SF-ul nu e genul tău? Încearcă aceste 5 cărți

Scriu despre romane science fiction de vreo cinci ani, timp în care am stat de vorbă cu o serie de cititori care nu agreau acest gen. Am întâlnit toate tipurile de prejudecăți, de la cele care spun că partea științifică e prea dificil de înțeles, până la ideea că SF-ul e doar despre extratereștri și lupte în spațiu. De fiecare dată, am încercat să recomand câte o carte care să le demonteze convingerile greșite. Așa am observat că anumite titluri se potriveau mai multor persoane, că recomandam cam aceleași câteva cărți. Prin urmare, am decis să alcătuiesc o listă pentru cei care nu se tem să încerce ceva nou, ceva care le-ar putea spulbera prejudecățile.

Ordinea e aleatoare pentru că nu cred că există o carte pe care, dacă o vei citi (sau recomanda unui reticent), vei deveni brusc fanul numărul 1 al romanelor SF. Cred că fiecare cititor e diferit și că o carte nu se potrivește oricui. Dar nu vei afla niciodată dacă SF-ul ți se potrivește fără să încerci, nu?

Un lung drum spre o planetă mică și furioasă de Becky Chambers

Multă lume are senzația că romanele SF sunt foarte reci și serioase, pline de fizică cuantică și de calculatoare inteligente. Romanul acesta este incredibil de cald și de frumos. Un lung drum... spune povestea unui echipaj foarte divers de ființe care devin, încet încet, o familie. Da, acțiunea are loc în spațiu și da, o parte din personaje sunt ființe extraterestre. Totuși, este o carte despre cum să găsești armonie în diversitate și cum, pus în situații limită, vei descoperi cine sunt cei care te vor susține mereu.

Nu e o carte care abundă în detalii științifice și nu e o carte despre lupte în spațiu între oamenii buni și extratereștrii răi. E povestea unor ființe care își găsesc locul în Univers, și locul lor e una alături de cealaltă.

Găsești recenzia mea aici și cartea aici.

 

Wild Cards - antologie editată de George RR Martin

Îți plac super-eroii? Cu câteva excepții (cum ar fi magicul Dr Strange), poveștile lor sunt SF. Și deși din punct de vedere științific, totul e un mambo-jumbo improbabil, aventurile lor nu sunt mai puțin captivante, fascinante sau frumoase.

WildCards spune povestea unei lumi în care unii oameni devin super-eroi, în timp ce alții sunt deformați pe viață. E povestea unei societăți care încearcă să funcționeze în continuare, deși totul s-a schimbat. Și e o poveste scrisă de niște autori foarte buni și foarte atenți la detalii (nu degeaba volumele din seria Cântec de gheață și foc au mii de pagini). În plus, din punct de vedere literar, cartea asta nu e tocmai un roman, dar e mai mult decât o simplă culegere de povestiri. E un hibrid fabulos, care o să vă placă.

Găsești recenzia mea aici și cartea aici.

 

Bacalaureat de Ovidiu Eftimie

Până acum, am recomandat doar cărți destul de măricele, așa că era momentul pentru ceva scurt, care se citește repede. Cartea aceasta e precedată de povestea din Arhanghelul Raul, dar poate fi citită și independent. Și mi s-a părut mai aproape de SF comparativ cu Arhanghelul

Bacalaureat este o carte amuzantă, ușoară, despre o invazie extraterestră care are loc într-o comună din România. E ironică, absurdă pe alocuri, plină de personaje neaoșe caricaturizate-și-nu-tocmai. Le simți reale. Ridicole uneori, dar totuși reale. Din nou, avem ceva science mumbo-jumbo, dar e distractiv.

Găsești recenzia mea aici și cartea aici.

 

Cioburi de stele de Amie Kaufman și Meagan Spooner

Dacă ești fanul poveștilor de dragoste în care protagoniștii descoperă încet-încet că se potrivesc, deși vin din lumi diferite, asta e cartea pentru tine! Decorul este singurul element SF: acțiunea are loc pe o planetă pe care se prăbușesc doi tineri care vor descoperi nu numai faptul că își formaseră o părere greșită unul despre celălalt, dar și că lumea pe care aterizează forțat ascunde câteva secrete.

Cioburi de stele e o carte relaxantă, cu o poveste de dragoste simpatică. Spre deosebire de multe alte romane de dragoste, nu mi s-a părut nimic forțat la relația celor doi și chiar ei mi s-au părut ok. Sper să vă placă și vouă romanul, mai ales că se citește lejer, într-o zi în care e prea cald ca să nu lenevești cu o carte bună în brațe.

Găsești recenzia mea aici și cartea aici.

 

Copiii timpului de Adrian Tchaikovsky

N-o să mă satur niciodată să recomand cartea asta.

Există mai multe tipuri de romane SF. Unele au doar câteva elemente care creează un cadru exotic sau mai interesant pentru o poveste care ar putea la fel de bine să aibă loc pe Pământ. Sunt altele în care elementele SF sunt miezul și esența, iar restul e decor. Există și multe subgenuri ale SF-ului. Avem distopiile, care se folosesc de istorie și de sociologie ca să contureze un viitor sumbru, dar posibil. Sunt cărțile space opera, în care oamenii se plimbă prin spațiu și dau peste tot felul de alte ființe. Se poate să-ți placă doar cărțile cu elemente SF destul de light sau, dimpotrivă, cele în care speculația științifică e la mama ei acasă. N-ai cum să știi fără să încerci. De aceea, am încercat să recomand cărți din tot spectrul SF. Și nu puteam să nu recomand una puțin mai hard.

 

Copiii timpului conține destul de multă biologie și chimie. Nu înfricoșător de multă, nici măcar destulă ca să-ți reamintească de profa ta oribilă de chimie sau de bio. Dar vorbește despre genetică și evoluție și ADN. Are și o parte de sociologie, când îți povestește despre schimbările relațiilor de putere care au loc la bordul unei nave spațiale. Și are și absolut genialii și superbii păianjeni. Pentru mine, cartea asta este pur și simplu un tur de forță al imaginației, e extraordinară și am iubit fiecare pagină. S-ar putea să nu-ți placă. Dar s-ar putea să ți se pară absolut extraordinară. Ar putea deveni cartea de care vei scăpa la un schimb de cărți sau următoarea ta carte preferată. Nu e un risc pe care merită să ți-l asumi?

Găsești recenzia mea aici și cartea aici.


Blogosfera SF&F: Oameni și Zei de Rodica Bretin

După cum scriam și pe Goodreads, Oameni și zei mi-a plăcut neașteptat de mult. Personajele nu m-au impresionat, povestea mi s-a părut o îmbinare de clișee și stilul în care sunt scrise gândurile a două personaje e atât de asemănător că uneori le confundam. Și totuși, cumva, romanul mi-a trezit și menținut interesul, m-a făcut să vreau să aflu ce se întâmplă mai departe.

Povestea:

Cu secole înainte de apariția oamenilor, atlanții și viracocha au luptat împreună împotriva karghanilor, ființe rele cu un singur scop: să ucidă tot ce le iese în cale. De aceea, deși nu erau prietene, cele două popoare au decis să se alieze, realizând că altfel nu au nicio șansă de supraviețuire. Și în ciuda faptului că împreună au câștigat războiul, atlanții și viracocha au decis să-și arate mărinimia și nu au ucis toți karghanii, crezând că astfel nu se coboară la nivelul lor.

Însă în timp ce oamenii se ridicau în două picioare, descopereau focul, motoarele cu aburi și creau civilizația de azi, karghanii s-au ascuns printre ei, adaptându-se fără să-și uite scopul: să tortureze și să ucidă. Acum, un karghan începe să-și facă simțită influența în Canada. Dar Kayla nu știe nimic din această istorie, ci crede că puterile ei telekinetice sunt doar o anomalie și că ea e un om normal. Însă viața ei se va schimba atunci când va începe să înțeleagă că istoria atlanților e și istoria ei și că puterile ei speciale o fac o țintă foarte atractivă, în timp ce lipsa ei de cunoștințe o transformă într-un pion în mâinile propriilor rude.

Părerea mea:

După cum spuneam, personajele nu prea m-au convins. Atlanții și viracocha - numiți și Cei vechi sau protectorii - sunt, teoretic, niște ființe care au trăit secole, care au acumulat mai multă experiență decât am putea un om să-și imagineze. Totuși, mi-au lăsat impresia unor tineri adulți aroganți, care au putere și libertatea de a face orice vor, dar sunt prea lipsiți de experiență pentru a folosi această putere așa cum ar trebui. De asemenea, puterile lor supraumane au fost strict de dragul nevoilor acțiunii, funcționând doar când era util și putând fi neutralizate cu praf magic atunci când era nevoie să nu le aibă.

Cumva, cel mai ok personaj mi s-a părut karghanul, dar cred că e doar pentru că n-a apărut prea mult de-a lungul poveștii. E pur și simplu un om de afaceri corupt, care își extinde dominația financiară în Canada. N-am înțeles cum anume luptau Cei vechi împotriva lui, când tot ce fac de-a lungul cărții e s-o ajute pe Kayla, dar acesta e doar primul volum al unei serii, poate va avea loc în următoarele volume lupta pentru viitorul planetei promisă pe coperta a 4-a.

Altfel, povestea e simpatică. Dacă n-ar fi niște scene de tortură destul de grafice spre final, ar fi un Young Adult perfect: avem protagonista-specială-care-nu-știe-ce-specială-e, avem gașca-de-prieteni-speciali-care-apără-lumea, avem inamicul-baubau-care-e-răul-întruchipat, plus un fundal de istoria-nu-e-cum-o-știm-mega-conspirație-oau. Din păcate, scenele acelea de tortură nu prea îmi dau voie să recomand cartea pentru un public tânăr, deși pe mine momentele respective nu m-au afectat emoțional prea tare. Pur și simplu felul cum le povestea Kayla nu m-a convins și oricum era clar că urmează să fie salvată.

Ceea ce mi-a plăcut, însă, la roman, e vocea naratoarei. În fine, teoretic e vocea naratoarelor, pentru că pe lângă Kayla, acțiunea e relatată uneori și de Lorena, o urmașă a atlanților. Însă gândurile celor două sună la fel. Totuși, sună bine, e un flux al gândirii care mi s-a părut scris interesant. Poate, pe alocuri erau cam multe întrebări retorice, dar mi-a plăcut.

Și acțiunea e cumva catchy. Chiar dacă nu e tocmai originală și nemaivăzută, curge bine. Nu prea poți intui ce se va întâmpla mai departe pentru că multe lucruri depind de puterile Celor vechi, care nu merg tot timpul, dar și de modul cum conlucrează ei. Dar oricum, comparativ cu alte minuni citite anul acesta la Blogosferă, e o carte cu cap și coadă, cu mijloc și sens. Nu e foarte profundă sau serioasă, nu te face să-ți pui întrebări existențiale, dar e entertaining.

Așadar, dacă vă doriți o carte cam ca o bandă desenată cu super-eroi, o să vă placă Oameni și zei. De fapt, chiar cred că e un roman care s-ar preta foarte bine la a fi transformat în bandă desenată, sunt destule scene care ar arăta bine între chenare albe.

blogosfera sf&f.png

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Oameni și zei, le găsești pe blogurile:

În august vom scrie despre Arlequine de George Cornilă. Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.


Recenzie: Puterea

Cartea asta a fost ca un duș scoțian: are fragmente foarte calde și frumoase, în care Puterea pare să schimbe lumea în bine și fragmente care îți dau fiori reci pe spate, pentru că aceeași lume pare să se ducă de râpă. Întregul, însă, este un roman pur și simplu extraordinar, genul acela de carte pe care ți-ai dori s-o citească fiecare om.

Povestea:

Pe întreg Pământul, fără vreun motiv aparent, fetele încep să poată folosi o Putere nouă, inexplicabilă: au capacitatea de a genera și manipula electricitate. De la un șoc mic și plăcut până la un curent ucigaș, de la un spasm muscular la un creier prăjit, ele au Puterea de a face ceea ce vor. Inclusiv să „trezească” această abilitate în alte femei, indiferent de vârstă, deși există și cazuri rare de tinere care nu pot folosi Puterea. La fel cum există cazuri rare de bărbați care o pot folosi.

În ciuda încercărilor de a reveni la situația anterioară, lumea tocmai a trecut printr-o majoră răsturnare a forțelor care nu poate fi anulată. Cum afectează asta omenirea? Ce fac femeile care descoperă că nu mai pot fi supuse? Cum se adaptează bărbații unei lumi în care pot fi oricând reduși la tăcere? Răspunsurile pe care le oferă acest roman o să vă surprindă.

Părerea mea:

Primele manifestări ale Puterii apar la fete puse în situații limită: abuzuri, violuri, violențe. Așa începe această carte, cu o parte din personaje trecând prin lucruri inimaginabile. Comise de bărbați. O vreme, am avut senzația că acțiunea se continuă în aceeași idee: femeile care folosesc Puterea sunt victime, iar bărbații sunt agresorii, așa că ele trebuie să se apere cumva. Prin urmare, inițial am crezut că citesc o carte scrisă de o persoană ultra-feministă. Și deși premiza mi se părea interesantă, mă deranja senzația asta că bărbații sunt demonizați.

Însă, pe nesimțite, toată această forță revoluționară și toată această senzația de eliberare se transformă în ceva grotesc. Victimele devin încet-încet agresori, iar alte persoane nevinovate sunt transformate în victime. Secolele de nedreptate devin justificări, iar oameni nevinovați sunt prinși la mijloc.

Mi-a plăcut cartea, mi-a plăcut premiza ei și modul cum ideea de bază e transformată într-un roman fascinant și memorabil. Dar cel mai mult m-a impresionat modul cum e „ambalată” povestea: la 5000 de ani după apariția Puterii, un istoric (bărbat) n-a avut mare succes cu cărțile sale științifice, așa că îi trimite editoarei sale ciorna acestui roman, în care încearcă să-și transforme ipotezele într-o poveste cu priză la public. Sunt foarte puține bucățile din acest viitor (câteva pagini la început și la final), dar sunt suficiente ca să vedem câteva clipe cum ar arăta o societate condusă de femei. Și e exact la fel cu a noastră. Ceea ce mi-a plăcut și m-a întristat și mi s-a părut o concluzie perfectă a unui roman excelent.

Puterea, în sine, e ceva fascinant și care te va pune pe gânduri. E ceva ce poate fi folosit în atât de multe feluri, după cum ni se demonstrează iar și iar. E mai mult decât un instrument de apărare, e o schimbare fundamentală... și totuși, omenirea dezamăgește din nou. De-a lungul a generații, femeia a fost mereu considerată cea blândă, care îngrijește casa și familia, în timp ce bărbatul era apărătorul, războinicul, vânătorul. Dar pune o armă în mâinile unei femei, dă-i Puterea, și vei descoperi aceleași înclinații spre violență. Pentru că putem. Pentru că e îmbătător simplul gând că poți transforma ființa din fața ta în cenușă. Suntem la fel. La fel de răi, de agresivi, de pricepuți la a cauza durere.

Vă recomand cartea. Punct. Chiar nu mi se pare că e o carte nișată, care să se potrivească doar unui anumit public (cu mențiunea că poate fi destul de violentă pe alocuri, sunt câteva scene foarte dure de-a lungul cărții. Dar nu e absolut niciun fragment de violență inutilă sau gratuită). E un roman care merită citit de oricine pentru că e o poveste din care avem cu toții de învățat.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Storia Books sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Leapșa: Jumătatea anului - bilanț

Jumătatea anului - bilant.png

De fapt, leapșa se numește Mid-Year Book Freak-Out Tag, dar pentru că nu-mi plac lucrurile traduse doar parțial, am decis să-i schimb titlul. Am preluat-o de la Leontina (și între timp mi-a fost pasată și de Andreea).

Am vrut să răspund la întrebările din această leapșă pentru că e prima dată când mi-am depășit obiectivul de a citit o carte pe săptămână. De obicei, rămân în urmă și recuperez abia prin august-septembrie. Totuși, conform Goodreads, suntem în a 28-a săptămână a anului și am citit deja 30 de cărți și un roman grafic. Așa că e momentul pentru bilanț!

1. Care este cea mai bună carte pe care ai citit-o anul acesta?

Copiii timpului. Clar. De departe. OMG, cum e cartea asta <3. Dacă m-aș putea reîncarna în orice personaj ficțional din orice carte, atunci clar aș fi un păianjen. Ador societatea lor și modul în care abordează ei lumea și viața. Serios, citiți cartea asta! E genială!

2. Care este cea mai bună continuare pe care ai citit-o?

Cumva, anul acesta n-am citit decât cărți de sine stătătoare sau primele volume ale unor serii, cu o excepție: Un tron întunecat, al doilea volum al seriei Trei coroane întunecate. Întâmplător, titlul acesta chiar e un răspuns bun la întrebare, pentru că mi s-a părut o continuare foarte faină.

3. Numește o carte publicată recent, dar pe care nu ai citit-o încă.

În ultimul timp au apărut pe piață o grămadă de cărți pe care vreau să le citesc, așa că aș putea înșira aparițiile editoriale recente de la vreo 3-4 edituri. Totuși, am să numesc doar următoarea carte de pe lista mea de lecturi: Prințul spinilor. Mi-a fost recomandată de câțiva oameni în care am încredere și abia aștept să termin ce citesc acum și să mă apuc de ea!

coperta_Fire_and_Blood.jpg

4. Ce carte care se va lansa în a doua jumătate a anului aștepți cu nerăbdare?

Fire. And. Blooooood, baby!!! Da, știu, nu e Winds of Winter. Dar o bucată mare de fake history din tărâmul meu ficțional preferat e mai bună decât nimic, nu? Abia aștept să mă întorc în Westeros, abia aștept să citesc poveștile primilor Targaryeni, abia aștept dragonii!!!

5. Care a fost cea mai mare dezamăgire literară a anului?

Din toate cărțile citite anul acesta, sunt trei despre care cred că n-ar fi trebuit publicate vreodată, pentru că sunt doar niște ciorne nerevizuite și needitate. Toate trei sunt semnate de autori români și pe toate trei le-am citit în cadrul Blogosferei SF&F, altfel nu cred că s-ar fi regăsit pe lista mea de lecturi. Totuși, am să nominalizez doar Noaptea lemurienilor, pentru că de la editura care a publicat-o - Pavcon - aveam cumva așteptări mai mari. Mai am câteva cărți de la Pavcon în bibliotecă, deci mai au niște șanse, dar prima mea experiență cu o carte de la ei a fost foarte dezamăgitoare.

6. Dar cea mai mare surpriză?

Copiii timpului! Chiar nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. Dar ca să mai numesc și alte cărți, voi alege Puterea (despre care plănuiesc să scriu săptămâna viitoare). E o carte care începe ca un manifest „anti-bărbați” și se termină într-o distopie înfiorătoare, care are o morală pe care am iubit-o: indiferent care e „sexul puternic”, omenirea e în continuare alcătuită din brute care vor crea o societate nedreaptă și inegală.

7. Care este noul tău autor preferat?

Ana Mănescu, pentru că Sinuciderea ielelor m-a făcut să vreau să-i citesc și celelalte volume. Nu că n-ar fi și alți autori citiți anul acesta de la care vreau și alte cărți, dar în cazul lor aș căuta romane din aceeași serie sau scrise în același gen. În schimb, știu că Sinuciderea e prima carte fantastică a Anei, dar sunt curioasă să văd cum scrie în alte genuri :)

8. Care este cel mai recent crush ficțional al tău?

Cât de dubios ar fi dacă aș numi un păianjen? :)) Dar serios vorbind, nu m-a dat pe spate niciun personaj masculin anul acesta. Rămân la vechile mele crush-uri.

9. Dar cel mai recent personaj preferat?

Grace din Bad Romance. M-a impresionat forța ei interioară, faptul că a ales să facă ce era mai bine pentru ea. #gogirl!

10. Numește o carte citită anul acesta care te-a făcut sa plângi.

Printre tonuri cenușii, care este motivul pentru care iar o să stau o vreme foarte departe de cărțile realiste. Nu de alta, dar chiar nu-mi place să mi se reamintească ce specie oribilă suntem, cum acceptăm lucruri nedrepte atâta timp cât noi suntem în siguranță și cât rău putem să facem altora doar de dragul propagandei.

11. Și una care te-a făcut fericită.

Copiii timpului? Și, din nou, ca să dau o șansă și altor cărți, Wild cards m-a făcut foarte fericită. E un set de povești excelente despre super-eroi, dar sunt povești fără plot-holes și lazy writing, spre deosebire de multe din benzile desenate și filmele care mi-au plăcut. Abia aștept următorul volum <3

12. Care este cea mai bună ecranizare a unei cărți pe care ai văzut-o anul acesta?

Cu drag, Simon. Mi-a plăcut faptul că e o adaptare destul de fidelă cărții și ambele îți dau o stare foarte plăcută. Și cartea și filmul sunt simpatice și adorabile și merită.

13. Care este recenzia preferată pe care ai scris-o în acest an?

Asta. A fost o întâmplare fericită faptul că am citit cartea și mi-a plăcut enorm modul cum propria mea experiență s-a potrivit cu romanul. Și cred că am reușit să redau acea senzație și în recenzie.

coperta-urzeala-tronurilor.jpg

14. Numește cea mai frumoasă carte pe care ai cumpărat-o anul acesta?

Mi-am cumpărat (din nou) setul complet Game of Thrones în ediția nouă de la Nemira, pentru că sunt pur și simplu superbe și n-am putut să rezist. Nu e ca și cum e al treilea set din biblioteca mea, nununu, nu am o obsesie sau ceva. All is good, carry on :))

15. Ce carte trebuie să citești până la finalul anului?

Fire and Blood.

 


Recenzie: Bad Romance

Citesc foarte rar cărți romantice. Sunt o persoană care crede că iubirea nu e de-ajuns pentru ca doi oameni să poată conviețui. Cred că o relație e ceva ce se construiește de-a lungul timpului de către doi oameni dedicați. Și mai cred că o poveste de dragoste nu e alcătuită doar din plimbări prin parc și cine romantice, ci și din frecatul veceului sau certurile pe temperatura de la termostat.

Dar cred și că-ți poți pierde capul pentru persoana greșită, că poți să te minți singură că ți-e bine, că iubirea ți-e de-ajuns și toate astea doar pentru că nu știi cum să pleci.  De aceea am vrut să citesc Bad Romance. Am vrut să văd că există o carte pentru cele care nu știu să plece. O carte care să-ți transmită un singur lucru: tu ești responsabilă pentru tine. Și doar pentru tine.

Povestea:

Acum un an, Gavin, artistul chinuit de orășelul prea mic în care trăiește, a observat-o pe Grace. Tânărul fusese părăsit recent de iubita lui și încercase să se sinucidă, dar acum părea să se simtă mai bine... și mai atras de Grace. Căreia i-a oferit ceea ce ea credea că e relația perfectă. Doar că de-a lungul anului petrecut împreună, ea a început să înțeleagă că el e doar o capcană, o persoană care o ține în loc, captivă într-o relație abuzivă. Acum, Grace trebuie să se aleagă pe ea.

Dar înainte de a pune punct relației, tânăra ne va purta prin povestea iubirii lor, începând cu momentele în care tânjea după Gavin și ajungând la clipele în care a început să înțeleagă că el nu e pentru ea.

Părerea mea:

Cel mai fain lucru la cartea asta e că îți arată cum e, cu adevărat, o relație toxică. Nimeni nu se trezește peste noapte abuzat, ca să poată pur și simplu să plece. E ca povestea cu broasca scufundată în apă care se încălzește treptat: când apa fierbe, e deja prea târziu pentru broască să mai fugă. La fel e și povestea dintre Gavin și Grace. La început, au o relație absolut perfectă: el e evadarea ei din iadul de acasă, unde se simte nimic mai mult decât o slujnică, iar ea e colacul lui de salvare într-o mare de tristețe care îl apasă. Până când, încet-încet, Grace își dă seama că ea e mereu de vină pentru tristețea, gelozia și furia lui Gavin, ca și cum e datoria ei să le împiedice și să-i asigure lui fericirea.

Mi-au plăcut mult și personajele, în special Nat și Lys, prietenele lui Grace și cele care au ajutat-o atunci când avea cea mai mare nevoie de ele. Cumva, întreaga viață a lui Grace părea rețeta spre dezastru: o familie destrămată, un tată alcoolic, o mamă abuzată și acum, un prieten abuziv. Dar cele două prietene au fost cu adevărat evadarea ei din iad, pentru că au ajutat-o să vadă adevărul despre Gavin și apoi i-au oferit tot ce avea nevoie ca să se elibereze.

Gavin, în schimb, a fost exact pe dos. Se vede că are multe probleme nerezolvate, în ciuda mediului perfect sigur și deschis în care a crescut. Apropo, mi-au plăcut enorm părinții lui, deși mi i-aș fi dorit mai fermi când venea vorba de ceea ce are sau nu voie să facă fiul lor sinucigaș. Revenind la el, mi-e greu să-l condamn pentru că sunt convinsă că nu încerca intenționat să o facă prizonieră pe Grace. Pur și simplu cred că avea mult prea multe emoții pe care nu știa cum să și le gestioneze, așa că răbufnea în crize de gelozie sau crize de victimizare. Și cum poți fi supărată pe un băiat care plânge, nu? E simplu: atunci când înțelegi că are probleme și că nu e datoria ta să i le rezolvi, mai ales dacă el n-o face.

Totuși, mi-a plăcut mult cartea pentru că vorbește despre alegerile și sarcinile fiecăruia. Despre faptul că siguranța și fericirea ta sunt propria ta responsabilitate, în timp ce sentimentele celor din jur țin de ei. Nu poți controla reacția unui om, poți controla doar propriile acțiuni. Și nu merită să te sacrifici pentru nimeni, niciodată. O relație sănătoasă e una în care ambii parteneri cresc împreună, nu cea în care unul îl trage în jos pe celălalt sau cei doi se sabotează reciproc. Și despre aceste lecții vorbesc toate relațiile din Bad Romance: și cea dintre Grace și Gavin, și cele dintre părinții sau prietenii lor.

Așadar, vă recomand cartea indiferent care sunt credințele voastre personale despre iubire și relații. E un roman bazat pe fapte reale și se simte că e scris de cineva care știe despre ce vorbește. Cred că o să vă ajute să înțelegeți mai bine anumite aspecte ale interacțiunilor dintre oameni. Pe mine, una, m-a ajutat să văd cu alți ochi câteva relații de prietenie, așadar nu e musai să fiți în vreo relație abuzivă ca să vă ofere o nouă perspectivă asupra lucrurilor.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Herg Benet sau din librării online precum Libris.