Recenzie: Bani. Muncă. Timp liber

Puțină istorie despre relația mea cu poezia:

Există multe feluri de profesori de română. Eu am prins două extreme. Profa’ din generală ne-a ajutat să înțelegem un text citit și să fim în stare să scriem despre el fără să trebuiască să tocim comentarii. Profa’ din liceu ne-a dictat comentarii pe care să le tocim. Am studiat poezii și în generală, și în liceu. În ambele situații, la ora de română am învățat să le detest.

De fiecare dată când discutam despre o poezie, ea trebuia interpretată. Trebuia să însemne ceva. Același ceva pentru toată lumea. Asta m-a terminat de fiecare dată: faptul că trebuia să-i găsim înțelesul. Unul singur, mereu: ce a vrut poetul să spună? Nu ce ai simțit tu. Nu ce ai înțeles tu. Nu. Ce a vrut poetul să spună? Timp de patru ani de zile, am căutat alături de profesoara noastră acest înțeles, ghidați pas cu pas până când cineva îl descoperea. Următorii patru ani, ni s-a vârât pe gât, direct.

Apoi, mi-am petrecut patru ani ferindu-mă de poezie. Nu mă mai interesa ce a vrut poetul să spună. Treaba lui.

Oricum n-am crezut vreodată că știe cineva ce-a vrut el (sau ea), de fapt, să spună. Poate nici măcar n-a vrut să spună ceva. Poate a vrut doar să transmită. Să te facă să simți ceva. Poate n-a avut un mesaj, un crez, un manifest pe care trebuia să-l ghicești. Poate a vrut doar să-ți smulgă un zâmbet, o lacrimă, un tresărit interior. Poate a vrut doar să nu rămâi indiferent în fața versurilor lui (sau ei). Dar nu poți scrie asta la BAC, nu-i așa?

Și dacă poetul a vrut într-adevăr să spună ceva? Dacă adevărul e acolo, bine codificat, și eu nu-l pricep? De ce m-ar minți profesorii? Mi-au spus că e un mesaj acolo, mi-au explicat cum funcționează figurile de stil, ar trebui să pot înțelege. Nu? Dar dacă poetul e mai deștept decât mine? Dacă nu pricep ce a vrut el (sau ea) să spună? Dacă o dau în bară, dacă pricep altceva, dacă nu descopăr mesajul adevărat?

Am fugit timp de patru ani de poezie. Însă ea te poate găsi, chiar și atunci când te ferești. O poză pe Instagram. O strofă aruncată pe Facebook. Versurile albe scrise în adolescență, găsite pe un caiet vechi. Lucruri care să te ajute să uiți că trebuie să afli ce a vrut poetul să spună. Lucruri care te fac să simți, ceea ce ți-e de-ajuns.

Azi, pentru mine, poezia e ceva foarte personal. Se spune că doi oameni nu pot citi aceeași carte, pentru că fiecare va înțelege altceva din același text. La poezie, mi se pare de două ori mai adevărat: nu cred că o persoană poate citi de două ori aceleași versuri, pentru că de fiecare dată va înțelege, simți, percepe, trăi altceva.

Așa că am decis să citesc o carte de poezii. Și-am început cu acest volum pentru că mi-a fost recomandat de cineva care știa că n-am mai citit versuri de ani de zile, că mi-e frică de ele, că în adâncul meu sunt o fetiță de 13 ani care se teme că nu va înțelege mesajul ascuns, că secretul poetului îmi va rămâne inaccesibil.

Despre carte:

Bani. Muncă. Timp liber este un volum care vorbește despre viața de zi cu zi a unui artist. Despre provocări și greutăți, despre prejudecăți și percepții. Ies la iveală frustrări și lupte, furie și resemnare. Lucruri prin care trecem cu toții, artiști sau nu, situații în care ne putem regăsi, sentimente pe care le cunoaștem prea bine.

Totodată, nu e un simplu volum de poezie. Îmbină și imagini sau fragmente de e-mailuri, totul ca să transmită anumite senzații sau trăiri. Te face să te gândești cu adevărat la cele trei teme din titlu, să te întrebi în ce măsură își fac ele simțită prezența în viața ta și dacă nu cumva e prea mult, sau prea puțin, sau prea nesănătos.

Părerea mea:

Mi-a plăcut să citesc acest volum. Pur și simplu m-am simțit bine făcând-o. Mi-a lăsat impresia de autenticitate și de onestitate. Mi s-au părut trăiri puse în pagină, m-am regăsit în unele din ele, le-am înțeles pe altele.

Cumva, totul mi-a sugerat lipsa regulilor, suspendarea lor. Versurile albe rimau uneori, lungimea versurilor era constantă uneori, alteori nu, uneori totul se schimba în cadrul aceleiași poezii. Până și delimitarea poeziilor mi s-a părut interesantă. E ușor neclară (sau poate așa am perceput-o eu), ceea ce face ca uneori, să poți citi mai multe bucăți fie ca texte independente, fie ca fragmente ale unui întreg. Și mi-a plăcut asta, mi s-a părut că-mi dă și mai multă libertate de a înțelege ceea ce vreau eu, de a simți așa cum îmi doresc în acel moment.

Elena Vlădăreanu scrie poezii care nu te lasă indiferent. Le simți, îți provoacă stări, senzații, sentimente. Frustrarea, furia, resemnarea, nedreptatea, toate sunt și ale tale. E ușor să te lași prins în cuvinte, e ușor să te gândești că asta ar putea fi viața ta, e o viață perfect plauzibilă într-o societate perfect oribilă. Sau poate așa am perceput-o eu.

Pentru că în sfârșit am avut libertatea de a percepe orice mi-am dorit.

N-am citit destul cât să știu ce anume trebuie să cauți la poezii ca să-ți placă acest volum. Eu vi-l recomand pentru că mi se pare că n-ai cum să nu găsești ceva acolo care să pară scris special pentru tine, n-ai cum să nu descoperi măcar un vers în care să te regăsești, care să te facă să te simți mai puțin singur pentru că iată, nu ești singurul care simte așa.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


#3evenimente de adăugat în calendar

După cum scriam aseară pe Facebook, eu cred că toamna începe cu adevărat o dată cu primul eveniment literar, care pentru mine a avut loc ieri. În cadrul librăriei Mihai Eminescu, autorii Tritonic ne-au spus câteva cuvinte despre cele mai recente apariții, dar și despre planurile lor pentru restul anului (fanii Stăpânului castelului vor avea parte de o surpriză plăcută cât de curând!).

Și pentru că ieri mi-am dat seama cât de mult mi-au lipsit astfel de întâlniri, dar și pentru că sunt un fan al evenimentelor literare, m-am gândit să vă recomand trei astfel de ocazii de a cunoaște autori faini și de a descoperi oameni pasionați de lectură. Am ales evenimente care au loc în București, deoarece prin capitală îmi fac eu veacul (și poate chiar ne întâlnim acolo!)

 

Sci+Fi Fest - 15&16 septembrie - Biblioteca Națională

Este a treia ediție a unui festival de știință și SF organizat de revista Știință și Tehnică. Evenimentul adună la un loc pasionați de automobile, inovatori, oameni de știință, dar și autori și cititori de science-fiction. De asemenea, e un eveniment care cuprinde expoziții interactive pentru toate vârstele :) (mai multe detalii găsiți aici)

 
scififest2018.jpg
 
 

Clubul de lectură Nemira #62 - 24 septembrie, ora 19:00 - Mansarda librăriei Cărturești Verona

Dacă nu ați participat niciodată până acum la un club de lectură, mai aveți 10 zile să (re)citiți IT. Nu de alta, dar e musai să veniți să discutăm despre volumul lui Stephen King!

Serios vorbind, un club de lectură e o experiență care o să vă ajute să realizați cât de diferit pot percepe mai mulți oameni aceeași carte, o să vă motiveze să citiți măcar o carte pe lună și o să vă determine să ieșiți din zona voastră de confort literar (cum fac eu luna asta, citind o carte horror, deși m-am ferit multă vreme de acest gen). Așadar, haideți să ne vedem luni, 24 septembrie în mansarda de la Cărturești! (mai multe detalii găsiți aici).

 
 
 

Întâlnire cu Anna Todd - 7 octombrie, ora 16:00 - Cărturești Carusel

Dacă sunteți fani ai seriei After sau dacă vreți să vedeți un autor străin venit în vizită în România, atunci acest eveniment e exact ceea ce vă trebuie! Anna Todd va discuta despre cărțile ei și va lansa un nou volum, Cele mai strălucitoare stele, așadar și dacă nu ați mai citit nimic semnat de ea, veți avea ocazia să descoperiți o serie nouă! (mai multe detalii găsiți aici)

 
 
 

Așadar, acestea ar fi recomandările mele de evenimente din București. Totuși, deși eu locuiesc în capitală, îmi ajung la urechi și vești de prin alte orașe, așa că vă recomand și festivalul de carte SF&F AntareSFest, care va avea loc la Brașov la începutul lunii octombrie (detalii aici). De asemenea, tot în prima săptămână din octombrie se desfășoară și FILIT, la Iași (detalii aici).


Recenzie: Acum mă înalț (Saga Cuceritorului #2)

Din câte știu eu, există cititori cărora le place să aibă în bibliotecă toate volumele unei serii înainte să o înceapă, pentru a putea descoperi toată povestea, fără pauze. De partea cealaltă, există cititori care preferă să devoreze cât mai repede fiecare roman al unei trilogii, chiar dacă mai apoi vor trebui să aștepte apariția următorului volum.

Eu fac parte din a doua categorie, îmi place să citesc titlurile dintr-o serie pe măsură ce apar pe piața de carte. Însă pentru mine, dezavantajul principal nu este așteptarea, ci frica de uitare. Înainte să încep orice continuare, mă gândesc că poate a trecut prea mult timp de când am citit volumul anterior și că poate nu-mi amintesc suficiente detalii pentru a mă bucura de poveste. Citind Acum mă înalț, toată teama mea s-a destrămat încă de la primele pagini. Am avut imediat senzația că nu plecasem niciodată de lângă personajele pe care am ajuns să le îndrăgesc.

Povestea:

Ajunsă în țara ei alături de o trupă de ieniceri valahi, Lada descoperă cu stupoare că tronul din Târgoviște nu o aștepta, ci fusese deja ocupat de un boier, care se intitula acum prinț. De asemenea, fiica lui Vlad Țepeș nu reușește să găsească niciun pic de susținere pentru ea și pentru pretențiile ei de a conduce. Încercând cu disperare să facă ceva pentru a-și revendica tronul, Lada caută răzbunarea terorizând cetăți… până când Huniade îi face o ofertă de nerefuzat.

Între timp, în Imperiul Otoman, sultanul Mehmed se preface a fi un simplu puști preocupat doar de petreceri. Alungându-l pe Radu din preajma sa, Mehmed i-a oferit de fapt oportunitatea de a se ocupa pe ascuns de obsesia principală a sultanului: cucerirea Constantinopolului. Astfel, Radu gestionează personal construirea unei flote invincibile, în timp ce încearcă să nu se lase afectat de răceala pe care Mehmed i-o arată în public.

Într-un roman presărat de lupte pentru putere, mândrie sau onoare, cei trei vor descoperi că legăturile dintre ei sunt mult mai șubrede decât credeau și că atunci când la mijloc sunt orgolii puternice, dragostea devine un mijloc de a folosi pe cineva și nu un scop în sine.

Părerea mea:

La fel ca în cazul primului volum, mi-au plăcut enorm personajele. Ba mai mult, acum m-a impresionat și evoluția lor, modul cum au lăsat anii tinereții în urmă pentru a-și asuma responsabilitățile de conducători. Cel puțin Lada și Mehmed, care se află în poziții de putere, au fost obligați să se maturizeze și să facă niște compromisuri extrem de dure. Radu, însă, este prins la mijloc între ei doi, între o soră și un prieten care îi cer să le ofere totul, fără să ia seama la nevoia lui de afecțiune.

Mai mult, în acest volum se dezvoltă și Nazira, un personaj care și-a găsit deja echilibrul și fericirea și acum încearcă să-l ajute pe Radu să renunțe la lucrurile care îi fac rău. Și ea, și Radu vor fi nevoiți să facă propriile compromisuri, pentru că acesta e subiectul central al acestui volum. Mizele au crescut, e nevoie de oameni puternici care să cucerească atât Valahia, cât și Constantinopolul, însă asta nu se poate face fără sacrificii. Întrebarea este dacă cei doi conducători pot și vor să renunțe la sentimentele lor de dragul pământurilor și cuceririi.

Acțiunea din Acum mă înalț a devenit, prin urmare, mult mai întunecată, presărată de morți nevinovate și de inimi frânte, de cadavre călcate în picioare și de acțiuni încărcate de ferocitate și cinism. E o lectură mult mai dură, dar și mai autentică, pentru că nu e nimic glorios într-o cucerire și nimic blând în jocurile puterii. Există și mișcări abile sau vărsări de sânge evitate, se simte și un strop de speranță în întuneric, dar tensiunea pare să crească într-un ritm foarte accelerat, prevestind un volum trei plin de suferință.

Din nou, m-a fascinat să citesc despre personaje românești, așa cum sunt ele văzute de un autor străin și din nou, mi s-a părut interesant modul dur și de neclintit în care sunt portretizați valahii. De data asta, însă, o mare parte a acțiunii a avut loc în Constantinopol, așa că am putut să admir și personajele din acea cetate, stilul lor de viață bazat pe gloria de mult apusă a orașului.

Așadar, dacă n-ați citit până acum această serie, vă recomand să-i dați ocazia să vă convingă că are personaje de neuitat, o acțiune foarte bine scrisă și că relatează fără ocolișuri despre cum se câștigă puterea într-o lume plină de jocuri de culise. Și dacă v-a plăcut primul volum, e musai să citiți Acum mă înalț!

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Recenzie: Și mă întunec (Saga Cuceritorului #1)

Deși plănuisem ca astăzi să vă povestesc despre al doilea volum din Saga Cuceritorului, am observat că n-am apucat niciodată să scriu despre Și mă întunec. Așadar, dacă încă nu i-ați cunoscut pe Lada, Radu și Mehmed, atunci sper să vă conving că v-ar plăcea compania lor.

Povestea:

Ladislav Drăculea, poreclită Lada, este fiica mijlocie a lui Vlad Țepeș. În urma unei rebeliuni valahe eșuate, ea și fratele ei mai mic, Radu, vor fi trimiși sultanului drept garanție a loialității tatălui ei față de Imperiul Otoman.

Însă Lada nu e o simplă domniță, gata să se adapteze vieții la o nouă curte. Tânăra este o luptătoare feroce, care își iubește țara mai mult ca orice, dorindu-și nu numai să se întoarcă acasă, dar și să se răzbune pe turcii care i-au înrobit patria. Radu, în schimb, a crescut în umbra ei și a devenit un băiat sfios, priceput la a-i citi pe cei din jur, dar nepriceput în lupta fizică.

Cei doi se împrietenesc cu Mehmed, fiul sultanului, care ajunge să-i considere prieteni. Însă viețile celor trei sunt mereu influențate de jocurile politice din Imperiu, dar și din Valahia, așa că relațiile dintre ei nu sunt deloc ușoare. Mai ales că, pe lângă problemele externe, între ei intervin și mândria, îndoielile și gelozia fiecăruia.

Părerea mea:

E foarte ciudat să citești despre istoria ta, văzută dintr-o perspectivă străină. Deși știu că tot ce am citit e ficțiune, sentimentele Ladei față de pământurile și de oamenii ei mi-au amintit că asta învățam noi la istorie că simțeau voievozii români. Însă, dacă la școală laudele păreau menite doar să ne distragă atenția de la toți conducătorii despre care nu învățam nimic, în cazul acestei cărți citeam despre sentimentele unei fetițe față de locurile ei natale. N-ai cum să nu fii impresionat de ea. Mai ales că, fiind femeie, e luată mereu în râs și trebuie să demonstreze lucrurile de care e capabilă. Așadar, în ciuda faptului că era înfricoșătoare uneori, mi-a devenit repede simpatică.

Pe Radu nu l-am putut îndrăgi la fel de ușor, dar l-am înțeles. Unde Lada vedea dușmani și pericole, el vedea o nouă viață, una mai bună. Unde ea vedea patria mamă, el vedea doar durere și suferință. Deși cei doi s-ar completa perfect, deși împreună ar putea fi o echipă de neînfrânt, sunt prea multe lucruri care îi despart. Mi-am dorit să le poată rezolva sau depăși, mi-am dorit să devină cu adevărat sprijin unul pentru celălalt... dar n-am să vă spun dacă reușesc sau nu :)

În schimb, cred că e clar că m-au atras foarte mult personajele acestui roman. Sunt foarte bine construite, iar accentul cade pe dezvoltarea lor, pe felul în care fac față situațiilor în care se găsesc. Din punct de vedere psihologic, e foarte interesant de urmărit parcursul lor interior și modul în care gestionează toate emoțiile prin care trec.

Totuși, este și un roman plin de acțiune. Uneori, pare că ghinioanele îi urmăresc pe cei trei, însă atunci când ești în centrul jocurilor politice, ești în mijlocul unei pânze de păianjen. Acolo, un pas poate face diferența între pradă și prădător, între viață și moarte, așadar e normal ca pericole să se găsească din plin.

Așadar, dacă vă place să citiți despre intrigi de la curte, despre personaje puternice și bine conturate, dar și despre Valahia văzută din exterior, atunci o să vă placă Și mă întunec. Și deși personajele sunt tinere, nu cred că e un roman dedicat în mod deosebit adolescenților, ci poate fi citit de oricine, cu mare plăcere, mai ales că abordează tangențial și alte teme, cum ar fi religia, homosexualitatea sau rolul femeii într-o societate medievală.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


#3cărți de citit în septembrie

Pentru prima dată în mulți ani, luna trecută n-am citit nicio carte. Am terminat Urzeala tronurilor, dar o începusem în iulie. Am început Acum mă înalț, dar n-am citit nici jumătate. Deci n-am ajuns nici pe departe la obiectivul meu de a citi #3cărți pe lună.

Totuși, sper ca în septembrie să recuperez. Până vineri, plănuiesc să termin romanul început, ca să-i pot scrie o recenzie pe blog (a trecut cam mult timp de la ultima). Apoi, pentru septembrie am decis să aleg #3cărți care vin la pachet cu un plus de motivație. Fiecare dintre ele are în spate un pretext clar pentru care trebuie să se regăsească pe lista mea de lecturi de luna asta și sper că acest lucru mă va ajuta să-mi intru din nou în ritm (n-am să zic „să mă scoată din reading slump”, pentru că refuz să cred că trec printr-unul).

 

Imperiul de sticlă de Cătălina Fometici

Acest roman este cel despre care vom scrie luna aceasta la Blogosfera SF&F, așa că e evident că vreau să-l citesc. În plus, cred că o să-mi placă. Am mai citit un volum de povestiri al autoarei, Câinii diavolului, care mi s-a părut fain și cred că acest roman are o premiză interesantă (pe care o puteți citi aici). De asemenea, e o carte destul de micuță, așadar am șanse mari s-o termin la timp.

 

IT de Stephen King

Asta nu-i deloc o carte micuță. În plus, e horror, gen de care mă cam feresc. Prin urmare, nu prea ar trebui să se regăsească pe vreo listă de titluri care să-mi redeschidă apetitul pentru citit. Și totuși, e cartea despre care vom discuta luna asta la clubul de lectură Nemira, care mi-a lipsit mult peste vară, așa că abia aștept s-o citesc și abia aștept să vorbim despre ea <3

 

Sub un cer sângeriu de Mark Sullivan

Din nou o carte pentru un club de lectură, de data asta pentru Nordic Noir. Ultima carte despre perioada nazistă pe care am citit-o a fost Hoțul de cărți și a trecut mult timp de-atunci (dacă vreți să citiți o recenzie pe care am scris-o acum 6-7 ani, o găsiți aici). În plus, acțiunea acestui roman se desfășoară în Italia, nu în Germania, ceea ce mă intrigă destul de mult.

 

Acestea sunt cele #3cărți pe care sper să le citesc până la finalul lunii. Fiecare vine cu un plus de motivație și cu un deadline, așa că e o listă care sper să mă ajute să mă mobilizez. Voi cât de mult ați reușit să citiți vara asta? Și cu ce titluri plănuiți să întâmpinați toamna?