește în ceea ce predică. Mai mult, respectivul lider e perfect conștient că a creat o minciună... pentru că acesta este scopul lui. El face parte dintr-o comunitate de Mincinoși a căror misiune este să creeze religii cât mai atractive, adaptate populației de pe fiecare planetă populată. Nu, nu o fac pentru bani sau pentru a manipula mai ușor masele. Ci pentru că oamenii nu pot înfrunta ideea că după moarte nu mai e nimic, așa că au nevoie de un scut împotriva acestui adevăr. Și acel scut este credința, dar nu orice religie se potrivește oricui. De aceea, populația e mult mai fericită pe planetele unde Mincinoșii au creat religii noi.

Povestea se concentrează pe degradarea spirituală a Inchizitorului, dar eu am rămas de pe urma ei cu ideile despre scopul credinței. Mi s-a părut fascinantă această perspectivă, m-a intrigat faptul că religia ar fi apărarea noastră împotriva convingerii că nimic nu are rost, că existența noastră e doar o întâmplare, fără vreun scop anume. La vremea când am citit cartea, încercam să înțeleg rolul creștinismului în viața oamenilor și mă deruta senzația mea că practicile creștine nu se mai potrivesc vieții moderne... În această poveste mi-am găsit clarificările și răspunsurile. De aceea, pentru mine, e una dintre cele mai importante lucruri pe care le-am citit.

Notă: nu vreau să se înțeleagă că am o problemă cu religia, fie ea creștină sau de orice alt fel. Nu mi se pare nimic greșit sau învechit în a avea credințe personale de orice fel, și eu le am pe ale mele. Tocmai asta mi-a plăcut la povestea lui Martin, faptul că explică într-un mod foarte fain nevoia oamenilor de a-și găsi credințe potrivite propriei persoane.

2001: Odiseea spațială de Arthur C. Clarke

Iubesc multe lucruri la acest roman, dar cel mai mult și mai mult îmi place începutul, care are loc în preistorie. Ipoteza autorului este că primatele au devenit oameni în momentul în care au căpătat imaginație. Bineînțeles, lucrurile se petrec mult mai interesant și mai complex de-atât, dar eu asta am sintetizat din primele capitole ale cărții.

Și, din nou, am găsit în această idee exact răspunsul la întrebarea care mă sâcâia în perioada când am citit cartea: de ce suntem noi, oamenii, altfel față de orice alte ființe de pe planetă? Ideea că diferențiatorul ar fi imaginația mi s-a părut nu numai superbă, dar și foarte potrivită cu felul în care vedeam (și văd) eu lumea. Adică, până la urmă, capacitatea noastră de a proiecta scenarii despre viitor e primul pas către evoluție, către schimbarea în mai bine. 

Asta ne-a scos din peșteră atunci și asta ne ajută să creăm astăzi unelte extrem de sofisticate, dar și artă. De aceea, de când am citit această carte, am făcut un scop din a-mi antrena și dezvolta acest „mușchi” al imaginației. Și am ales s-o fac citind, testând astfel granițele imaginației oamenilor și depășindu-le cu ajutorul celor care și-au imaginat lumi și întâmplări fantastice.

Seria Roboții de Isaac Asimov

Ați văzut vreodată un film în care roboții se revoltă împotriva oamenilor? Terminator sau Matrix sunt două exemple foarte populare. Și, cumva, ideea asta că tehnologia se va întoarce împotriva noastră e destul de întâlnită prin diverse medii culturale. Eu m-am tot lovit de ea până când l-am descoperit pe Asimov.

Ideile lui despre cum roboții ne pot ajuta cu adevărat, fără să se revolte, fără cruzime și resentimente s-au mulat foarte frumos pe convingerile mele că tehnologia nu e o problemă în sine. La fel cum un cuțit poate fi o unealtă sau o armă, în funcție de cel care-l mânuiește, la fel și tehnologia e periculoasă doar în mâinile nepotrivite. Eu personal cred că tehnologia ne va salva de noi înșine, dar nu decimând umanitatea, ci ajutând-o. Să citesc despre un viitor în care acest lucru chiar se întâmplă, în care roboții chiar ne ajută a fost unul din micii pași care m-au dus pe drumul spre programare și IT. Și, desigur, pe drumul spre o cititoare care adoră literatura SF.

Așadar, acestea au fost, pentru mine, #3cărți importante, care m-au ajutat să-mi formez mai clar ideile despre scopul credinței, esența umanității și rolul tehnologiei. Tu ce cărți consideri că sunt importante pentru tine?

 


Recitind Game of Thrones - episodul 1

Aceia dintre voi care mă urmăresc pe Instagram știu că mi-am propus recent să citesc opt cărți în nouă zile. Mai exact, urma să plec în concediu la mare și voiam să recitesc la plajă cele opt volume din noua ediție a seriei Cântec de Gheață și Foc. Am reușit să parcurg doar două romane, așa probabil va mai dura câteva câteva luni bune până când voi termina toată seria. Nu de alta, dar am de gând să mai citesc și alte cărți între timp.

Totuși, vreau să vă țin la curent cu progresul meu, pentru că mi se pare o experiență interesantă. Rareori recitesc cărți, iar acum este pentru prima dată când recitesc o serie. Și țin musai să vă povestesc de ce planul meu nu s-a împăcat prea bine cu realitatea.

Inițial, am crezut că recitirea întregii serii e un obiectiv destul de realist. De obicei, eu citesc mult când sunt la mare, pentru că zilele acolo sunt făcute parcă pentru lenevit la soare. Și ce merge mai bine pe plajă decât o carte? Așadar, anii trecuți media mea era de vreo 4-5 cărți în 9 zile. Însă era clar că anul acesta mi-am propus un obiectiv mult peste această medie. Totuși, era vorba despre seria mea preferată și eram în sevraj pentru că anul acesta n-a apărut niciun sezon nou din serial. Așa că am crezut că o să le devorez pur și simplu, câte unul pe zi.

S-a întâmplat exact opusul. Am citit lent, greoi. Motivul e simplu: m-am trezit față în față cu personaje pe care le știam moarte. Știu că e absurd, dar m-a surprins. M-am întors în ultimele zile din lunga vară a Westerosului, în zilele când Eddard Stark era un exemplu de cinste și onoare, când Daenerys era doar o fetiță și când Cele Șapte Regate erau liniștite. Și asta m-a bulversat pentru că mi-a dat ocazia să revăd toate alegerile greșite și toți pașii care au dus la Războiul celor Cinci Regi și la morțile oamenilor pe care i-am iubit.

A fost dureros. A fost incredibil. Am iubit și urât fiecare clipă, fiecare pagină, pentru că știam ce urmează să se întâmple și nu puteam schimba nimic. Am recitit Urzeala Tronurilor dorindu-mi cu disperare ca acțiunea să fie alta de data asta, dorindu-mi ca lucrurile să nu se ducă de râpă. Am vrut ca Robert să rămână rege, ca Ned să-i rămână Mână, ca oamenii să se pregătească cum se cuvine pentru iarnă, nu pentru război. Mi-am dorit ca fiecare dintre personajele pe care le-am iubit să aibă parte de o soartă mai bună.

Dar m-am și bucurat. M-am bucurat să redescopăr Debarcaderul Regelui și Winterfellul, să călătoresc până la Zid și dincolo de el, să pun cap la cap istoria Westerosului pe baza discuțiilor dintre personaje. M-am bucurat să redescopăr cum a început totul, cum s-a încheiat vara cea lungă. Am regăsit magia acestor cărți și mi-am reamintit de ce, în ciuda anilor scurși și cărților superbe citite între timp, această serie rămâne preferata mea. Am multe cărți de suflet, dar acestea sunt cele de care nu mă pot plictisi vreodată, cele care oferă noi subtilități și noi secrete atunci când le recitești. Sunt un exemplu despre cum poți crea o lume minuțioasă fără să plictisești, despre cum poți scrie mii de pagini și să-ți faci cititorii să simtă că sunt prea puține.

Înainte să încep efectiv să recitesc Urzeala tronurilor, mi-am propus să-i scriu o recenzie când o termin. Să vă povestesc despre universul incredibil de veridic și de fascinant, despre personajele atât de umane încât le simți mai reale decât oameni pe care i-ai cunoscut, despre o intrigă fascinantă și despre o atmosferă care te va vrăji. Dar nu-mi ajung cuvintele ca să laud acest volum. E pur și simplu o poartă spre alt loc, alt timp, alți oameni. Și spre dragoni dispăruți, zei tăcuți și ființe uitate.

Dacă nu ați citit încă această serie, nu știu ce așteptați. Sau poate știu, așteptați ultimele două volume. E dreptul vostru. Dar eu nu-mi pot imagina ultimii 9 ani din viața mea fără aceste cărți, fără să fi cunoscut Westerosul. Da, așteptarea a fost și este grea. Serialul e o mică, minusculă consolare. Dar să iei parte la această poveste, să cunoști oamenii celor Șapte Regate... merită. Pur și simplu merită. Chiar dacă recitirea îți frânge inima cu fiecare pagină.


#3cărți de citit în august

Pentru mine, luna august este luna concediilor. Scriu acest articol de la mare, urmează să plec curând într-o tabără de vară... Relaxarea e cuvântul cheie. De aceea, e luna în care am cel mai mult timp pentru mine, timp pentru introspecție și pentru făcut planuri de viitor.  E luna în care, mai mult ca oricând, încerc să mă regăsesc, să-mi încarc bateriile pentru anul care vine... și să-mi încarc corpul cu soare, pentru că vine iarna.

Prin urmare, luna asta mi-am propus câteva țeluri destul de ambițioase. Și am ales să citesc - și să vă propun și vouă - #3cărți care să ilustreze această idee.

 

Urzeala tronurilor de George RR Martin

Nu știu alții cum sunt, dar eu mă aflu în plin sevraj. Iubesc Westerosul încă din 2009, de când am descoperit universul acesta genial. Și deși bănuiesc că nu vom citi finalul Cântecului de Gheață și Foc prea curând, măcar serialul mă ajuta să suport așteptarea volumului 6. Însă pentru că anul acesta nu am avut parte de un sezon nou, mi-am propus să recitesc cele cinci volume deja apărute. Planul era să le termin în timpul concediului de la mare, dar mai stau pe litoral doar două zile și n-am terminat nici măcar două volume, așa că probabil saga recitirii mele se va prelungi până spre finalul anului.

Detalii despre carte aici.

 

Acum mă înalț de Kiersten White

De-a lungul timpului, nu am citit mai deloc romane istorice pentru că am preferat să aflu poveștile altor lumi, chiar dacă erau inventate. Totuși, această serie e cumva o combinație între cele două, fiind o istorie alternativă, în care fiica lui Vlad Țepeș luptă pentru pământurile ei. Da, e o serie cu câteva clișee ale genului Young Adult, printre care un triunghi amoros (mai interesant decât media, dar tot enervant), dar primul volum mi s-a părut suficient de captivant cât să vreau să citesc mai departe. Și mi-a plăcut mult protagonista, m-au impresionat patriotismul și ambiția ei.

Detalii despre carte aici.

 

Bani. Muncă. Timp liber de Elena Vlădăreanu

Ultima poezie pe care am citit-o a fost în liceu, pentru că trebuia studiată pentru BAC. Altfel, eu am o relație de distanțare politicoasă față de versuri: eu mă feresc de ele și ele nu mă pun să le interpretez. Evident, respingerea mea e cauzată de sistemul nostru de învățământ, care te punea să ghicești ce a vrut poetul să spună. Pentru că, evident, o poezie despre o albină nu e despre o albină, nu nu nu, albina e sufletul poetului, desigur... Mi-a luat mult timp să realizez că nu mai trebuie să ghicesc ce vrea autorul să spună, acum că am terminat cu școala, așa că mi-am propus să aflu dacă n-aș putea, totuși, să mă bucur și de lectura unui volum de poezie.

Detalii despre carte aici.

Voi ce v-ați propus să citiți luna asta? Și mergeți undeva frumos în concediu în august?


Recenzie: Prințul spinilor

Teoretic, înainte să începi să scrii o recenzie, ar trebui să știi cam ce vrei să spui despre carte (cel puțin așa fac eu, pornind la drum cu un schelet pe baza căruia construiesc articolul). Problema e că, de data asta, mi-e imposibil să mă hotărăsc dacă protagonistul e genul de personaj pe care n-ai cum să nu-l iubești sau e pur și simplu un mic sociopat pe care o să-l detești cu pasiune. Totuși, cumva, cred că Jorg reușește să fie detestabil și simpatic în același timp.

Povestea:

Jorg este prințul moștenitor al regatului Ancrath, parte a Imperiul sfărâmat. Lumea lui e una foarte violentă, așa că la doar 9 ani, el asistă neputincios la moartea mamei și a fratelui său mai mic, dar și la refuzul tatălui său de a-i răzbuna. Prin urmare, Jorg decide să-și caute singur dreptatea și fuge de la castel cu o bandă de tâlhari.

Pe drum, însă, își va schimba planurile de răzbunare în ceva mult mai ambițios: va decide să câștige Războiul Sutei și va unifica Imperiul Sfărâmat. Va reuși, desigur, deoarece el înțelege regulile jocului: onoarea, dragostea sau dreptatea sunt doar cuvinte, slăbiciuni care împiedică oamenii să câștige. Ah, și va deveni rege înainte de a împlini 15 ani.

Părerea mea:

În ciuda protagonistului tânăr și a încadrării în genul fantasy, n-aș recomanda Prințul spinilor decât celor care înțeleg că un decor medieval poate aduce după sine și o duritate a acțiunii și limbajului. E un roman care nu se ferește de violențele vremurilor în care are loc povestea, iar protagonistul e chiar mai dur decât tovarășii săi jefuitori. Totuși, după cum spuneam la început, deși e un drac împielițat, Jorg îți intră cumva pe sub piele și-ți devine simpatic. Pentru că, în ciuda cinismului și a setei sale de sânge, te lasă să-i vezi și umanitatea.

Partea mea preferată a romanului, însă, este faptul că acțiunea are loc în viitorul nostru. După ce războiul nuclear destabilizează planeta, omenirea e forțată să se întoarcă într-o epocă medievală, unde cea mai bună armă e o sabie sau un arc. Totuși, relicvele Constructorilor sunt peste tot: de la arme biologice la mutanți, de la necromanție la vrăjitori ai somnului, tehnologia a devenit acum magie. O magie pe care extrem de puțini știu s-o folosească și pe care nimeni n-o înțelege în totalitate.

În această lume în care coexistă securi de război și arme tehnolgic avansate, cartea nu are cum să nu te prindă. Naratorul nostru e chiar Jorg și indiferent dacă îți devine sau nu simpatic, povestea sa are capitole scurte și o acțiune alertă. De asemenea, Prințul spinilor e genul de roman care te aruncă direct în mijlocul evenimentelor, explicațiile venind pe parcurs, lucru care mie mi-a plăcut întotdeauna. Istoria lumii ne e oferită picătură cu picătură, printre scene de luptă și momente tensionate, printre uneltiri ale oamenilor, dar și ale forțelor oculte care îi manevrează ca pe pioni.

În plus, romanul nu e liniar. Povestea alternează între prezentul unde Jorg cel de 14 ani revine în regatul tatălui său și trecutul în care Jorg cel de 9 ani vrea să plece de acasă. Acest aspect al relatării te lasă să încerci să ghicești informațiile lipsă din anii petrecuți de prinț pe drumuri și mie îmi place enorm când un roman mă provoacă să intuiesc anumite informați înainte ca ele să fie dezvăluite. Totuși, sunt destule răsturnări de situație care m-au făcut să apreciez modul în care Lawrence își construiește poveștile.

Abia aștept volumul următor, abia aștept să văd ce va face Jorg mai departe și dacă va reușit ce și-a propus: să fie împărat înainte de a împlini 20 de ani. Între timp, însă, vă recomand cartea dacă vreți să citiți un fantasy foarte dark, care îmbină excelent o lume medievală cu relicvele unui viitor avansat. De asemenea, dacă vă plac anti-eroii, Jorg o să vă meargă la suflet!

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Nemira și din librării online precum Libris sau Cartepedia.